In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 27
EFES
În timp ce Apolo predica în Corint, Pavel si-a împlinit făgăduinta de a se întoarce la Efes. El făcuse o scurtă vizită la Ierusalim si petrecuse câtva timp în Antiohia, locul unde lucrase el pentru prima dată. De atunci, călătorise prin Asia Mică, prin tot "tinutul Galatiei si Frigiei" (Fapte 18,23), vizitând bisericile pe care le întemeiase si întărind credinta ucenicilor.
Pe vremea apostolilor, partea de apus a Asiei Mici era cunoscută ca provincie romană a Asiei. Efesul, capitala, era un mare centru comercial. Portul lui era aglomerat cu corăbii, iar străzile erau ticsite de oameni din fiecare tară. Asemenea Corintului, el prezenta un câmp promitător pentru efort misionar.
Iudeii, foarte răspânditi acum mai în toate tările civilizate, în genere asteptau venirea lui Mesia. Când Ioan Botezătorul predica, multi, în vizitele lor la Ierusalim, cu ocazia sărbătorilor anuale, iesiseră afară, la tărmurile Iordanului spre a-l asculta. Acolo, ei auziseră cum Isus fusese proclamat ca Cel făgăduit si duseseră vestea în toate părtile lumii. În felul acesta, Providenta pregătise calea pentru lucrarea apostolilor.
La sosirea sa la Efes, Pavel a găsit doisprezece frati care, asemenea lui Apolo, fuseseră ucenici ai lui Ioan Botezătorul si, asemenea lui, dobândiseră unele cunostinte despre misiunea lui Hristos. Ei nu aveau destoinicia lui Apolo, însă cu aceeasi sinceritate si credintă căutau să răspândească în tot locul cunostinta pe care o primiseră.
Fratii acestia nu stiau nimic despre misiunea Duhului Sfânt. Când au fost întrebati de Pavel dacă au primit Duhul Sfânt, ei au răspuns: "Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt. 'Dar cu ce botez ati fost botezati?' i-a întrebat Pavel, si ei au răspuns: 'Cu botezul lui Ioan'".
Apoi, apostolul le-a prezentat marile adevăruri care stau la temelia nădejdii crestine. El le-a vorbit despre viata lui Hristos pe acest pământ si despre cruda si rusinoasa Sa moarte. El le-a spus cum viata Domnului a rupt barierele mormântului si a înviat triumfător deasupra mortii. El a repetat însărcinarea Mântuitorului dată ucenicilor Săi: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer si pe pământ. Duceti-vă si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, si al Fiului, si al Sfântului Duh" (Matei 28,18.19). Atunci el le vorbi si despre făgăduinta lui Hristos de a trimite pe Mângâietorul, prin a cărui putere aveau să fie săvârsite multe semne si minuni si le descrise cât de strălucit se împlinise această făgăduintă în Ziua Cincizecimii.
Cu un profund interes si cu o bucurie plină de recunostintă si uimire, fratii au ascultat cuvintele lui Pavel. Prin credintă, ei au înteles adevărul cel minunat al jertfei ispăsitoare a lui Hristos si L-au primit ca Răscumpărător al lor. Apoi, au fost botezati în numele lui Isus; "când si-a pus Pavel mâinile peste ei", au primit si botezul Duhului Sfânt, prin care au fost făcuti în stare să vorbească în limba altor neamuri si să profetizeze. În acest fel, ei au fost făcuti destoinici să lucreze ca misionari în Efes si în vecinătătile lui si, de asemenea, să meargă si să vestească Evanghelia în Asia Mică.
Datorită faptului că nutreau un spirit umil si gata de a primi învătătura, acesti oameni au putut să ajungă să dobândească experienta care i-a făcut în stare să păsească ca lucrători în câmpul secerisului. Exemplul lor prezintă crestinilor o învătătură de mare valoare. Sunt multi care înaintează foarte putin în viata spirituală, fiindcă sunt prea plini de ei însisi spre a mai putea ocupa locul de învătăcei. Ei sunt multumiti cu o cunostintă superficială a Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu vor să-si schimbe credinta sau obiceiurile si, prin urmare, nu depun nici o strădanie ca să dobândească o lumină mai mare.
Dacă urmasii lui Hristos ar fi căutători sârguinciosi după întelepciune, ei ar fi condusi în bogatele câmpuri ale adevărului, care până aici le-au fost cu totul necunoscute. Cel care se va preda cu totul lui Dumnezeu va fi călăuzit de mâna divină. Acesta poate să fie un om simplu si, în aparentă, neînzestrat cu daruri; totusi, dacă cu inimă iubitoare si încrezătoare el ascultă de înstiintarea vointei lui Dumnezeu, atunci puterile lui vor fi curătite, înnobilate, înviorate si însusirile lui se vor înmulti. Tezaurizând învătăturile întelepciunii divine, el va primi o însărcinare sfântă; va fi făcut în stare ca viata lui să fie o cinste pentru Dumnezeu si o binecuvântare pentru lume. "Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate" (Ps. 119,130).
Astăzi, sunt multi tot atât de nestiutori în ceea ce priveste lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, cum fuseseră credinciosii aceia din Efes; totusi, nici un alt adevăr nu este învătat mai clar în Cuvântul lui Dumnezeu decât acesta. Profetii si apostolii au stăruit asupra acestei teme. Însusi Hristos ne atrage atentia asupra dezvoltării lumii vegetale ca o ilustrare a lucrării Duhului Sfânt în sustinerea vietii spirituale. Seva vitei ridicându-se din rădăcină este împrăstiată în ramuri, ajutând la crestere si producând flori si rod. Tot la fel, puterea dătătoare de viată a Duhului Sfânt, pornind de la Mântuitorul, pătrunde si stăpâneste sufletul, reînnoieste motivele si sentimentele si aduce până si gândurile în ascultare de vointa lui Dumnezeu, făcând în stare pe primitor să aducă roadele pretioase ale faptelor sfinte.
Autorul vietii spirituale este nevăzut si modul exact cum această viată este împărtăsită si sustinută este dincolo de puterea de explicare a omului si de filozofia lui. Totusi, lucrările Spiritului sunt totdeauna în armonie cu Cuvântul scris. După cum este în lumea naturală, la fel este si în cea spirituală. Viata naturală este păstrată clipă de clipă prin puterea divină; totusi, ea nu este sustinută printr-o minune directă, ci prin folosirea binecuvântărilor puse la dispozitia noastră. Tot astfel, viata spirituală este sustinută prin folosirea acelor mijloace rânduite de Providentă. Dacă urmasul lui Hristos doreste să crească "la starea de om mare, la înăltimea staturii plinătătii lui Hristos" (Ef. 4,13), el trebuie să mănânce pâinea vietii si să bea apa mântuirii. El trebuie să vegheze, să se roage si să lucreze, ascultând în totul de îndrumările lui Dumnezeu date prin Cuvântul Său.
În experienta acestor iudei convertiti mai este si o altă învătătură pentru noi. Când ei au primit botezul din mâna lui Ioan, ei nu au înteles pe deplin misiunea lui Isus ca Purtător de Păcat. Ei sustineau rătăciri serioase. Dar, primind o lumină mai clară, ei au primit bucuros pe Hristos ca Răscumpărător al lor, si odată cu acest pas de înaintare a venit si o schimbare în îndatoririle lor. Primind o credintă mai curată, în viata lor a avut loc o schimbare corespunzătoare. Ca semn al acestei schimbări si ca o recunoastere a credintei lor în Hristos, ei au fost rebotezati în numele lui Isus.
După cum îi era obiceiul, Pavel si-a început lucrarea la Efes, predicând în sinagoga iudeilor. El a continuat să lucreze acolo timp de trei luni, vorbind cu ei "despre lucrurile privitoare la Împărătia lui Dumnezeu". La început, a fost primit bine; dar, ca si în alte locuri, în scurt timp a avut de înfruntat o puternică împotrivire. "Unii rămâneau împietriti si necredinciosi si vorbeau de rău calea Domnului înaintea norodului". Deoarece ei stăruiau în lepădarea Evangheliei, apostolul a încetat de a mai predica în sinagogă.
Spiritul lui Dumnezeu lucrase cu si prin Pavel în străduintele sale pentru semenii săi. Dovezi îndestulătoare fuseseră aduse spre a convinge pe toti aceia care, în mod sincer, ar fi dorit să cunoască adevărul. Însă multi si-au îngăduit să fie stăpâniti de prejudecăti si necredintă si au refuzat să admită cele mai convingătoare dovezi. Temându-se ca nu cumva credinta ucenicilor să fie primejduită de continua legătură cu cei ce se împotriveau adevărului, Pavel s-a despărtit de ei si a strâns pe toti credinciosii la un loc, continuându-si predicile sale publice în scoala lui Tiran, un învătător cu un oarecare renume.
Pavel a văzut că înaintea lui "s-a deschis o usă mare si largă, desi "erau multi potrivnici" (1 Cor. 16,9). Efesul nu numai că era cea mai strălucită, dar era si cea mai decăzută dintre cetătile Asiei. Superstitia si plăcerile senzuale tineau sub influenta lor numeroasa sa populatie. La umbra templelor lor, criminali de toate felurile îsi găseau adăpost si înfloreau cele mai degradante vicii.
Efesul era un centru bine cunoscut al adorării Dianei. Faima măretului templu al "Dianei Efesenilor" se întinsese prin toată Asia si în toată lumea. Strălucirea lui neîntrecută făcea din el mândria nu numai a cetătii, ci si a întregii natiuni. Despre idolul din templu traditia spunea că ar fi căzut din cer. Pe el erau gravate diferite semne simbolice, despre care se credea că au o mare putere. Cărti întregi fuseseră scrise de Efeseni pentru a explica întelesul si folosinta acestor simboluri.
Printre cei care au dat o mare atentie cercetării acestor costisitoare cărti erau multi vrăjitori, care aveau o puternică influentă asupra mintilor superstitiosilor închinători ai chipului din templu.
În timpul lucrării sale la Efes, apostolului Pavel i se dăduseră dovezi deosebite ale bunăvointei divine. Puterea lui Dumnezeu însotise străduintele lui si multi fuseseră tămăduiti de boli fizice. "Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau sorturi, care fuseseră atinse de trupul lui, si-i lăsau bolile si ieseau afară din ei duhurile necurate". Aceste manifestări ale puterii divine erau cu mult mai puternice decât se arătaseră vreodată mai înainte în Efes si erau de asa natură, încât nu puteau fi imitate de dibăcia scamatorilor sau de farmecele vrăjitorilor. Fiindcă aceste minuni erau săvârsite în numele lui Isus din Nazaret, oamenii au avut ocazia să vadă că Dumnezeul cerului era mult mai puternic decât vracii care se închinau zeitei Diana. În felul acesta, Domnul l-a înăltat pe slujitorul Său chiar înaintea idolatrilor, incomparabil mai presus decât cel mai puternic si mai iscusit dintre vraci.
Dar Acela căruia îi sunt supuse toate duhurile rele si care dăduse slujitorilor Săi putere asupra lor, avea să aducă încă o si mai mare rusine si înfrângere asupra acelora care au dispretuit si batjocorit numele Său sfânt. Vrăjitoria fusese oprită de legea lui Moise sub pedeapsa cu moartea, totusi, din timp în timp, în mod ascuns, ea fusese practicată de iudeii apostaziati. În vremea când Pavel vizita Efesul, în cetate erau "niste exorcisti iudei, care umblau din loc în loc" si care, văzând minunile săvârsite prin el, "au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele". O încercare de felul acesta o făcuseră cei "sapte fii ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă". Găsind pe un om stăpânit de un duh demonic, ei i s-au adresat, zicând: "Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieste Pavel, să iesiti afară!" Dar "duhul cel rău le-a răspuns: 'Pe Isus Îl cunosc, si pe Pavel îl stiu; dar voi, cine sunteti?' Si omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi si i-a schingiuit în asa fel, că au fugit goi si răniti din casa aceea".
În felul acesta, s-a dat o dovadă de netăgăduit în ce priveste sfintenia numelui lui Hristos, cât si primejdia la care se expun aceia care invocă acest nume fără a crede în divinitatea misiunii Mântuitorului. "I-a apucat frica pe toti: si Numele Domnului Isus era proslăvit".
Faptele care până aici fuseseră tinute ascunse erau acum date la iveală. Desi au primit crestinismul, unii dintre credinciosi nu au renuntat pe deplin la superstitiile lor. Într-o oarecare măsură, ei încă au continuat să practice vrăjitoria. Acum, convinsi fiind de rătăcirea lor, "multi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească si să spună ce făcuseră". Chiar si asupra unor vrăjitori se extinsese această lucrare bună; "si unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, si-au adus cărtile si le-au ars înaintea tuturor; pretul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginti. Cu atâta putere se răspândea si se întărea Cuvântul Domnului".
Arzându-si cărtile de vrăjitorie, convertitii Efeseni au arătat că lucrurile în care găsiseră cândva plăcere, le priveau acum cu scârbă. În si prin vrăjitorie, ei jigniseră în mod deosebit pe Dumnezeu si îsi primejduiseră sufletele; si contra vrăjitoriei si-au arătat ei acum indignarea. În felul acesta, ei au dat pe fată adevărata lor convertire.
Aceste tratate despre farmece cuprindeau reguli si forme de comunicare cu spiritele rele. Ele cuprindeau rânduieli ale cultului Satanei - îndrumări pentru cererea ajutorului său si obtinerea de informatii din partea lui. Retinând aceste cărti, noii convertiti s-ar fi expus ispitei; vânzându-le, ei ar fi asezat ispita în calea altora. Ei renuntaseră la împărătia întunericului si, spre a-i nimici puterea, nu s-au dat înapoi de la nici un sacrificiu. În felul acesta, adevărul a triumfat asupra prejudecătilor oamenilor, cât si asupra iubirii lor de bani.
Prin această manifestare a puterii lui Hristos s-a câstigat o puternică biruintă pentru crestinism în chiar cetătuia superstitiei. Influenta faptelor care avuseseră loc a fost mult mai întinsă decât si-a dat seama chiar Pavel. Din Efes, vestile s-au răspândit pretutindeni si un puternic avânt a fost dat lucrării lui Hristos. Multă vreme, după ce apostolul însusi îsi terminase alergarea, scenele acestea au rămas vii în amintirea oamenilor si au alcătuit mijloace de câstigare de convertiti pentru Evanghelie.
Oamenilor le place să creadă că superstitiile păgâne au dispărut în fata civilizatiei secolului al douăzecilea. Însă Cuvântul lui Dumnezeu si cruda mărturie a faptelor declară că vrăjitoria este practicată în veacul acesta tot la fel ca si în zilele vracilor din vechime. Vechiul sistem de vrăjitorie este în realitate acelasi lucru cu ceea ce este cunoscut acum sub numele de spiritism modern. Satana îsi găseste o cale de ajungere la mii de minti, prezentându-se sub chipul prietenilor dispăruti. Scriptura declară că "cei morti nu stiu nimic" (Ecl. 9,5). Gândurile lor, dragostea lor, ura lor au pierit. Mortii nu au nici o legătură cu cei vii. Dar, credincios sireteniei sale de la început, Satana foloseste această cale pentru a pune stăpânire pe mintile oamenilor.
Prin spiritism, multi bolnavi, multi dintre cei rămasi singuri, dintre cei curiosi intră în legătură cu spiritele rele. Toti cei care se avântă să facă lucrul acesta se găsesc pe un teren primejdios. Cuvântul adevărului aminteste cum îi priveste Dumnezeu. În vremurile trecute, El a rostit o aspră osândă asupra unui împărat care trimisese să i se aducă sfat din partea unui oracol păgân: "Oare nu este Dumnezeu în Israel, de ce vă duceti să întrebati pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea asa vorbeste Domnul: "Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri" (2 Regi 1,3.4).
Vracii din vremurile păgâne îsi au corespondentul lor în medium-urile spiritiste, cei cu vedenii si ghicitorii de azi. Glasurile mistice care au vorbit la Endor si la Efes încă mai rătăcesc si acum pe fiii oamenilor, prin cuvintele lor mincinoase. Dacă vălul ar putea fi dat la o parte dinaintea ochilor nostri, am vedea cum îngerii cei răi folosesc toată dibăcia lor spre a amăgi si nimici. Acolo unde este la lucru o influentă care caută să-i facă pe oameni să-L uite pe Dumnezeu, acolo Satana îsi exercită puterea sa vrăjitorească. Când oamenii se supun influentei sale, mai înainte ca ei să-si fi dat seama, mintea le este adusă în rătăcire si sufletul mânjit. Mustrarea adresată de apostol bisericii din Efes trebuie să fie luată în seamă si de poporul lui Dumnezeu de astăzi: "Nu luati parte deloc la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osânditi-le" (Ef. 5, 11).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
