In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 17
SOLI AI EVANGHELIEI
Trimisi de Duhul Sfânt", Pavel si Barnaba, după ce au fost întăriti prin binecuvântare de către fratii din Antiohia, "s-au coborât în Seleucia si de acolo au plecat cu corabia la Cipru". În felul acesta si-au început apostolii prima lor călătorie misionară.
Cipru era unul din locurile în care au fugit credinciosii din Ierusalim din pricina prigonirii care a urmat după moartea lui Stefan. Din Cipru veniseră unii la Antiohia si "au propovăduit Evanghelia" (Fapte 11,20). Chiar Barnaba era "de neam din Cipru" (Fapte 4,36) si acum, el împreună cu Pavel si însotiti si de Ioan Marcu, o rudă a lui Barnaba, au vizitat această insulă.
Mama lui Marcu era o convertită la religia crestină si casa ei din Ierusalim era un loc de adăpost pentru ucenici. Acolo, ei erau totdeauna siguri că găsesc o primire bună si odihnă potrivită. Cu ocazia unei vizite făcute în casa mamei sale, Marcu le-a propus lui Pavel si lui Barnaba să-i însotească în călătoria lor misionară. El simtea binecuvântarea lui Dumnezeu în inima sa si dorea mult să se consacre pe deplin lucrării slujirii Evangheliei.
Ajungând la Salamina, apostolii "au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor" După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un iudeu, cu numele Bar-Isus, care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om întelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba si pe Saul si si-a arătat dorinta să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima, vrăjitorul - căci asa se tâlcuieste numele lui - le stătea împotrivă si căuta să abată pe dregător de la credintă".
Nu fără luptă cedează Satana în fata lucrării de întemeiere a Împărătiei lui Dumnezeu pe pământ. Puterile răului sunt mereu la lucru într-o luptă neîncetată împotriva instrumentelor alese pentru răspândirea Evangheliei si aceste puteri ale întunericului sunt în mod deosebit la lucru atunci când adevărul este vestit înaintea oamenilor cu vază si de o integritate deplină. Asa a fost cazul atunci când Sergius Paulus, guvernatorul Ciprului, asculta solia Evangheliei. Guvernatorul trimisese după apostoli, pentru a fi învătat cu privire la solia pe care ei veniseră să o aducă; atunci, puterile răului au căutat ca, prin îndemnurile vrăjitorului Elima, să-l abată de la credintă si astfel să zădărnicească planul lui Dumnezeu.
În felul acesta, vrăjmasul înfrânt lucrează spre a păstra în rândurile sale oameni cu influentă care, dacă s-ar converti, ar putea aduce un serviciu valoros lucrării lui Dumnezeu. Însă credinciosul lucrător al Evangheliei nu trebuie să se teamă că ar fi înfrânt de mâna vrăjmasului; căci este privilegiul lui să fie înzestrat cu putere de sus spre a se împotrivi oricărei influente diavolesti.
Desi atacat cu înversunare de Satana, Pavel a avut curajul să mustre pe acela prin care lucra vrăjmasul. "Fiind plin de Duhul Sfânt", apostolul "s-a uitat tintă la el, si a zis: 'Om plin de toată viclenia si de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmas al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta; vei fi orb, si nu vei vedea soarele până la o vreme'. Îndată a căzut peste el ceată si întuneric, si căuta bâjbâind niste oameni, care să-l ducă de mână. Atunci, dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut si a rămas uimit de învătătura Domnului".
Vrăjitorul îsi închisese ochii fată de dovezile adevărului Evangheliei si Domnul, într-o îndreptătită mânie, a făcut ca ochii lui să nu mai vadă, oprindu-l de a mai primi lumina zilei. Această orbire nu avea să fie pentru totdeauna, ci doar pentru un timp, ca el să poată fi avertizat să se pocăiască si să caute iertare la Dumnezeu pe care Îl jignise atât de mult. Tulburarea în care ajunsese a făcut fără de efect mestesugitele lui uneltiri împotriva învătăturii lui Hristos. Faptul că fusese obligat să bâjbâie în întuneric a dovedit tuturor că minunile săvârsite de apostoli, si pe care Elima le denuntase ca fiind scamatorii, fuseseră săvârsite prin puterea lui Dumnezeu. Dregătorul, convins de adevărul învătăturii propovăduite de apostoli, a primit Evanghelia.
Elima nu era un om învătat, totusi era deosebit de potrivit pentru a împlini lucrarea lui Satana. Cei care predică adevărul lui Dumnezeu vor întâlni pe siretul vrăjmas în multe si felurile înfătisări. Uneori, va fi în persoana unui învătat, dar de cele mai multe ori în aceea a unui om nestiutor, oameni pe care Satana i-a format spre a fi unelte pline de succes în amăgirea sufletelor. Datoria slujitorului lui Hristos este aceea de a sta credincios la postul său, în temere de Dumnezeu si în puterea tăriei lui. În felul acesta, el poate aduce derută în rândurile ostirilor lui Satana si poate fi biruitor în numele Domnului.
Pavel si cei ce erau împreună cu el si-au continuat călătoria, mergând la Perga, în Pamfilia. Drumul le-a fost greu; ei au întâmpinat greutăti si lipsuri si au avut de înfruntat primejdii din toate părtile. În orasele si cetătile prin care au trecut si în tot lungul singuraticului drum, au fost înconjurati de primejdii văzute si nevăzute. Dar Pavel si Barnaba învătaseră să se încreadă în puterea lui Dumnezeu care să-i apere. Inimile lor erau pline de o iubire fierbinte pentru sufletele pieritoare. Ca păstori credinciosi în căutarea oii pierdute, ei nu s-au gândit la linistea sau comoditatea lor. Uitând de ei, nu s-au dat înapoi de la oboseală, foame sau frig. Ei nu aveau în minte decât o singură tintă - salvarea acelora care rătăceau departe de staul.
Aici, Marcu, coplesit de teamă si descurajare, a sovăit pentru o vreme în hotărârea sa de a se preda cu totul pentru lucrarea Domnului. Neobisnuit cu greutătile, el s-a descurajat din pricina primejdiilor si lipsurilor drumului. Ei lucraseră cu succes în împrejurări bune; dar acum, din mijlocul împotrivirilor si primejdiilor, care atât de adesea lovesc pe lucrătorul ce face pionierat, Marcu nu a izbutit să rabde greul ca un bun ostas al crucii. El mai avea încă de învătat să facă fată cu o inimă curajoasă primejdiei, prigoanei si împotrivirii. Pe măsură ce apostolii mergeau tot înainte, temându-se de greutăti si mai mari, Marcu s-a intimidat si, pierzându-si curajul, a refuzat să meargă mai departe si s-a întors la Ierusalim.
Acest lucru l-a făcut pe Pavel ca, pentru un timp, să-l judece pe Marcu foarte nefavorabil, ba chiar cu asprime. Barnaba, pe de altă parte, era înclinat să-l scuze din cauza lipsei lui de experientă. El se temea ca nu cumva Marcu să părăsească lucrarea, pentru că vedea în el calităti care aveau să-l facă potrivit a fi un lucrător folositor pentru Hristos. În anii de mai târziu, sustinerea de către el a lui Marcu a fost bogat răsplătită, căci tânărul bărbat s-a predat fără rezerve Domnului si lucrării de vestire a soliei Evangheliei în câmpuri grele. Sub binecuvântarea lui Dumnezeu si sub înteleapta instruire a lui Barnaba, el s-a dezvoltat astfel încât a ajuns un lucrător valoros.
Mai târziu, Pavel s-a împăcat cu Marcu si l-a primit ca tovarăs de lucru. De asemenea, el l-a recomandat Colosenilor ca unul care era un împreună lucrător "pentru Împărătia lui Dumnezeu" si care-i fusese "de mângâiere" (Col. 4,11). Si iarăsi, nu cu mult timp înainte de moartea sa, el vorbea despre Marcu "ca fiindu-i de folos pentru slujbă" (2 Tim. 4,11).
După plecarea lui Marcu, Pavel si Barnaba au vizitat Antiohia Pisidiei si în ziua de Sabat au mers în sinagogile iudeilor si au stat jos. "După citirea Legii si Proorocilor, fruntasii sinagogii au trimis să le zică: 'Fratilor, dacă aveti un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiti'". Fiind astfel invitat să vorbească, "Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna si a zis: 'Bărbati israeliti si voi care vă temeti de Dumnezeu, ascultati'". Apoi a urmat o minunată cuvântare. El a început prin a face un istoric al felului în care Se purtase Domnul cu iudeii din vremea eliberării lor din robia egipteană si cum fusese făgăduit un Mântuitor din semintia lui David; si a declarat plin de curaj că "din sământa lui David, Dumnezeu, după făgăduinta Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus. Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul credintei la tot norodul lui Israel. Si Ioan, când era la sfârsitul însărcinării lui, a zis: 'Cine credeti că sunt eu? Nu sunt Acela; ci iată după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg încăltămintea picioarelor'". Astfel, cu putere, el a predicat pe Isus ca Mântuitor al oamenilor, Mesia Cel profetizat.
După ce a spus aceste cuvinte, Pavel a mai adăugat: "Fratilor, fii ai neamurilor lui Avraam, si cei ce vă temeti de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri. Căci locuitorii din Ierusalim si mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; si prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele proorocilor, care se citesc în fiecare Sabat".
Pavel nu s-a dat în lături de a spune adevărul lămurit cu privire la lepădarea Mântuitorului de către mai marii iudeilor. "Măcar că n-au găsit în El nici o vină de moarte", a spus apostolul, "totusi ei au cerut lui Pilat să-L omoare. Si, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, si L-au pus într-un mormânt. Dar Dumnezeu L-a înviat din morti. El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, si care acum sunt martorii Lui înaintea norodului".
"Si noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinta făcută părintilor nostri Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: 'Tu esti Fiul Meu, astăzi Te-am născut'. Că L-a înviat din morti, asa că nu se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: 'Vă voi împlini cu toată credinciosia făgăduintele sfinte, pe care le-am făcut lui David'. De aceea mai zice si în alt psalm: 'Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea'. Si David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părintii săi si a văzut putrezirea. Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea."
Si apoi, după ce vorbise lămurit despre împlinirea cunoscutelor profetii cu privire la Mesia, Pavel le-a predicat despre pocăintă si iertarea păcatelor prin meritele lui Isus, Mântuitorul lor. "Să stiti dar, fratilor", a zis el, "că în El vi se vesteste iertarea păcatelor; si oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ati putut fi iertati prin Legea lui Moise".
Duhul lui Dumnezeu a însotit cuvintele vorbite si inimi au fost miscate. Referirea apostolului la profetiile Vechiului Testament si declaratia sa că acestea se împliniseră în lucrarea lui Isus din Nazaret a adus convingere în multe suflete care tânjeau după venirea lui Mesia Cel făgăduit. Si cuvintele pline de asigurare ale vorbitorului, că "vestea aceasta bună" a mântuirii era atât pentru iudei, cât si pentru Neamuri, a adus nădejde si bucurie acelora care nu fuseseră numărati printre copiii lui Avraam după trup.
După ce iudeii au iesit din sinagogă, "Neamurile i-au rugat să le vorbească si în Sabatul viitor despre aceleasi lucruri". După terminarea adunării, "multi din iudei si din prozelitii evlaviosi", care primiseră în inimile lor vestea aceea bună, adusă lor în ziua aceea, "au mers după Pavel si Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei si-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu".
Interesul ivit în Antiohia Pisidiei în urma cuvântării lui Pavel a strâns "în Sabatul viitor aproape toată cetatea" ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel si-l batjocoreau."
"Dar Pavel si Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: 'Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiti si singuri vă judecati nevrednici de viată vesnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. Căci asa ne-a poruncit Domnul: Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să aduci mântuirea până la marginile pământului'".
"Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta si preamăreau Cuvântul Domnului. Si toti cei ce erau rânduiti să capete viata vesnică au crezut". Ei s-au bucurat nespus de mult de faptul că Hristos îi recunostea si pe ei drept copii ai lui Dumnezeu si, cu inimi recunoscătoare, au ascultat cuvântul predicat. Cei care au crezut au dovedit râvnă în a vesti si altora solia Evangheliei si astfel "Cuvântul Domnului se răspândea în toată tara".
Cu secole înainte, pana inspiratiei vorbise despre această strângere a Neamurilor; însă aceste rostiri profetice fuseseră slab întelese. Osea spusese: "Totusi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate nici măsura, nici număra; si de unde li se zicea: 'Nu sunteti poporul Meu', li se va zice: 'Copiii Dumnezeului Celui viu!'" Si iarăsi: "Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în tară, si-i voi da îndurare; voi zice Lui Lo-Ami: 'Tu esti poporul Meu!' Si el va răspunde: 'Dumnezeul meu!'" (Osea 1,10; 2,23).
Însusi Mântuitorul, în timpul lucrării Sale pământesti, a profetizat despre răspândirea Evangheliei printre Neamuri. În pilda despre vie, El a spus iudeilor nepocăiti: "Împărătia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, si va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite" (Mat. 21,43). Si după învierea Sa, El i-a însărcinat pe ucenicii Lui să meargă "în toată lumea" si "faceti ucenici din toate neamurile". Nu trebuia să lase pe nimeni neavertizat, ci aveau să predice "Evanghelia la orice făptură" (Mat. 28,19; Marcu 16,15).
Îndreptându-se către Neamurile din Antiohia Pisidiei, Pavel si Barnaba nu au încetat să lucreze pentru iudeii de pretutindeni, oriunde găseau o ocazie potrivită ca să câstige un ascultător. Mai târziu, în Tesalonic, în Corint, în Efes, cum si în alte centre importante, Pavel si conlucrătorii lui au predicat Evanghelia atât iudeilor, cât si Neamurilor. Însă, de aici înainte, străduintele lor cele mai mari au fost îndreptate spre zidirea Împărătiei lui Dumnezeu în tinuturile păgâne, printre oamenii care aveau putină sau nu aveau chiar deloc cunostintă despre adevăratul Dumnezeu si despre Fiul Său.
Inima lui Pavel si împreună-lucrătorilor săi era atrasă către aceia care erau "fără Hristos, fără drept de cetătenie în Israel, străini de legămintele făgăduintei, fără nădejde si fără Dumnezeu în lume". Prin neobosita lucrare a apostolilor fată de Neamuri, "străinii si oaspetii", care odinioară "fuseseră depărtati", au aflat că au "fost apropiati prin sângele lui Hristos" si că, prin credinta în jertfa Lui ispăsitoare, ei puteau deveni "împreună cetăteni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu" (Ef. 2,12.13.19).
Înaintând în credintă, Pavel a lucrat fără răgaz în vederea clădirii Împărătiei lui Dumnezeu printre aceia care fuseseră neglijati de învătătorii din Israel. El preamărea continuu pe Hristos Isus ca "Împăratul împăratilor si Domnul domnilor" (1Tim. 6,15) si îi îndemna pe credinciosi să fie "înrădăcinati si ziditi în El, întăriti prin credintă" (Col. 2,7).
Pentru cei care cred, Hristos este o temelie sigură. Pe această Stâncă vie pot clădi atât iudeii, cât si Neamurile. Este destul de cuprinzătoare pentru toti si destul de tare pentru a sustine greutatea si povara lumii întregi. Acesta este un fapt recunoscut în mod clar de însusi Pavel. În ultimele zile ale lucrării sale, când, adresându-se unui grup de credinciosi dintre Neamuri, care rămăseseră statornici în iubirea lor fată de adevărul Evangheliei, apostolul a scris: Voi sunteti "ziditi pe temelia apostolilor si proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos" (Ef. 2,19.20).
Când solia Evangheliei s-a răspândit în Pisidia, iudeii necredinciosi din Antiohia, în oarba lor prejudecată, "au întărâtat pe femeile cucernice cu vază si pe fruntasii cetătii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel si Barnaba si i-au izgonit" din tinutul lor.
Ucenicii nu s-au descurajat din pricina acestei purtări; si-au amintit de cuvintele Învătătorului lor: "Ferice va fi de voi când, din pricina Mea oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevărate împotriva voastră! Bucurati-vă si veseliti-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot asa au prigonit pe proorocii care au fost înainte de voi" (Mat. 5,11.12).
Solia Evangheliei înainta si apostolii aveau toate motivele ca să se simtă încurajati. Munca lor fusese binecuvântată din belsug printre locuitorii din Antiohia Pisidiei, iar credinciosii pe care ei îi lăsaseră să ducă singuri, pentru o vreme, lucrarea mai departe "erau plini de bucurie si de Duhul Sfânt".
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
