In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 22
TESALONIC
După ce au plecat din Filipi, Pavel si Sila s-au îndreptat spre Tesalonic. Aici nu au avut prilejul să se adreseze unor mari multimi de oameni în sinagoga iudaică. Înfătisarea lor mărturisea despre tratamentul rusinos pe care îl primiseră de curând si, cerea deci, o explicare cu privire la cele ce se întâmplaseră. Lucrul acesta l-au făcut fără a se înălta pe ei însisi, ci preamărind pe Acela care săvârsise eliberarea lor.
Predicând tesalonicenilor, Pavel s-a referit la profetiile Vechiului Testament cu privire la Mesia. Hristos, în timpul lucrării Sale luminase mintea ucenicilor cu privire la aceste profetii: "Si a început de la Moise si de la toti proorocii, si le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El" (Luca 24,27). Petru, predicând pe Hristos, si-a luat temeiurile dovezilor sale, din Vechiul Testament. Stefan urmase aceeasi cale. La fel si Pavel a folosit Scripturile, care profetizau nasterea, suferintele, moartea, învierea si înăltarea lui Hristos. Prin inspirata mărturie a lui Moise si a profetilor, el a dovedit în mod lămurit că Isus din Nazaret era una si aceeasi persoană cu Mesia si a arătat că, din zilele lui Adam, glasul lui Hristos a fost acela care a vorbit prin patriarhi si profeti.
Profetii lămurite si speciale fuseseră date cu privire la venirea Celui făgăduit. Lui Adam i s-a dat asigurarea despre venirea Răscumpărătorului. Sentinta rostită asupra lui Satana: "Vrăjmăsie voi pune între tine si femeie, între sământa ta si sământa ei. Aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul" (Gen. 3,15) a fost pentru primii nostri părinti o făgăduintă a răscumpărării, adusă la îndeplinire prin Hristos.
Lui Avraam îi era dată făgăduinta că dintre urmasii săi avea să iasă Mântuitorul lumii: "Toate neamurile vor fi binecuvântate în sământa ta". "Nu zice: 'Si semintelor' (ca si cum ar fi vorba de mai multe), ci ca si cum ar fi vorba numai de una: 'Si semintei tale', adică Hristos" (Gen. 22,18; Gal. 3,16).
Moise, către încheierea lucrării sale de conducător si învătător al lui Israel, a profetizat în mod lămurit despre Mesia care avea să vină. "Domnul Dumnezeul tău", spunea el adunării ostirii lui Israel, "îti va ridica din mijlocul tău, dintre fratii tăi, un prooroc ca mine: să ascultati de el". Si Moise îi asigură pe israeliti că Însusi Dumnezeu îi descoperise aceasta pe când se găsea pe Muntele Horeb, zicând: "Le voi ridica din mijlocul fratilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura Lui, si El va spune tot ce-i voi porunci Eu" (Deut. 18,15.18).
Mesia avea să fie din linie împărătească, căci în profetia rostită prin Iacov Domnul a spus: "Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Silo. Si de El vor asculta toate popoarele" (Gen.4,9.10).
Isaia profetiză: "O Odraslă va iesi din tulpina lui Isai, si un Vlăstar va da din rădăcinile lui". "Luati aminte, si veniti la Mine, ascultati, si sufletul vostru va trăi: căci Eu voi încheia cu voi un legământ vesnic, ca să întăresc îndurările mele fată de David. Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap si stăpânitor al popoarelor. Într-adevăr, vei chema neamuri, pe care nu le cunosti, si popoare care nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul, Dumnezeul tău, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăveste" (Is. 11,1; 55,3-5).
Ieremia, de asemenea, a dat mărturie despre venirea Răcumpărătorului ca Print din casa lui David: "Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăti, va lucra cu întelepciune, si va face dreptate si judecată în tară. În vremea lui, Iuda va fi mântuit, si Israel va avea liniste în locuinta lui; si iată numele pe care I-l voi da: 'Domnul, Neaprihănira noastră!'" Si iarăsi: "Asa vorbeste Domnul: 'David nu va fi lipsit niciodată de un urmas, care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel. Nici preotii si Levitii, nu vor fi lipsiti niciodată înaintea Mea de urmasi care să aducă arderi de tot, să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare, si să aducă jertfe în toate zilele!'" (Ier. 23,5.6; 33,17.18).
Chiar si locul unde avea să Se nască Mesia fusese prezis: "Tu, Betleeme Efrata, măcar că esti prea mic între cetătile de căpetenie ale lui Iuda, totusi din tine Îmi va iesi Cel ce va stăpâni peste Israel, si a cărui obârsie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele vesniciei" (Mica 5,2).
Lucrarea pe care Mântuitorul avea să o facă pe pământ fusese întru totul arătată: "Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de întelepciune si pricepere, duh de sfat si de tărie, duh de cunostintă si de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul". "Căci Domnul M-a uns să aduc vesti bune celor nenorociti. El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, si prinsilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, si o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toti cei întristati; să dau celor întristati din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenusă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiti 'terebinti ai neprihănirii', 'un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui'" (Is. 11,2.3; 61,1-3).
"Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îsi găseste plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-Si va ridica glasul, si nu-l va face să se audă pe ulite. Trestia frântă n-o va zdrobi, si mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aseza dreptatea pe pământ; si ostroavele vor nădăjdui în legea Lui" (Is. 42,1-4).
Cu putere convingătoare, Pavel dovedea din Scripturile Vechiului Testament că "Hristosul trebuia să pătimească si să învieze din morti". Oare nu profetizase Mica: "Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz" (Mica 5,1)? Si oare Cel promis nu profetizase despre Sine Însusi prin Isaia: "Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, si obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns fata de ocări si de scuipări" (Is. 50,6). Prin psalmist, Hristos a profetizat felul în care avea să se poarte oamenii cu El: "Dar Eu" am ajuns de ocara oamenilor si dispretuit de popor. Toti cei ce Mă văd îsi bat joc de Mine, îsi deschid gura, dau din cap si zic: 'S-a încrezut în Domnul! Să-L mântuiască Domnul, să-L izbăvească, fiindcă-L iubeste". "Toate oasele as putea să Mi le număr. Ei, însă, pândesc si Mă privesc; îsi împart hainele Mele între ei, si trag la sort pentru cămasa Mea". "Am ajuns un străin pentru fratii Mei, si un necunoscut pentru fiii mamei Mele. Căci râvna casei Tale Mă mănâncă si ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra Mea". "Ocara Îmi rupe inima, si sunt bolnav; astept să-i fie cuiva milă de Mine, dar degeaba; astept mângâietori, si nu găsesc nici unul" (Ps. 22,6.8.17.18; 69,8 9.20).
Cât de clare si de adevărate erau profetiile lui Isaia despre suferintele si moartea lui Hristos! "Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?" întreabă profetul, si apoi încă: "Cine a cunoscut bratul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusete, nici strălucire ca să ne atragă privirile, si înfătisarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispretuit si părăsit de oameni, om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit că îti întorceai fata de la El, si noi nu L-am băgat în seamă."
"Totusi, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, si prin rănile Lui suntem tămăduiti."
"Noi rătăceam cu totii ca niste oi, fiecare îsi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, si ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare si judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese sters de pe pământul celor vii si lovit de moarte pentru păcatele poporului Meu?" (Is. 53,1-8).
Chiar si felul mortii Sale fusese arătat mai dinainte. După cum sarpele de aramă fusese înăltat în pustie, tot la fel avea să fie înăltat Răscumpărătorul ce avea să vină, "pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viată vesnică" (Ioan 3,16).
"Si dacă-L va întreba cineva: 'De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?' El va răspunde: 'În casa celor ce Mă iubeau le-am primit'" (Zah. 13,6).
"Groapa Lui a fost pusă între cei răi, si mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârsise nici o nelegiuire si nu se găsise nici un viclesug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferintă" (Is. 53,9.10).
Dar Cel care avea să sufere moartea din mâna oamenilor răi avea să se ridice ca biruitor asupra păcatului si a mormântului. Sub inspiratia celui Atotputernic, dulcele cântăret al lui Israel mărturisea despre strălucirea diminetii învierii. "Trupul Mi se odihneste în liniste", vesteste el plin de bucurie, "căci nu vei lăsa sufletul Meu în locuinta mortilor, nu vei îngădui ca Preaiubitul Tău să vadă putrezirea" (Ps. 16,9.10).
Pavel a arătat cât de strâns legase Dumnezeu serviciul jertfelor cu profetiile privitoare la Cel care avea să fie adus "ca un miel pe care-l duci la măcelărie". Mesia avea să-Si dea viata "ca jertfă pentru păcat". Privind prin veacuri înainte la scenele lucrării de ispăsire săvârsite de Mântuitorul, profetul Isaia mărturisea că Mielul lui Dumnezeu "S-a dat pe Sine Însusi la moarte, si a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora si S-a rugat pentru cei vinovati" (Is. 53,7.10.12).
Mântuitorul profetiei avea să vină nu ca un împărat pământesc, ci ca om între oameni, spre a trăi o viată de sărăcie si umilintă si ca în cele din urmă să fie dispretuit, lepădat si omorât. Mântuitorul a profetizat în Scripturile Vechiului Testament că avea să Se dea pe Sine ca o jertfă în favoarea omenirii căzute, împlinind în felul acesta toate cerintele Legii ce fusese călcată. În El, tipurile sistemului jertfelor aveau să se întâlnească direct cu antitipul, si moartea Sa pe cruce să împrumute însemnătate întregii economii iudaice.
Pavel a vorbit iudeilor tesaloniceni despre râvna lui dinainte pentru legea ceremonială, cum si despre minunata lui experientă de la poarta Damascului. Înainte de convertirea sa, el se încrezuse într-o evlavie mostenită, o nădejde falsă. Credinta lui nu fusese ancorată în Hristos; dimpotrivă, el se încrezuse în forme si ceremonii. Râvna lui pentru lege fusese despărtită de credinta în Hristos, si deci nu avea nici un pret. În timp ce se mândrea că era fără prihană în ce priveste împlinirea faptelor legii, el respinsese pe Acela care dăduse valoare legii.
Dar, din momentul convertirii sale, totul s-a schimbat. Isus din Nazaret, pe care el Îl prigonise în persoana sfintilor Săi, i Se arătase ca Mesia Cel făgăduit. Prigonitorul L-a văzut ca Fiu al lui Dumnezeu, Cel care venise pe pământ ca împlinire a profetiilor si care în viata Sa împlinise orice amănunt amintit cu privire la El în scrierile sfinte.
Când cu o îndrăzneală sfântă Pavel a vestit Evanghelia în sinagoga din Tesalonic, un potop de lumină s-a răsfrânt asupra adevăratei însemnătăti a riturilor si ceremoniilor în legătură cu serviciul cortului. El a purtat mintea ascultătorilor săi dincolo de serviciul pământesc si de lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc, până la vremea când, terminându-si lucrarea Sa de mijlocire, Hristos avea să vină iarăsi cu putere si slavă mare si să-Si statornicească Împărătia Sa pe pământ. Pavel credea în a doua venire a lui Hristos; atât de limpede si cu putere a prezentat el adevărurile privitoare la acest eveniment, încât asupra mintii multora care auzeau s-a făcut o impresie care niciodată nu avea să se steargă.
Trei Sabate la rând Pavel a predicat tesalonicenilor, discutând cu ei din Scripturi cu privire la viata, moartea, învierea, lucrarea si slava viitoare a lui Hristos, "Mielului, care a fost junghiat de la întemeierea lumii" (Apoc. 13,8). El L-a preamărit pe Hristos, a cărui lucrare înteleasă cum se cuvine constituie cheia ce deschide Scripturile Vechiului Testament, făcând cu putintă accesul la comorile lui bogate.
Deoarece adevărurile Evangheliei erau în felul acesta vestite în Tesalonic cu mare putere, a fost câstigată atentia unor mari multimi de oameni. "Unii din ei, si o mare multime de greci temători de Dumnezeu, si multe femei de frunte au crezut, si au trecut de partea lui Pavel si a lui Sila".
Ca si în locurile pe unde fuseseră înainte, apostolii au întâmpinat o dârză împotrivire. "Iudeii care nu crezuseră" erau "plini de invidie". Acesti iudei nu erau bine văzuti de puterea romană deoarece, nu cu mult înainte, ei stârniseră o răscoală în Roma. Ei erau priviti bănuitor si într-o oarecare măsură libertatea le era îngrădită. Acum ei au văzut o ocazie ca să profite de aceste împrejurări spre a se face iarăsi bine văzuti si, în acelasi timp, spre a arunca ocara asupra apostolilor si asupra convertitilor la crestinism.
Au pornit la lucru să facă aceasta, unindu-se cu "niste oameni fără căpătâi", cu ajutorul cărora ei au izbutit să ajungă a "răscula întreaga cetate". În nădejdea dea-i găsi pe apostoli, ei "s-au năpustit asupra casei lui Iason"; dar nu l-au găsit nici pe Pavel si nici pe Sila. Si "fiindcă nu i-au găsit", gloata, în furioasa ei dezamăgire, "au târât pe Iason si pe vreo câtiva frati înaintea dregătorilor cetătii, si strigau: 'Oamenii acestia, care au răscolit lumea, au venit si aici, si Iason i-a găzduit. Ei toti lucrează împotriva poruncilor Cezarului, si spun că este un alt împărat: Isus'".
Deoarece Pavel si Sila nu au fost găsiti, dregătorii i-au obligat pe credinciosii învinuiti să stea linistiti. Temându-se de alte acte de violentă, "fratii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel si pe Sila la Berea".
Cei care azi învată adevăruri nepopulare nu trebuie să se descurajeze dacă vreodată întâmpină, chiar din partea acelora care se pretind a fi crestini, o atitudine la fel de ostilă ca aceea de care Pavel si tovarăsii lui au avut parte în mijlocul oamenilor printre care lucrau. Solii crucii trebuie să se înarmeze cu veghere si rugăciune si să înainteze cu credintă si curaj, lucrând totdeauna în numele lui Isus. Ei trebuie să înalte pe Hristos ca Mijlocitorul omului în Sanctuarul ceresc, Cel în care s-au concentrat toate sacrificiile dispensatiunii Vechiului Testament si prin a cărui jertfă ispăsitoare călcătorii Legii lui Dumnezeu pot găsi pace si iertare.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
