In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 21
ÎN TINUTURILE MAI DEPĂRTATE
Sosise vremea ca Evanghelia să fie vestită si dincolo de hotarele Asiei Mici. Calea era pregătită ca Pavel si conlucrătorii lui să treacă în Europa. La Troa, pe tărmurile Mării Mediterane, "noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare si i-a făcut următoarea rugăminte: 'Treci în Macedonia, si ajută-ne!'"
Chemarea era hotărâtă, neîngăduind nici o zăbavă. "După vedenia aceasta", spune Luca, apostolul care i-a însotit pe Pavel, Sila si pe Timotei în călătoria lor în Europa, "am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci întelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia. După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, si a doua zi ne-am oprit la Neapolis. De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un tinut al Macedoniei, si o colonie romană".
"În ziua Sabatului", continuă Luca, "am iesit afară pe poarta cetătii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am sezut jos si am vorbit femeilor, care erau adunate laolaltă. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu si asculta. Domnul i-a deschis inima." Lidia a primit cu bucurie adevărul. Ea si casa ei s-au convertit si au fost botezati si Lidia a stăruit de apostoli să facă din casa ei un cămin al lor.
Când solii crucii au pornit în lucrarea lor de învătare a oamenilor, o femeie stăpânită de un duh de ghicire s-a luat după ei si a început să strige: "Oamenii acestia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt si ei vă vestesc calea mântuirii. Asa a făcut ea timp de mai multe zile."
Femeia aceasta era o unealtă deosebită a lui Satana si prin ghicire adusese mult câstig stăpânilor ei. Influenta ei ajutase la întărirea idolatriei. Satana stia că împărătia lui fusese invadată si a recurs la acest mijloc prin care să se împotrivească lucrării lui Dumnezeu, sperând să amestece sofisticăriile ei cu adevărurile învătate de aceia care vesteau solia Evangheliei. Cuvintele de recomandare rostite de această femeie erau o insultă la adresa cauzei adevărului, abătând mintile oamenilor de la învătăturile apostolilor si aducând dispret asupra Evangheliei; si prin ele multi erau făcuti să creadă că aceia care vorbeau mânati de Duhul si prin puterea lui Dumnezeu erau mânati de acelasi spirit ca si acest emisar al lui Satana.
Pentru o vreme, apostolii au răbdat această împotrivire; dar, după aceea, sub inspiratia Duhului Sfânt, Pavel a poruncit spiritului rău o să părăsească pe femeie. Tăcerea ei imediată a mărturisit că apostolii erau slujitorii lui Dumnezeu si că demonul i-a recunoscut ca atare si a ascultat de porunca lor.
Nemaifiind stăpânită de spiritul cel rău si revenită la normal, cu o judecată chibzuită, femeia a ales să devină o urmasă a lui Hristos. Stăpânii ei însă s-au alarmat din pricina pierderii câstigului adus de aceasta. Ei au văzut că se spulberase orice nădejde de a mai primi bani de pe urma prezicerilor si ghicirilor ei si că izvorul lor de venituri va seca cu totul în curând, dacă apostolilor li s-ar mai fi îngăduit să continue lucrarea Evangheliei.
Multi altii din oras erau interesati în câstigarea de bani, folosindu-se de amăgirile satanice; si acestia, temându-se de influenta unei puteri care ar putea face să înceteze cu totul lucrarea lor, au strigat cu putere împotriva slujitorilor lui Dumnezeu. Ei i-au dus pe apostoli înaintea dregătorilor cu învinuirea aceasta: "Oamenii acestia ne tulbură cetatea; sunt niste iudei care vestesc niste obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm."
Împinsi de furia atâtătorilor, multimea s-a ridicat împotriva ucenicilor. Un spirit ostil a pus stăpânire pe multime, o atitudine aprobată de autorităti, care au rupt vesmintele apostolilor si au poruncit să fie biciuiti. "După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temnită, si au dat în grija temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temnita dinăuntru si le-a băgat picioarele în butuci".
Apostolii au avut de suferit chinuri groaznice din pricina pozitiei dureroase în care fuseseră lăsati, însă nu au murmurat. Dimpotrivă, în întunericul acela dens si al apăsării izolării din închisoare, ei s-au încurajat unul pe altul prin rugăciuni si au cântat laude la adresa lui Dumnezeu, fiindcă au fost găsiti vrednici să sufere rusine pentru El. Inimile lor erau însufletite de o adâncă si sinceră iubire pentru cauza Răscumpărătorului lor. Pavel cugeta la persecutia pe care el o adusese asupra ucenicilor lui Hristos si se bucura acum că ochii săi fuseseră deschisi ca să vadă si inima lui să simtă puterea glorioaselor adevăruri pe care altădată le dispretuise.
Plini de uimire, ceilalti întemnitati au auzit sunetul rugăciunii si al cântecului venind din temnita cea dinăuntru. Ei fuseseră obisnuiti să audă urlete si gemete, blesteme si înjurături spărgând linistea noptii; dar niciodată mai înainte ei n-au auzit cuvinte de rugăciune si cântări de laudă înăltându-se din celula aceea întunecoasă. Gardienii si întemnitatii se mirau si se întrebau cine ar putea fi oamenii acestia care, înghetati, flămânzi si chinuiti, puteau totusi să se bucure.
În timpul acesta, dregătorii s-au întors spre casele lor, felicitându-se că, prin măsuri luate la timp si hotărâte, au stins o răzvrătire. Însă pe drum ei au mai aflat unele amănunte cu privire la caracterul si lucrarea oamenilor pe care hotărâseră să fie biciuiti si întemnitati. Ei au văzut femeia care fusese eliberată de sub influenta satanică si au fost socati de schimbarea înfătisării si purtării ei. În trecut, ea pricinuise multe necazuri în cetate; acum era linistită si tăcută. Când si-au dat seama că, mai mult ca sigur, aplicaseră la doi nevinovati pedeapsa cea aspră a legii romane, s-au mâniat pe ei însisi si au hotărât ca dimineata să poruncească ca apostolii să fie eliberati pe ascuns si, însotiti de străjeri, să fie condusi afară din cetate, dincolo de orice primejdie sau violentă din partea gloatei.
Însă, în timp ce oamenii erau cruzi si răzbunători sau vinovati de moarte, fiindcă-si neglijaseră răspunderile solemne puse asupra lor, Dumnezeu n-a uitat să fie îndurător fată de slujitorii Săi. Întreg cerul se interesa de aceia care sufereau din pricina lui Hristos si îngeri au fost trimisi să viziteze închisoarea. La sosirea lor, pământul s-a cutremurat. Usile cele grele si ferecate ale închisorii s-au dat în lături; lanturile si cătusele au căzut de la mâinile si picioarele întemnitatilor; si închisoarea a fost inundată de o lumină strălucitoare.
Cu surprindere temnicerul auzise rugăciunile si cântecele apostolilor întemnitati. Când ei au fost adusi acolo, el a văzut rănile lor umflate si sângerânde si totusi chiar el a poruncit ca să le strângă picioarele în butuci. Se asteptase să audă din partea lor gemete si blesteme; dar, în loc de acestea, el a auzit cântece de bucurie si laudă. Temnicerul adormise cu aceste sunete în urechi, dar a fost trezit de cutremur si de zgâltâirea zidurilor închisorii.
Sărind îngrozit în picioare, el a văzut cu spaimă că toate usile închisorii erau deschise si deodată îl străfulgeră teama că întemnitatii au scăpat. El îsi aminti cu ce poruncă hotărâtă fuseseră încredintati Pavel si Sila în grija lui în seara trecută si era sigur că moartea avea să fie pedeapsa pentru aparenta neîmplinire credincioasă a datoriei. În amărăciunea sufletului său, a crezut că era mai bine să moară chiar de mâna sa decât să fie supus unei osândiri rusinoase. Trăgând sabia, era tocmai să se omoare, când glasul lui Pavel s-a auzit în cuvinte pline de îmbărbătare: "Să nu-ti faci nici un rău, căci toti suntem aici". Fiecare era la locul său, retinuti de puterea lui Dumnezeu, exercitată printr-unul dintre întemnitati.
Asprimea cu care temnicerul se purtase fată de apostoli nu trezise nici un resentiment. Pavel si Sila aveau spiritul lui Hristos si nu spiritul răzbunării. Inimile lor, pline de iubirea Mântuitorului, nu aveau nici un coltisor pentru răutate împotriva prigonitorilor lor.
Temnicerul a azvârlit sabia si, cerând o lumină, s-a grăbit să ajungă în închisoarea dinăuntru. El avea să vadă ce fel de oameni erau acestia, care răsplăteau cu bunătate cruzimea cu care ei fuseseră tratati. Ajungând acolo unde erau apostolii si aruncându-se înaintea lor, el le-a cerut iertare. După aceea, scotându-i afară, i-a întrebat: "Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?"
Temnicerul s-a cutremurat când a văzut mânia lui Dumnezeu manifestată prin cutremur; la gândul că cei închisi ar fi scăpat, el fusese gata să moară de propria sa mână; dar acum toate aceste lucruri păreau de mică importantă în comparatie cu temerea cea nouă si ciudată care îi frământa mintea, precum si dorinta de a avea linistea si voiosia arătate de apostoli în suferintă si ocară. Pe fetele lor, el a văzut lumina cerului; el a înteles că Dumnezeu intervenise într-un chip minunat spre a le salva viata; si, cu o putere deosebită, cuvintele femeii posedate i-au venit în minte: "Oamenii acestia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt si ei vă vestesc calea mântuirii".
Cu deplină umilintă, el le-a cerut apostolilor să-i arate calea vietii. "Crede în Domnul Isus si vei fi mântuit tu si casa ta", au răspuns ei; "si i-au vestit Cuvântul Domnului atât lui, cât si tuturor celor din casa lui". Apoi, temnicerul a spălat rănile apostolilor, iar după aceea a fost botezat de ei împreună cu toată casa lui. O influentă sfintitoare s-a răspândit printre cei întemnitati si mintile tuturor au fost deschise să asculte adevărurile rostite de apostoli. Ei erau convinsi că Dumnezeul cărora Îi slujeau acesti oameni îi scăpase din robie.
Locuitorii din Filipi fuseseră foarte înspăimântati de cutremur si când, dimineata, slujbasii închisorii au spus dregătorilor ce se întâmplase pestenoapte, acestia s-au speriat si au trimis pe lictori să dea drumul apostolilor. Dar Pavel a spus: "După ce ne-au bătut cu nuiele în fata tuturor, fără să fim judecati, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temnită si acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge asa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!"
Apostolii erau cetăteni romani si era împotriva legii să bati pe un roman, afară de cazul unei vine mari si, de asemenea, să-l lipsesti de libertate fără o judecată în toată regula. Pavel si Sila fuseseră întemnitati în văzul lumii si acum ei refuzau să fie eliberati pe ascuns fără de cuvenita lămurire din partea dregătorilor.
Când cuvintele acestea au fost aduse la cunostinta autoritătilor, acestea s-au îngrozit de teama ca nu cumva apostolii să se plângă împăratului si au mers de îndată la închisoare, s-au scuzat fată de Pavel si Sila pentru nedreptatea si cruzimea cu care au fost tratati si dregătorii însisi i-au scos din închisoare, stăruind de ei să plece din cetate. Acestia se temeau de influenta apostolilor asupra oamenilor si, de asemenea, ei se temeau de Puterea care intervenise în favoarea acestor oameni nevinovati.
Potrivit îndrumării date de Hristos, apostolii nu vroiau să stăruie cu prezenta lor acolo unde aceasta nu era dorită. "Ei au iesit din temnită, si au intrat în casa Lidiei; si, după ce au văzut si mângâiat pe frati, au plecat".
Apostolii n-au considerat ca fiind zadarnică lucrarea lor în Filipi. Ei întâmpinaseră multă împotrivire si prigoană; dar interventia Providentei în favoarea lor si convertirea temnicerului si a casei lui au răsplătit din belsug batjocura si suferinta pe care o înduraseră. Vestea despre nedreapta întemnitare si minunata eliberare a ajuns să fie cunoscută în toată regiunea aceea, si aceasta a făcut ca lucrarea apostolilor să fie cunoscută de un mare număr de oameni la care altfel nu s-ar fi putut ajunge.
Lucrarea lui Pavel la Filipia avut ca urmare întemeierea unei biserici ai cărei membri se înmulteau mereu. Zelul si devotamentul lui si, mai presus de toate, spiritul lui gata de a suferi pentru Hristos au exercitat o influentă profundă si dăinuitoare asupra convertitilor. Ei au pretuit adevărurile cele scumpe pentru care apostolii jertfiseră atât de mult si s-au predat într-o deplină consacrare lucrării Mântuitorului lor.
Că această biserică nu a scăpat de prigoniri este arătat de unele cuvinte din epistola lui Pavel către ei. El spune: "Cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeti în El, ci să si pătimiti pentru El, si să si duceti, cum si faceti, aceeasi luptă, pe care ati văzut-o la mine". Totusi, atât de mare era statornicia lor în credintă, încât el spunea: "Multumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte, pe care o păstrez pentru voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toti, cu bucurie pentru partea pe care o luati la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum" (Filip. 1,29.30.3-5).
Grozavă este lupta ce are loc între puterile binelui si ale răului în centrele importante unde solii adevărului sunt chemati să lucreze. "Noi n-avem de luptat împotriva cărnii si sângelui", spunea Pavel, "ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac" (Ef. 6,12). Până la încheierea vremii va dăinui conflictul dintre biserica lui Dumnezeu si aceia care se găsesc sub stăpânirea îngerilor răi.
Primii crestini erau deseori chemati să întâmpine puterile întunericului fată către fată. Prin amăgiri mestesugite si prin prigoană, vrăjmasul s-a străduit să-i abată de la dreapta credintă. În vremea de acum, când sfârsitul tuturor lucrurilor pământesti se apropie cu pasi iuti, Satana depune sfortări disperate să prindă lumea în cursă. El născoceste multe planuri pentru a ocupa mintile si a abate atentia de la adevărurile absolut trebuincioase mântuirii. În fiecare loc, uneltele lui se grupează cu sârguintă alături de aceia care sunt potrivnici Legii lui Dumnezeu. Arhiamăgitorul este la lucru spre a introduce elemente de confuzie si răscoală si oamenii sunt plini de un zel care nu este în armonie cu cunostinta ce o au.
Păcătosenia atinge o culme nemaiatinsă vreodată mai înainte si totusi multi slujitori ai Evangheliei strigă: "Pace si sigurantă". Dar solii cei credinciosi ai lui Dumnezeu trebuie să meargă înainte cu lucrarea lor. Îmbrăcati cu întreaga armură a cerului, ei trebuie să înainteze fără teamă si biruitori, neîncetând niciodată lupta lor până când solia adevărului pentru timpul acesta n-a ajuns până la ultimul suflet la care se putea ajunge.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA