In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 24
CORINT
În timpul primului secol al erei crestine, Corintul era una din cetătile de seamă nu numai ale Greciei, ci chiar ale lumii. Greci, iudei si romani la un loc, cum si călători din orice tară se îmbulzeau pe străzile lui, umblând cu lăcomie după afaceri si plăceri. Un mare centru comercial, situat în asa fel încât se putea ajunge foarte usor la el din toate părtile Imperiului Roman, el era si un important loc în care să fie stabilite monumente de aducere aminte despre Dumnezeu si adevărul Său.
Printre iudeii care se stabiliseră în Corint erau si Acuila si Priscila, care, mai târziu, s-au distins ca lucrători zelosi pentru Hristos. Cunoscând caracterul acestor oameni, Pavel "a venit la ei".
Chiar de la începutul lucrării sale în această importantă arteră de comunicatie, Pavel a întâlnit din toate părtile piedici serioase în calea înaintării lucrării sale. Cetatea era aproape cu totul dedată idolatriei. Venus era zeita favorită; si de cultul lui Venus erau legate multe ritualuri si ceremonii imorale. Corintenii ajunseseră prea bine cunoscuti chiar printre păgâni din pricina josnicei lor imoralităti. Ei păreau să aibă putine preocupări si griji în afară de plăcerile si petrecerile momentului de fată.
Predicând Evanghelia în Corint, apostolul a urmat o cale deosebită de aceea pe care o folosise în lucrarea sa la Atena. La Atena, el a căutat să adapteze felul vorbirii sale potrivit culturii celor ce-l ascultau: a întâmpinat logica cu logică, stiinta cu stiintă, filozofia cu filozofie. Gândindu-se la timpul petrecut în felul acesta si văzând că propovăduirea sa în Atena nu adusese decât putine roade, s-a hotărât să urmeze un alt plan de lucru în Corint, în străduinta sa de a atrage atentia celor nepăsători si indiferenti. El era hotărât să evite argumentările si discutiile elaborate cu grijă si să nu stie între corinteni nimic "altceva decât pe Isus Hristos si pe El răstignit". El voia să le predice nu cu vorbirile înduplecătoare ale întelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul si de putere" (1 Cor. 2,2.4).
Isus, pe care Pavel voia să-L prezinte înaintea grecilor din Corint ca Hristos, era un iudeu având o origine umilă, crescut într-un oras proverbial pentru răutatea lui. El fusese lepădat de cei din propria lui natiune si, în cele din urmă, crucificat ca un făcător de rele. Grecii socoteau că este nevoie de ridicarea neamului omenesc; si socoteau studiul filozofiei si al stiintei ca singurele mijloace de atingere a adevăratului nivel elevat si al onoarei. Putea oare Pavel să-i facă să creadă că având credintă în puterea acestui iudeu obscur, aceasta ar înălta si înnobila fiecare putere a fiintei omenesti?
Pentru mintea multora care trăiesc în timpurile noastre, crucea de la Golgota este înconjurată de amintiri sfinte. Gânduri pline de sfintenie sunt legate de scenele răstignirii. Dar, în zilele lui Pavel, crucea era privită cu simtăminte de dezgust si oroare. Să înalti ca Mântuitor al omenirii pe Unul care suferise moartea pe cruce, în mod firesc ar fi atras batjocura si împotrivirea.
Pavel stia destul de bine cum avea să fie primită solia sa atât de iudeii, cât si grecii din Corint. El a ales să-L predice "pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei era o pricină de poticnire, si pentru Neamuri o nebunie" (1 Cor. 1,23). Printre ascultătorii săi dintre iudei erau multi care aveau să se mânie din pricina soliei pe care el avea să o vestească. În ce priveste grecii, cuvintele lui aveau să apară ca o deplină nebunie. El avea să fie privit ca un om slab la minte pentru că încerca să arate cum putea crucea să aibă vreo legătură cu înăltarea sau mântuirea omenirii.
Dar pentru Pavel crucea era obiectul de cel mai mare interes. Încă din momentul în care el fusese oprit din lucrarea sa de prigonire a urmasilor Nazarineanului răstignit, el nu încetase niciodată să preamărească crucea. Atunci îi fusese dată o descoperire a iubirii infinite a lui Dumnezeu, asa cum era arătată în moartea lui Hristos; si o transformare minunată fusese săvârsită în viata sa, aducând toate planurile si năzuintele sale în armonie cu cerul. Din ceasul acela, el devenise un om nou în Hristos. El stia din proprie experientă că, atunci când un păcătos priveste odată iubirea Tatălui, după cum se poate vedea în sacrificiul Fiului Său, si se supune influentei divine, are loc o schimbare a inimii si de atunci încolo Hristos este totul în tot.
Când s-a convertit, Pavel a fost inspirat de o dorintă fierbinte de a ajuta semenilor săi să-L privească pe Isus din Nazaret ca pe Fiul viului Dumnezeu, având putere să transforme si să mântuiască. De atunci încolo, viata sa a fost cu totul devotată strădaniei de a zugrăvi iubirea si puterea Celui Răstignit. Iubirea cea mare a inimii sale cuprindea pe toti din toate clasele. "Eu sunt dator", declara el, "si grecilor, si barbarilor, si celor învătati, si celor neînvătati" (Rom. 1,14). Iubirea pentru Domnul slavei, pe care el Îl prigonise cu atâta înversunare în persoana sfintilor Săi, alcătuia principiul ce determina purtarea sa, puterea ce-l misca. Dacă vreodată zelul lui pe calea datoriei începea să slăbească, o singură privire la cruce si la iubirea uimitoare descoperită acolo erau de ajuns să-l facă să-si încingă coapsele mintii si să se avânte înainte pe calea lepădării de sine.
Iată-l pe apostol predicând în sinagoga din Corint, discutând din scrierile lui Moise si ale profetilor si aducând pe ascultătorii săi înapoi la vremea venirii lui Mesia Cel făgăduit. Ascultati-l cum lămureste lucrarea Mântuitorului ca Mare Preot al omenirii - Cel care, prin sacrificiul propriei Sale vieti, avea să facă odată pentru totdeauna ispăsire pentru păcat si avea apoi să-si înceapă lucrarea în Sanctuarul ceresc. Ascultătorii lui Pavel au fost făcuti să înteleagă faptul că Mesia, după venirea căruia ei doriseră, venise deja; că moartea Lui era antitipul tuturor jertfelor aduse si că slujirea Sa în Sanctuarul din cer era punctul cel mai de seamă ce îsi arunca umbra înapoi si făcea clară lucrarea preotiei iudaice.
Pavel "dovedea iudeilor că Isus este Hristosul". Din Scripturile Vechiului Testament, el dovedea că, potrivit profetiilor si asteptării tuturor iudeilor, Mesia avea să fie din linia neamului lui Avraam si a lui David; apoi el a însiruit descendenta lui Isus de la patriarhul Avraam prin împăratul- psalmist. El a citit mărturia profetilor cu privire la caracterul si lucrarea lui Mesia Cel făgăduit, cum si la primirea si tratarea Lui pe pământ; apoi, el a arătat că toate aceste profetii fuseseră împlinite în viata, lucrarea si moartea lui Isus din Nazaret.
Pavel a arătat că Hristos venise să ofere mântuire, mai întâi de toate, neamului care astepta venirea lui Mesia ca împlinire si ca slavă a existentei lor nationale. Dar natiunea aceasta L-a lepădat pe Acela care putea să le dea viată si si-a ales un alt conducător, a cărui domnie avea să sfârsească în moarte. El s-a străduit să atragă atentia ascultătorilor săi asupra faptului că numai pocăinta putea salva natiunea iudaică de la ruina ce se apropia. El le-a arătat necunoasterea lor cu privire la însemnătatea Scripturilor care alcătuiau principala lor mândrie si gloria lor, cum că ei le întelegeau pe deplin. El a mustrat aspru spiritul lor lumesc, iubirea lor după ranguri, titluri si fast si egoismul lor nemăsurat.
În puterea Duhului Sfânt, Pavel a relatat istoria minunatei sale convertiri si încrederea lui în Scripturile Vechiului Testament, care se împliniseră pe deplin în Isus din Nazaret. Cuvintele sale erau rostite cu un zel solemn, iar ascultătorii săi nu puteau vedea altceva decât că el iubea din toată inima pe Mântuitorul răstignit si înăltat. Ei au văzut că mintea lui era concentrată asupra lui Hristos si că toată viata lui era legată de aceea a Domnului său. Atât de convingătoare au fost cuvintele lui, încât numai aceia care erau plini de ura cea mai înversunată împotriva religiei crestine puteau rămâne nemiscati de ele.
Însă iudeii din Corint si-au închis ochii fată de dovezile atât de clar prezentate de apostol si au refuzat să ia aminte la apelurile sale. Acelasi duh care-i condusese să-L lepede pe Hristos i-a umplut acum de mânie si furie împotriva servului Său; si, dacă nu l-ar fi ocrotit Dumnezeu în chip deosebit, pentru ca el să poată continua să ducă solia Evangheliei la Neamuri, ei i-ar fi pus capăt vietii.
"Fiindcă iudeii i se împotriveau si-l batjocoreau, Pavel si-a scuturat hainele si le-a zis: 'Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De-acum încolo, mă voi duce la Neamuri'. Si, după ce a iesit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga".
Sila si Timotei au venit "din Macedonia" să-l ajute pe Pavel si au lucrat împreună pentru Neamuri. Atât păgânilor, cât si iudeilor, Pavel si tovarăsii lui li L-au predicat pe Hristos ca Mântuitor al neamului omenesc căzut. Dând la o parte orice argumentatie încâlcită si greu de priceput, solii crucii au stăruit asupra însusirilor Creatorului lumii, conducătorul Suprem al Universului. Cu inimile lor aprinse de iubire fată de Dumnezeu si fată de Fiul Său, ei au stăruit de păgâni să privească sacrificiul infinit făcut în favoarea oamenilor. Ei stiau că, dacă aceia care bâjbâiseră în întunericul păgânismului ar putea să vadă strălucind lumina de la crucea de pe Golgota, atunci ei ar putea fi atrasi la Mântuitorul. "După ce voi fi înăltat de pe pământ", spusese Mântuitorul, "voi atrage la Mine pe toti oamenii" (Ioan 12,32).
Slujitorii Evangheliei din Corint si-au dat seama de primejdiile teribile ce amenintau sufletele acelora pentru care ei lucrau; si, cu simtământul răspunderii care apăsa asupra lor, au prezentat adevărul asa cum este în Isus. Solia lor era clară, limpede si hotărâtă - un miros de viată spre viată sau de moarte spre moarte. Dar Evanghelia era descoperită nu numai prin cuvintele, ci si prin faptele lor zilnice. Îngerii conlucrau cu ei, iar harul si puterea lui Dumnezeu erau arătate în convertirea multora. "Crisp, fruntasul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Si multi dintre Corinteni, care-l auziseră pe Pavel, au crezut si ei, si au fost botezati".
Ura cu care iudeii priviseră totdeauna pe apostoli se înăsprise acum. Convertirea si botezarea lui Crisp a avut ca urmare înversunarea în loc de convingerea acestor încăpătânati împotrivitori. Ei nu puteau aduce argumente care să dezaprobe predica lui Pavel; si, în lipsă de asemenea dovezi, ei au recurs la înselăciune si la atacuri pline de răutate. Ei au batjocorit Evanghelia si numele lui Isus. În oarba lor mânie, nici un cuvânt nu era prea amar, nici o născocire prea josnică pentru a fi folosită de ei. Ei nu puteau tăgădui faptul că Hristos săvârsise minuni; dar ei au declarat că le săvârsise prin puterea lui Satana; si, plini de cutezantă, afirmau că lucrările minunat săvârsite de Pavel erau făcute datorită aceluiasi mijloc.
Desi Pavel a avut un oarecare succes în Corint, totusi răutatea pe care el a văzut-o si a auzit-o în această cetate coruptă aproape că l-a descurajat. Depravarea pe care el a văzut-o în mijlocul Neamurilor, precum si ocara si insulta pe care el le-a primit din partea iudeilor i-au produs o mare tulburare sufletească. El se îndoia de faptul că ar fi întelept să încerce să clădească o biserică din materialul pe care îl găsise acolo.
Pe când îsi făcea planul să părăsească cetatea, spre a se duce într-un câmp mai promitător, si pe când se frământa să înteleagă care îi era datoria, Domnul i s-a arătat în viziune si i-a zis: "Nu te teme; ci vorbeste si nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; si nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ti facă rău: vorbeste, fiindcă ai mult norod în această cetate". Pavel a înteles că aceasta era o poruncă de a rămâne în Corint si o asigurare că Domnul va înmulti sământa semănată. Întărit si îmbărbătat, el a continuat să lucreze acolo cu zel si stăruintă.
Eforturile apostolului nu s-au mărginit numai la vorbirea în public; erau multi la care nu s-ar fi putut ajunge în felul acesta. El a folosit mult timp pentru lucrarea din casă în casă, în felul acesta ajutându-se de legăturile de înrudire ale cercului familiei. El i-a vizitat pe bolnavi si pe cei necăjiti, i-a îmbărbătat pe cei îndurerati si i-a mângâiat pe cei obiditi. Si, în tot ceea ce a spus si a făcut, el a preamărit numele lui Isus. Astfel, el a lucrat "în slăbiciune, în frică si cutremur" (1 Cor. 2,3). El se cutremura la gândul ca nu cumva învătătura lui să descopere mai mult chipul omenescului decât al Dumnezeirii.
"Ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârsiti este o întelepciune", spunea Pavel mai târziu; "dar nu a veacului acestuia, nici a fruntasilor veacului acestuia, care vor fi nimiciti. Noi propovăduim întelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică si tinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, si pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntasii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar, după cum este scris: 'Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc'. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar si lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaste lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot asa: nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. "Si noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaste lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Si vorbim despre ele nu cu vorbiri învătate de la întelepciunea omenească, ci cu vorbiri învătate de la Duhul Sfânt, întrebuintând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicesti" (1 Cor. 2,6-13).
Pavel si-a dat seama că destoinicia sa nu era în sine, ci era datorită prezentei Duhului Sfânt, a cărui influentă plină de har îi umplea inima, aducând orice gând în supunere fată de Hristos. El vorbea despre sine ca purtând "întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus să se arate în trupul nostru" (2 Cor. 4,10). În învătăturile apostolului, Hristos era figura centrală. "Trăiesc", spunea el, "dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieste în mine" (Gal. 2,20). Eul era ascuns; Hristos era descoperit si proslăvit.
Pavel era un orator iscusit. Înainte de convertirea sa, deseori căutase să impresioneze pe ascultătorii săi prin avânturi oratorice. Acum, însă, el a pus la o parte toate acestea. În loc să se lase prins în descrieri si reprezentări poetice, care poate ar fi fost plăcute simturilor si ar fi hrănit imaginatia, dar care nu ar fi avut nici o legătură cu experienta zilnică, Pavel a căutat ca, prin folosirea unei vorbiri simple, să facă simtite în inimă adevărurile care sunt de o importantă vitală. Prezentarea artistică a adevărului poate da loc la un extaz al simturilor, dar, de cele mai multe ori, adevărurile prezentate în felul acesta nu aduc hrana necesară întăririi si fortificării credinciosului pentru luptele vietii. Nevoile imediate, încercările prezente ale sufletelor ce se luptă, acestea trebuie întâmpinate cu instruiri trainice si practice, întemeiate pe principiile fundamentale ale crestinismului.
Străduintele lui Pavel în Corint nu au fost fără rod. Multi s-au întors de la închinarea la idoli ca să servească viului Dumnezeu si o mare biserică a fost înrolată sub steagul lui Hristos. Multi dintre cei mai decăzuti dintre Neamuri au fost salvati si au devenit monumente ale îndurării lui Dumnezeu si ale puterii sângelui lui Hristos de a curăti de păcat.
Succesul crescând pe care Pavel îl avea în prezentarea lui Hristos a întărâtat pe iudeii necredinciosi la o si mai hotărâtă împotrivire. S-au răzvrătit ca unul si "s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată" al lui Galion, care atunci era proconsulul Ahaiei. Ei au sperat că autoritătile, ca si în ocaziile de mai înainte, aveau să fie de partea lor si, cu voce tare si plină de mânie, si-au rostit plângerile împotriva apostolului, zicând: "Omul acesta atâtă pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva legii".
Religia iudaică era sub ocrotirea puterii romane si învinuitorii lui Pavel gândeau că, dacă ei l-ar putea învinui că a violat legile religiei lor, s-ar putea să le fie încredintat lor pentru a fi judecat si osândit. În felul acesta, ei sperau să-l omoare. Însă Galion era un bărbat integru si nu voia să se lase înselat de iudeii gelosi si intriganti. Dezgustat de bigotismul si îndreptătirea de sine a lor, el nu a vrut să ia în seamă învinuirea lor. Pe când Pavel se pregătea să vorbească în apărarea sa, Galion i-a spus că nu era nevoie. Apoi, întorcându-se către mâniosii învinuitori, el a zis: "'Dacă ar fi fost vorba de vreo faptă rea sau vreo blestemătie, v-as asculta după cuviintă, iudeilor! Dar, dacă este vorba de neîntelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume si asupra Legii voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri'. Si i-a alungat de la scaunul de judecată".
Atât iudeii, cât si grecii asteptaseră cu înfrigurare hotărârea lui Galion; si respingerea imediată a cazului, ca nefiind de interes public, a fost un semnal pentru iudei să se retragă dezamăgiti si mâniosi. Purtarea hotărâtă a proconsulului a deschis ochii zgomotoasei multimi care sprijinise pe iudei. Pentru prima dată în timpul lucrării sale în Europa, gloata a trecut de partea sa; chiar sub ochii proconsulului si fără nici o interventie din partea sa, ei au agresat în mod violent pe cei mai de seamă învinuitori ai apostolului. Atunci toti grecii au pus mâna "pe Sosten, fruntasul sinagogii, si-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese". În felul acesta, crestinismul a obtinut o însemnată biruintă.
"Pavel a mai rămas destul de multă vreme la Corint". Dacă apostolul ar fi fost atunci nevoit să părăsească Corintul, cei întorsi la credinta lui Isus s-ar fi găsit într-o pozitie primejdioasă. Iudeii s-ar fi străduit să culeagă pe deplin avantajele câstigate, chiar până la stârpirea crestinismului din acea regiune.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
