In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 23
BEREA SI ATENA
La Berea, Pavel a găsit iudei care erau doritori să cerceteze adevărurile pe care el le propovăduia. Raportul lui Luca spune despre ei: "Acestia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna si cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este asa. Multi dintre ei si din femeile cu vază ale grecilor si multi bărbati au crezut".
Mintea celor din Berea nu era mărginită din cauza prejudecătilor. Ei erau dispusi să cerceteze dacă învătăturile predicate lor de către apostoli erau adevărate. Ei au studiat Biblia nu din curiozitate, ci pentru a putea afla ce fusese scris cu privire la Mesia Cel făgăduit. Ei cercetau zilnic rapoartele inspirate si, în timp ce comparau Scriptură cu Scriptură, îngerii cerului erau lângă ei, luminându-le mintea si influentându-le inima.
Oriunde sunt vestite adevărurile Evangheliei, cei care din sinceritate doresc să facă ce este bine sunt condusi la o sârguincioasă cercetare a Scripturilor. Dacă în timpul evenimentelor finale ale istoriei acestui pământ cei cărora le sunt vestite adevărurile probatoare vor urma exemplul celor din Berea, cercetând zilnic Scripturile si comparând Cuvântul lui Dumnezeu cu soliile aduse lor, astăzi ar fi un număr mult mai mare de ascultători ai preceptelor Legii lui Dumnezeu, acolo unde, comparativ, acum nu sunt decât putini. Dar, atunci când sunt prezentate adevărurile nepopulare ale Bibliei, multi refuză să facă această cercetare. Desi sunt neînstare să răstoarne adevărurile lămurite ale Scripturii, totusi ei dau pe fată cea mai mare repulsie, cea mai mare împotrivire atunci când este vorba să studieze dovezile prezentate. Chiar dacă aceste învătături sunt realmente adevărate, sustin unii, nu contează prea mult dacă ei primesc sau nu lumina cea nouă si acestia se agată de basme plăcute, folosite de vrăjmas pentru a le rătăci sufletele. În felul acesta, mintile lor sunt orbite de rătăcire si ajung să se despartă de cer.
Toti vor fi judecati potrivit luminii ce le-a fost dată. Domnul trimite pe slujitorii Săi cu o solie de mântuire si pe aceia care iau cunostintă de ea El îi va trage la răspundere pentru felul în care au tratat cuvintele servilor Săi. Cei care caută în sinceritate adevărul vor cerceta cu multă grijă, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, învătăturile prezentate lor.
Iudeii necredinciosi din Tesalonic, plini de gelozie si ură fată de apostoli si nemultumiti numai cu aceea că îi izgoniseră din cetatea lor, i-au urmărit si la Berea si au stârnit împotriva lor furia clasei celei mai de jos. Temându-se ca să nu-i facă vreun rău lui Pavel, dacă ar rămâne acolo, fratii l-au trimis la Atena, însotit de câtiva dintre bereenii care primiseră de curând credinta.
Prigoana urmărea astfel pe învătătorii adevărului din cetate în cetate. Vrăjmasii lui Hristos nu puteau împiedica înaintarea Evangheliei, dar ei au izbutit să facă lucrarea apostolilor deosebit de grea. Si totusi, cu toată împotrivirea si lupta, Pavel se avânta mereu înainte, hotărât să aducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu, descoperit lui în viziune, la Ierusalim: "Te voi trimite departe la Neamuri" (Fapte 22, 2).
Plecarea în grabă a lui Pavel din Berea l-a lipsit de ocazia pe care el o astepta, aceea de a-i vizita pe fratii din Tesalonic.
Sosind la Atena, apostolii au trimis pe fratii bereeni înapoi cu solia pentru Sila si Timotei, aceea ca să vină de îndată si să i se alăture. Timotei sosise în Berea mai înainte de plecarea lui Pavel si, împreună cu Sila, el a rămas pentru a duce mai departe lucrarea asa bine începută acolo, cum si pentru a învăta pe noii convertiti principiile credintei.
Cetatea Atena era metropola păgânismului. Aici, Pavel nu s-a întâlnit cu o populatie nestiutoare si credulă, ca la Listra, ci cu niste oameni renumiti pentru inteligenta si cultura lor. Pretutindeni, ochiul era izbit de statuile zeilor si ale eroilor istoriei si poeziei, zeificati de ei, în timp ce măretele lucrări arhitectonice si picturile reprezentau gloria natională si adorarea de către popor a zeitătilor păgâne. Simturile oamenilor erau încântate de frumusetea si splendoarea artei. La fiecare colt, sanctuare si temple nespus de costisitoare îsi ridicau formele lor masive. Victorii de arme si fapte ale oamenilor celebri erau comemorate prin sculpturi, sanctuare si plăci. Toate acestea făceau din Atena o vastă galerie de artă.
Pe când Pavel privea la frumusetea si măretia ce-l înconjura si vedea cetatea dedată cu totul idolatriei, spiritul său a fost întărâtat de gelozie pentru Dumnezeu, pe care el L-a văzut dezonorat în orice loc si inima i-a fost coplesită de milă fată de oamenii din Atena, care, cu toată cultura lor intelectuală, erau necunoscători ai Dumnezeului Celui adevărat.
Apostolul nu a fost amăgit de ceea ce a văzut în acest centru al culturii. Natura sa spirituală era atât de obisnuită cu farmecul lucrurilor ceresti, încât bucuria si strălucirea bogătiilor, care niciodată nu vor pieri, făceau fără valoare în ochii săi pompa si splendoarea de care era înconjurat. Când a văzut lucrurile cele mărete din Atena, el si-a dat seama de puterea lor amăgitoare asupra iubitorilor de artă si stiintă, si mintea lui a fost profund impresionată de importanta lucrării ce-i stătea înainte.
În această mare cetate, unde nu se aducea închinare lui Dumnezeu, Pavel era apăsat de un simtământ de singurătate; si el tânjea după împreuna simtire si ajutorul conlucrătorilor săi. Cât privea prietenia omenească, el se simtea cu totul singur. În epistola sa către Tesaloniceni, el îsi exprimă simtămintele sale în cuvintele: "Lăsati singuri în Atena" (1 Tes. 3,1). Piedici ce păreau cu neputintă de trecut i se arătau înainte, părând a face aproape cu neputintă încercarea să ajungă la inimile oamenilor.
În timp ce îi astepta pe Sila si pe Timotei, Pavel nu a stat fără să facă nimic. "În sinagogă stătea" de vorbă cu iudeii si cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piată stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea". Însă lucrarea sa principală în Atena era aceea de a duce vestea mântuirii la aceia care aveau o întelegere luminată cu privire la Dumnezeu si la planul Său fată de lumea căzută. În curând, apostolul avea să întâmpine păgânismul în forma cea mai subtilă si atrăgătoare.
Nu după multă vreme, bărbatii de seamă din Atena au aflat despre prezenta în cetatea lor a unui învătător singuratic, care prezenta oamenilor învătături noi si neobisnuite. Unii dintre acestia l-au căutat pe Pavel si au intrat în discutie cu el. În scurt timp, o mare multime de ascultători s-a strâns în jurul lor. Unii erau gata să îsi bată joc de apostol, ca unul care era sub nivelul lor atât din punct de vedere social, cât si intelectual, si acestia vorbeau batjocoritor între ei: "Ce vrea să spună palavragiul acesta?" Altii, când l-au auzit că vesteste pe Isus si învierea, ziceau: "Pare că vesteste niste dumnezei străini".
Printre cei care l-au înconjurat pe Pavel în piată erau "unii din filozofii epicurieni si stoici"; însă acestia, cum si toti ceilalti care au venit în legătură cu el, au văzut curând că Pavel avea o bogătie de cunostinte chiar mai mare decât a lor. Puterea lui intelectuală a impus respect învătatilor; în timp ce argumentarea plină de căldură si logică, cum si puterea lui oratorică tineau încordată atentia tuturor celor care ascultau. Ascultătorii săi au recunoscut că el nu era un necunoscător, ci că era în stare să prezinte tuturor claselor argumente convingătoare în sprijinul învătăturii pe care o dădea. Astfel, apostolul a stat foarte curajos, întâmpinând pe potrivnicii săi pe propriul lor teren, înfruntând logica cu logică, filozofia cu filozofie si elocventa cu elocventă.
Potrivnicii săi păgâni i-au atras atentia asupra soartei lui Socrate, care, din pricină că a prezentat dumnezei străini, fusese osândit la moarte; si ei îl sfătuiau pe Pavel să nu-si primejduiască viata în felul acesta. Însă discursurile lui Pavel au cucerit atentia oamenilor si întelepciunea sa simplă a câstigat respectul si admiratia lor. El nu a fost adus la tăcere de stiinta si ironia filozofilor; si, văzând că el era hotărât să-si desfăsoare misiunea sa în mijlocul lor si să le spună, cu orice pret, povestea lui, ei s-au hotărât să-l asculte în liniste.
Prin urmare, ei l-au condus la Areopag (pe muntele lui Marte). Acesta era unul din cele mai sacre locuri din toată Atena, iar amintirile si gândurile în legătură cu el erau astfel, încât să fie privit cu o veneratie superstitioasă, care, în mintile unora, se schimba chiar în teamă. În locul acesta, problemele privitoare la religie erau deseori luate în atentie cu multă grijă de către oameni care lucrau ca judecători supremi în toate problemele morale si civile mai importante.
Aici, departe de zgomotul si îmbulzeala trecătorilor si de gălăgia discutiilor obisnuite, apostolul putea fi auzit fără întrerupere. În jurul lui s-au adunat poetii, artistii si filozofii, savantii si înteleptii Atenei, care i s-au adresat în felul acesta: "Putem să stim care este această învătătură nouă, pe care o vestesti tu? Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz; am dori să stim ce înseamnă toate lucrurile acestea".
În acel moment, de solemnă răspundere, apostolul era linistit si stăpân pe sine. Inima lui era împovărată cu o solie importantă si cuvintele care au căzut de pe buzele sale i-au convins pe ascultătorii săi că nu era un palavragiu. "Bărbati Atenieni!" a spus el, "în toate privintele vă găsesc foarte religiosi. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră si mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinati voi, am descoperit chiar si un altar, pe care este scris: 'Unui Dumnezeu necunoscut!' Ei bine, ceea ce voi cinstiti fără să cunoasteti, aceea vă vestesc eu". Cu toată inteligenta si cunostinta lor generală, ei nu cunosteau nimic despre Dumnezeul care crease Universul. Însă erau unii dintre ei care doreau mai multă lumină. Ei căutau Nemărginitul.
Cu mâna întinsă spre templul ticsit de idoli, Pavel si-a revărsat povara sufletului său si a arătat înselăciunea religiei atenienilor. Ascultătorii cei mai întelepti dintre ei au fost înmărmuriti la auzul rationamentului său. El s-a dovedit un bun cunoscător al lucrărilor lor de artă, al literaturii, cum si al religiei lor. Îndreptându-le atentia spre statui si idoli, el a declarat că Dumnezeu nu poate fi asemenea formelor născocite de oameni. Aceste chipuri sculptate nu pot nici în cea mai slabă măsură să înfătiseze slava lui Iehova. El le-a reamintit că aceste chipuri nu au viată, ci se găsesc sub controlul puterii omenesti, miscându-se numai atunci când le miscă mâini omenesti; si, deci, cei care se închinau lor erau în toate privintele superiori fată de idolii la care se închinau.
Pavel a îndreptat mintea idolatrilor lui ascultători dincolo de limitele religiei lor false, la o viziune adevărată a Dumnezeirii pe care ei o numiseră: "Dumnezeu necunoscut". Fiinta aceasta, despre care el le vorbea acum, era independentă de om, neavând nevoie ca mâinile omenesti să mai adauge ceva la puterea si slava Sa.
Poporul era coplesit de admiratie fată de prezentarea plină de căldură si logică a lui Pavel cu privire la însusirile adevăratului Dumnezeu - la puterea Lui creatoare si la existenta providentei Sale atotconducătoare. Cu o elocventă zeloasă si fierbinte, apostolul a declarat: "Dumnezeu, care a făcut lumea si tot ce este în ea, este Domnul cerului si al pământului, si nu locuieste în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenesti, ca si când ar avea trebuintă de ceva, El, care dă tuturor viata, suflarea si toate lucrurile". Cerurile nu erau îndestulător de mari pentru a-L cuprinde pe Dumnezeu, cu atât mai putin erau templele făcute de mâini omenesti.
În acea epocă a castelor, când drepturile oamenilor erau deseori nebăgate în seamă, Pavel a reprezentat marele adevăr al frătiei omenesti, declarând că Dumnezeu "a făcut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, să locuiască pe toată fata pământului". Înaintea lui Dumnezeu, toti sunt egali; si fiecare fiintă omenească este datoare Creatorului o supunere totală. Apoi, apostolul a arătat cum, prin toată purtarea lui Dumnezeu cu omul, planul Său plin de har si îndurare trece ca un fir de aur. El "le-a asezat anumite vremi si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, si să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi". Îndreptându-se către persoanele nobile si la vârsta bărbătiei, care erau în jurul său, împrumutând cuvinte de la un poet de-al lor, el L-a prezentat pe Dumnezeu ca pe un Tată, ai cărui copii erau ei. "În El avem viata, miscarea si fiinta", a spus el; "după cum au zis si unii din poetii vostri: 'Suntem din neamul lui"' Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu mestesugirea si iscusinta omului.
"Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiintă, si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască". În veacurile de întuneric dinaintea venirii lui Hristos, conducătorul divin trecuse usor peste idolatria păgânilor; dar acum, prin Fiul Său, El trimisese oamenilor lumina adevărului; si El astepta din partea tuturor pocăintă spre mântuire, nu numai din partea celor săraci si umili, ci si din partea mândrilor filozofi si a printilor pământului. "Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morti". Când Pavel a amintit despre învierea Lui din morti, "unii îsi băteau joc, iar altii au zis: 'Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată'".
În felul acesta s-a terminat lucrarea apostolului la Atena, centrul păgân de cultură, căci atenienii, agătându-se stăruitor de idolatria lor, au întors spatele luminii adevăratei religii. Când un popor este pe deplin satisfăcut cu propriile lui realizări, putin se mai poate nădăjdui de la el. Cu toate că se mândreau cu învătătura si nobletea lor de caracter, atenienii deveneau din ce în ce tot mai corupti si tot mai multumiti cu tainele de neînteles ale idolatriei.
Printre aceia care au auzit cuvintele lui Pavel erau unii asupra mintii cărora adevărurile prezentate au adus convingere; însă ei nu au fost dispusi să se umilească, să-L recunoască pe Dumnezeu si să primească planul mântuirii. Nici frumusetea vorbirii si nici tăria argumentelor nu-l pot converti pe păcătos. Numai puterea lui Dumnezeu poate aduce adevărul în inimă. La acela care întoarce continuu spatele acestei puteri, nu se poate ajunge. Grecii umblau după întelepciune, iar solia crucii era pentru ei nebunie, din pricină că pretuiau propria lor întelepciune mai presus decât întelepciunea care vine de sus.
În faptul că ei se mândreau cu inteligenta si întelepciunea omenească poate fi găsit motivul pentru care solia Evangheliei a avut un succes asa de mic printre atenieni. Înteleptii lumii care vor veni la Hristos ca niste sărmani păcătosi pierduti vor ajunge întelepti spre mântuire; însă aceia care vin ca niste personalităti atotstiutoare, înăltând peste măsură întelepciunea lor, nu vor izbuti să primească lumina si cunostinta pe care numai El o poate da.
În felul acesta a întâmpinat Pavel păgânismul din timpul său. Străduintele sale din Atena nu au fost cu totul în zadar. Dionisie, unul din cei mai cu vază cetăteni, cum si altii au primit solia Evangheliei si s-au unit întru totul cu credinciosii.
Inspiratia ne-a dat această privire asupra vietii atenienilor care, cu toată stiinta, rafinamentul si arta lor, erau totusi prea afundati în viciu, ca să mai poată vedea cum Dumnezeu, prin servul Său, a mustrat idolatria si păcatele unor oameni mândri si multumiti de ei însisi. Cuvintele apostolului si descrierea atitudinii lui, cum si a împrejurărilor în care s-a găsit, asa cum sunt amintite de pana inspirată, aveau să fie transmise tuturor generatiilor următoare, dând mărturie despre încrederea lui neclintită, curajul său în singurătate si împotrivire, cum si despre biruinta dobândită de el pentru crestinism în chiar inima păgânismului.
Cuvintele lui Pavel cuprind o comoară de cunostinte pentru biserică. El era într-o pozitie din care putea foarte usor să spună vreun lucru care să irite pe încrezutii săi ascultători si astfel să ajungă în situatii dificile. Dacă vorbirea lui ar fi fost un atac direct împotriva zeitătilor lor si contra oamenilor cu vază din cetate, ar fi fost în primejdie de a se împărtăsi de soarta lui Socrate. Dar, cu un tact izvorât din iubirea divină, cu multă băgare de seamă, el le-a îndepărtat mintea de la zeitătile lor păgâne, descoperindu-le pe adevăratul Dumnezeu, care le era necunoscut.
Astăzi, adevărurile Scripturii trebuie duse înaintea oamenilor mari ai lumii, pentru ca ei să poată să aleagă ascultarea de Legea lui Dumnezeu sau supunerea fată de printul răului. Dumnezeu le pune în fată adevărul cel vesnic - adevăr care îi va face întelepti spre mântuire, dar El nu-i sileste să-l primească. Dacă ei Îi întorc spatele, El îi lasă în cele ale lor, spre a fi umpluti cu rodul propriilor lor fapte.
"Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: 'Voi prăpădi întelepciunea celor întelepti si voi nimici priceperea celor priceputi'". "Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rusine pe cele întelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rusine pe cele tari. Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii si lucrurile dispretuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt" (1 Cor. 1,18.19.27.28). Multi dintre oamenii cei mai de seamă si oamenii de stat, bărbatii cei mai cu vază din lume, vor respinge lumina, din pricină că lumea, prin întelepciunea ei, nu-L poate cunoaste pe Dumnezeu. Totusi, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să folosească fiecare ocazie pentru a face cunoscut acestor oameni adevărul. Unii vor recunoaste nestiinta lor în ce priveste lucrurile lui Dumnezeu si-si vor lua locul ca umili ucenici la piciorul lui Isus, Maestrul-Învătător.
În orice strădanie de a atinge clasele cele mai înalte, lucrătorul pentru Dumnezeu are nevoie de o credintă tare. Aparentele par să fie potrivnice, dar în ceasul cel mai întunecos vine lumină de sus. Puterea celor care iubesc si slujesc lui Dumnezeu va fi reînnoită zi de zi. Întelepciunea Celui infinit este pusă în slujba lor, pentru ca, în împlinirea planurilor Sale, ei să nu rătăcească. Acesti lucrători trebuie să tină cu tărie credinta lor până la sfârsit, amintindu-si că lumina adevărului lui Dumnezeu trebuie să strălucească în mijlocul întunericului ce învăluie lumea noastră. Nu trebuie să existe nici descurajare în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Credinta lucrătorului consacrat va birui orice cercare ce este adusă asupra lui. Dumnezeu este în stare si chiar doreste să reverse asupra servilor Săi toată puterea de care ei au nevoie, să le dea întelepciunea necesară pentru diferitele lor nevoi. Ea va face mult mai mult decât să împlinească cele mai înalte asteptări ale acelora care îsi pun încrederea în El.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
