« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

FAPTELE APOSTOLILOR

In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos

ELLEN G. WHITE

       Capitolul 15

LIBERAT DIN ÎNCHISOARE

 

 

        Cam pe aceeasi vreme, împăratul Irod a pus mâna pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască". Conducerea Iudeii se afla atunci în mâinile lui Irod Agripa, supus lui Claudius, împăratul roman. De asemenea, Irod detinea si pozitia de tetrarh al Galileii. După propria sa mărturisire, el era un prozelit al credintei iudaice si părea foarte zelos în aducerea la îndeplinire a ceremoniilor legii iudaice. Dorind să se facă plăcut iudeilor, nădăjduia ca în felul acesta să-si asigure slujba si onorurile sale si a început să le împlinească dorintele, prigonind biserica lui Hristos, prădând casele credinciosilor si bunurile lor si întemnitând pe membrii de vază ai bisericii. El a aruncat în temnită pe Iacov, fratele lui Ioan, si a trimis un călău să-l ucidă cu sabia, asa cum si celălalt Irod rânduise ca profetul Ioan să fie decapitat. Văzând că iudeilor le plăceau aceste strădanii ale sale, el l-a întemnitat si pe Petru.

 

Aceste cruzimi aveau loc în vremea Pastelor. În timp ce iudeii sărbătoreau eliberarea lor din Egipt, făcând mare caz de zelul lor pentru Legea lui Dumnezeu, ei călcau în acelasi timp în picioare fiecare principiu al acestei Legi, prin prigonirea si omorârea celor ce credeau în Hristos.

 

Moartea lui Iacov a pricinuit mare durere si panică printre credinciosi. Când a fost întemnitat si Petru, întreaga biserică a fost chemată la post si rugăciune. 

Fapta lui Irod de a-l omorî pe Iacov a fost lăudată de iudei, desi unii s-au plâns de felul în care ea a fost săvârsită, sustinând că o executie publică ar fi intimidat mai puternic atât pe credinciosi, cât si pe cei care simpatizau cu ei. De aceea, Irod l-a băgat pe Petru la închisoare, urmărind să facă mai departe pe placul iudeilor, printr-un spectacol public al mortii lui. Dar i s-a spus că nu ar fi bine să-l scoată pe acest bătrân apostol ca să fie executat înaintea întregului popor, adunat atunci la Ierusalim. Exista temerea ca nu cumva scoaterea lui pentru a fi dus la moarte să trezească mila multimii.

 

Preotii si mai marii se temeau, de asemenea, ca nu cumva Petru să adreseze unul din acele puternice apeluri care, în dese rânduri, i-au trezit pe oameni să studieze viata si caracterul lui Isus - apeluri pe care ei, cu toate argumentele lor, nu fuseseră în stare să le respingă. Zelul lui Petru în apărarea cauzei lui Hristos a călăuzit pe multi să ia pozitie pentru Evanghelie, iar conducătorii se temeau că, dacă i se va îngădui lui Petru să-si apere credinta înaintea multimii care venise în cetate să se închine, această multime va cere regelui eliberarea lui.

 

În timp ce, din diferite motive, executia lui Petru a fost amânată până după Paste, membrii bisericii au avut timp pentru o adâncă cercetare a inimii si pentru rugăciuni stăruitoare. Ei s-au rugat fără încetare pentru Petru; căci simteau că lucrarea nu s-ar putea lipsi de el. Ei si-au dat seama că au ajuns la un punct unde, fără ajutorul deosebit al lui Dumnezeu, biserica lui Dumnezeu ar fi fost nimicită.

 

În timpul acesta, închinătorii din toate neamurile căutau templul care fusese dedicat închinării lui Dumnezeu. Strălucind de aur si pietre pretioase, acesta avea o înfătisare plină de frumusete si măretie. Însă Iehova nu mai putea fi găsit în acest palat atrăgător. Israel, ca natiune, se despărtise de Dumnezeu. Când Domnul Hristos, către încheierea lucrării Sale pământesti, a privit pentru ultima dată asupra interiorului templului, El a zis: "Iată că vi se lasă casa pustie" (Mat. 23,38). Până aici, El numise templul casa Tatălui Său; dar când Fiul lui Dumnezeu a trecut dincolo de aceste ziduri, prezenta lui Dumnezeu a fost retrasă pentru totdeauna din templul zidit pentru slava Lui.

 

Ziua executării lui Petru a fost în cele din urmă hotărâtă, dar rugăciunile credinciosilor continuau să se înalte la ceruri; si, în timp ce toate puterile si dragostea inimilor lor se înăltau în rugăciuni pentru ajutor, îngeri ai lui Dumnezeu vegheau asupra apostolului întemnitat.

 

Amintindu-si de eliberarea de mai înainte a apostolilor din temnită, de data aceasta, Irod a luat măsuri îndoite de precautie. Pentru a împiedica orice posibilitate de eliberare, Petru fusese dat în seama a saisprezece ostasi, care, în schimburi diferite, îl păzeau zi si noapte. În celula sa, el era asezat între doi ostasi si era legat cu două lanturi, fiecare lant fiind prins bine de încheietura mâinii unuia dintre ostasi. Nu-i era cu putintă să se miste fără ca ei să stie. Cu usile temnitei bine zăvorâte si o strajă puternică înaintea lor, orice posibilitate de eliberare sau scăpare, prin puteri omenesti, era înlăturată. Însă situatia disperată pentru om este ocazia lui Dumnezeu.

 

Petru era întemnitat într-o celulă tăiată în stâncă, ale cărei usi erau zăvorâte si ferecate; si ostasii de strajă erau răspunzători de păzirea în sigurantă a celui închis. Însă zăvoarele, legăturile de fier si straja romană, care de fapt înlăturau orice putintă de ajutor omenesc, nu aveau decât să facă si mai deplină biruinta lui Dumnezeu în eliberarea lui Petru. Irod îsi ridicase mâna împotriva Celui Atotputernic si el avea să fie cu totul înfrânt. Prin folosirea puterii Sale, Dumnezeu avea să scape viata pretioasă a aceluia pe care iudeii unelteau să-l nimicească.

 

Era ultima noapte dinaintea executiei. Din ceruri, un înger puternic este trimis pentru a-l elibera pe Petru. Portile puternice care-l închideau pe sfântul lui Dumnezeu s-au deschis fără ajutorul mâinilor omenesti. Îngerul Celui Prea Înalt a trecut prin ele si înapoia lui portile s-au închis fără zgomot. El a intrat în celulă si acolo se afla Petru, dormind somnul linistit al încrederii depline.

 

Lumina care-l înconjura pe înger a umplut celula, dar ea nu l-a trezit pe apostol. Numai când a simtit atingerea mâinii îngerului si a auzit un glas spunând: "Scoală-te iute!", numai atunci s-a trezit pe deplin pentru a vedea celula lui strălucind de lumina cerului si un înger plin de o slavă mare stând înaintea lui. În mod automat el a ascultat cuvintele ce i-au fost adresate si, sculându-se, si-a ridicat mâinile, dându-si prea putin seama că lanturile căzuseră de la încheieturile mâinilor sale.

 

Din nou glasul îngerului îl îndeamnă: "Încinge-te si leagă-ti încăltămintele!" si iarăsi Petru a ascultat în mod automat, tintindu-si privirea înmărmurită asupra oaspetelui său si crezând despre sine că visează sau are o viziune. Încă o dată îngerul porunceste: "Îmbracă-te în haină si vino după mine!" El se miscă spre usă, urmat de Petru care, desi de obicei era vorbăret, acum era mut de uimire. Ei au trecut de strajă si au ajuns la poarta cea grea si zăvorâtă, care singură s-a deschis si apoi s-a închis de îndată, în timp ce străjerii dinăuntru si dinafară stăteau nemiscati la posturile lor.

 

Au ajuns la a doua usă, la fel de păzită si pe dinăuntru si pe dinafară. Ea s-a deschis ca si prima, fără nici un scârtâit al balamalelor sau zgomot al zăvoarelor de fier. Ei au iesit afară si ea s-a închis tot atât de fără zgomot. În acelasi fel au trecut ei si prin a treia poartă si au ajuns în plină stradă. Nu este rostit nici un cuvânt; nu se aude nici un sunet al pasilor. Îngerul se strecoară înainte, înconjurat de o lumină strălucitoare, iar Petru, uimit si crezându-se încă în vis, urmează pe eliberatorul său. În felul acesta, trec pe o stradă si apoi, misiunea îngerului fiind îndeplinită, el dispare deodată.

 

Lumina cerească s-a risipit si Petru s-a trezit într-un întuneric adânc; însă, pe măsură ce ochii i se obisnuiau cu întunericul, încet, încet, acesta părea că se micsorează, si el s-a pomenit singur pe strada linistită, bătut în fată de aerul rece al noptii. Acum si-a dat seama că era liber, într-o parte a cetătii bine cunoscută lui; a recunoscut locul ca fiind unul pe unde umblase deseori si pe care astepta să treacă în ziua următoare pentru ultima dată.

 

S-a străduit să-si reamintească evenimentele petrecute cu câteva minute înainte. Si-a amintit cum adormise legat între cei doi ostasi, având încăltămintea si hainele scoase. S-a cercetat bine si a constatat că era încăltat si îmbrăcat complet. Încheieturile mâinilor, umflate din pricina lanturilor nemiloase, erau acum fără cătuse. Si-a dat seama că eliberarea lui nu era o amăgire, nici un vis si nici o viziune, ci o fericită realitate. A doua zi, el trebuia să fie dus la moarte; dar, iată, un înger l-a eliberat din închisoare si de la moarte. "Când si-a venit Petru în fire, a zis: 'Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său si m-a scăpat din mâna lui Irod si de la tot ce astepta poporul iudeu'".

 

Îndată, apostolul s-a îndreptat către casa unde erau adunati fratii săi si unde în clipa aceea ei se rugau stăruitor pentru el. "A bătut la usa care dădea în pridvor; si o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru si, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea portii. 'Esti nebună!' i-au zis ei. Dar ea stăruia si spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: 'Este îngerul lui'".

 

"Petru însă bătea mereu. Au deschis si au rămas încremeniti când l-au văzut. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temnită". Si apoi Petru "a iesit si s-a dus într-alt loc". Bucurie si laudă au umplut inimile credinciosilor, fiindcă Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile, scăpându-l pe Petru din mâinile lui Irod.

 

Dimineata, o mare multime s-a strâns ca să asiste la executarea apostolului. Irod a trimis niste slujbasi la închisoare după Petru, care avea să fie adus cu un mare fast, cu desfăsurare de arme si gărzi, nu numai spre a se asigura că nu scapă, dar si pentru a intimida pe toti simpatizantii si pentru a arăta puterea regelui.

 

Când păzitorii de dinaintea usii au văzut că Petru scăpase, au fost cuprinsi de groază. Li se spusese în mod categoric că aveau să răspundă cu viata lor pentru viata celui dat în grija lor; si din pricina aceasta fuseseră foarte atenti. Când ofiterii au venit după Petru, ostasii erau încă la usa închisorii, zăvoarele si drugii de fier strânsi tare, lanturile mai erau bine prinse de încheieturile mâinilor celor doi soldati, însă întemnitatul nu mai era.

 

Când raportul despre scăparea lui Petru a ajuns la Irod, acesta s-a mâniat la culme si s-a înfuriat. Învinuind garda de la închisoare că nu a fost loială, a poruncit să fie omorâti. Irod stia că nu o putere omenească l-a scăpat pe Petru, dar era hotărât să nu recunoască că o putere divină îi stricase planurile si astfel s-a asezat într-o pozitie de cutezătoare dispretuire a lui Dumnezeu.

 

Nu mult timp după eliberarea lui Petru din închisoare, Irod s-a dus la Cezarea. În timp ce se afla acolo, el a dat un ospăt mare, cu scopul ca să stârnească admiratia si ca să culeagă aplauzele oamenilor. La ospăt luau parte iubitori de plăceri din toate locurile si era belsug de mâncăruri si băuturi. Cu mare pompă si fast Irod, a apărut înaintea poporului si li s-a adresat într-o cuvântare măiastră. Era îmbrăcat într-o mantie presărată cu argint si cu aur, care prindea razele soarelui în cutele ei strălucitoare. Această scenă măreată uimea ochii privitorilor. Măretia înfătisării sale si puterea limbajului său bine ales influenta cu multă putere pe cei adunati acolo. Cu simturile lor deja pervertite prin mâncăruri si băuturi, ei erau uimiti de podoabele lui Irod si vrăjiti de purtarea si cuvântare sa; înnebuniti de entuziasm, ei au început să-l lingusească, afirmând că nici un muritor nu putea să se înfătiseze ca el sau să posede o elocventă atât de sclipitoare. Mai departe, ei au spus că, deoarece mereu îl cinstiseră ca pe un conducător, de aici înainte i se vor închina ca unui dumnezeu.

 

Unii dintre aceia ale căror voci se auzeau acum proslăvind un păcătos josnic înăltaseră numai cu câtiva ani mai înainte strigăte furioase: "La o parte cu Isus! Răstigneste-L, răstigneste-L!" Iudeii au refuzat să-L primească pe Hristos, ale cărui vesminte, nearătoase si adesea prăfuite de drum, acopereau o inimă a iubirii divine. Ochii lor nu-L puteau întrezări, sub un exterior umil, pe Domnul vietii si al slavei, desi puterea lui Hristos se descoperise înaintea lor în fapte pe care un simplu om nu le putea face. Însă ei erau gata să adore, ca pe un dumnezeu, pe regele cel mândru, ale cărui vesminte minunate lucrate în argint si aur acopereau o inimă decăzută si nemiloasă.

 

Irod stia că el nu merita nici una din laudele si preamăririle ce i se aduceau, totusi el a primit idolatrizarea din partea poporului ca ceva ce i se cuvenea. Inima îi tresări de bucuria triumfului si o strălucire a unei mândrii satisfăcute se răspândi pe fata lui când a auzit înăltându-se strigătul: "Glas de Dumnezeu, nu de om!"

Dar, deodată, o teribilă schimbare a venit asupra lui. Fata i s-a îngălbenit ca de moarte si s-a desfigurat în agonie. Din pori i-au iesit picături de sudoare. Pentru o clipă, a rămas ca străpuns de durere si groază; apoi, întorcându-si fata albă si lividă către prietenii săi încremeniti de groază, el a strigat cu glas răgusit si disperat: "Acela pe care l-ati proslăvit ca pe un dumnezeu este lovit de moarte". 

Suferind durerile cele mai chinuitoare, el a fost luat de la locul petrecerii si fastului. Cu o clipă mai înainte, fusese obiectul îngâmfat al laudei si adorării acelei mari multimi; acum si-a dat seama că se afla în mâinile unui Stăpânitor mai puternic decât el. L-a cuprins remuscarea; si-a amintit de neobosita prigonire a urmasilor lui Hristos; si-a amintit de nemiloasa poruncă de a omorî pe nevinovatul Iacov, cum si de planul său de a-l omorî pe apostolul Petru; el si-a amintit cum, din pricina umilirii sale si în furia lui, el dăduse curs unei răzbunări nechibzuite asupra gărzii închisorii. El simtea că acum Dumnezeu Se ocupa de el, de neînfrânatul prigonitor. El nu a găsit nici o usurare de durerile trupului sau tortura mintii si nici nu se astepta la vreuna.

 

Irod era cunoscător al Legii lui Dumnezeu, care spune: "Să nu ai alti dumnezei afară de Mine" (Ex. 20,3); si stia că, primind adorarea multimii, el umpluse măsura nelegiuirii sale si atrăsese asupra-si dreapta mânie a lui Iehova.

 

Acelasi înger care coborâse din curtile împărătesti spre a-l elibera pe Petru fusese solul mâniei si judecătii lui Irod. Îngerul l-a lovit pe Petru spre a-l trezi din somn; dar o cu totul altă lovitură a dat acelui rege nelegiuit, dezgolindu-l de mândria sa si aducând asupra-i pedeapsa Celui Atotputernic. Irod a murit în chinurile groaznice ale mintii si trupului, sub judecata răsplătitoare a lui Dumnezeu.

 

Această demonstrare a dreptătii divine a avut o puternică influentă asupra poporului. Vestea că apostolul lui Hristos fusese în chip miraculos eliberat din temnită si de la moarte, în timp ce prigonitorul lui fusese lovit de blestemul lui Dumnezeu, a fost dusă pretutindeni si a devenit mijlocul de călăuzire al multora la credinta în Hristos.

 

Experienta lui Filip, îndrumat de un înger din cer să se ducă la locul unde a întâlnit pe cineva care căuta adevărul; a lui Corneliu, vizitat de un înger cu o solie de la Dumnezeu; a lui Petru, în închisoare si osândit la moarte, condus de înger afară în sigurantă - toate acestea arată strânsa legătură dintre cer si pământ.

 

Pentru lucrătorul lui Dumnezeu, raportul acestor vizite îngeresti ar trebui să aducă tărie si curaj. Astăzi, ca si în zilele apostolilor, soli ceresti trec în lungul si-n latul pământului, căutând să mângâie pe cel îndurerat, să apere pe cel nepocăit, să câstige inimile oamenilor la Hristos. Noi nu-i putem vedea personal si totusi ei sunt cu noi, călăuzindu-ne, îndrumându-ne si ocrotindu-ne.

 

Cerul este apropiat de pământ prin acea tainică scară al cărei picior este bine înfipt în pământ, în timp ce capătul de sus atinge tronul Celui Infinit. Îngerii urcă si coboară continuu această scară sclipitor de strălucitoare, ducând sus la Tatăl rugăciunile celor în nevoie si ale celor întristati si aducând fiilor oamenilor binecuvântare, nădejde, curaj si ajutor. Acesti îngeri de lumină produc o atmosferă cerească în jurul sufletului, ridicându-ne către ceea ce este nevăzut si vesnic. Cu ochii nostri firesti nu le putem privi înfătisarea; numai cu o viziune spirituală putem întelege lucrurile ceresti. Numai urechea spirituală poate auzi armonia glasurilor ceresti.

 

"Îngerul Domnului tăbărăste în jurul celor ce se tem de El, si-i scapă din primejdie" (Ps. 34,7). Dumnezeu însărcinează pe îngerii Săi să scape pe alesii Lui din nenorocire, să-i păzească "de ciume, care umblă în întuneric" si "de molime, care bântuie ziua-n amiaza mare" (Ps. 91,6). Mereu si mereu, îngerii au vorbit cu oamenii asa cum vorbeste cineva cu un prieten al său si i-a condus la locuri sigure. Iarăsi si iarăsi, cuvintele încurajatoare ale îngerilor au reînsufletit sufletele doborâte ale credinciosilor, înăltându-le gândurile mai presus de lucrurile pământesti, făcându-i să vadă prin credintă vesmintele albe, cununile si ramurile biruitoare de finic, pe care le vor primi biruitorii când vor sta în jurul marelui tron alb.

 

Lucrarea îngerilor este aceea de a se apropia de cel încercat, suferind si ispitit. Ei lucrează neobosit în favoarea acelora pentru care a murit Hristos. Când păcătosii sunt adusi acolo încât să se predea Mântuitorului, îngerii duc vestile la cer si printre ostile ceresti este o mare bucurie. "Va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieste decât pentru nouăzeci si nouă de oameni care n-au nevoie de pocăintă" (Luca 15,7). În ceruri, se duce un raport despre fiecare străduintă încununată cu succes, depusă de noi spre a risipi întunericul si răspândi cunostinta despre Hristos. Când fapta este raportată înaintea Tatălui, bucuria se răspândeste prin toată ostirea cerului.

 

Stăpânirile si puterile cerului veghează asupra luptei pe care, în împrejurări ce par descurajatoare, o au de dus slujitorii lui Dumnezeu. Noi biruinte sunt dobândite, noi onoruri câstigate atunci când crestinii, grupându-se în jurul steagului Mântuitorului lor, pornesc să dea lupta cea bună a credintei. Toti îngerii cerului sunt în slujba poporului lui Dumnezeu, umil si credincios; Si, în timp ce ostirea de lucrători a Domnului, de aici, de jos, înaltă cântecele lor de laudă, corul de sus se uneste cu ei, proslăvind pe Dumnezeu si pe Fiul Său.

 

Avem nevoie să întelegem misiunea îngerilor mai bine decât o facem acum. Ar fi bine să ne amintim că fiecare copil credincios al lui Dumnezeu trebuie să conlucreze cu fiintele ceresti. Nevăzutele ostiri ale luminii si puterii însotesc pe cei blânzi si umili care cred si se prind de făgăduintele lui Dumnezeu. Heruvimi, serafimi si îngeri neîntrecuti în putere stau la dreapta lui Dumnezeu, "toti duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor mosteni mântuirea" (Evr. 1,14).

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA