In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 13
ZILE DE PREGĂTIRE
După botezul său, Pavel a încetat postul si "a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc. Si, îndată, el a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu". Cu multă îndrăzneală el vestea pe Isus din Nazaret ca fiind îndelung asteptatul Mesia, care "a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; "a fost îngropat si a înviat a treia zi", după cum a fost văzut de cei doisprezece si de altii. "După ei toti", a adăugat Pavel, "ca unei stârpituri, mi S-a arătat si mie" (1Cor.15,3.4.8). Argumentele lui din profetie erau asa de convingătoare si străduintele lui erau asa de vădit însotite de puterea lui Dumnezeu, încât iudeii erau dati de rusine si făcuti neînstare să-i răspundă.
Vestile despre convertirea lui Pavel au ajuns la urechile iudeilor ca o mare surpriză. El, care plecase la Damasc "cu putere si învoire de la preotii cei mai de seamă" (Fapte 26, 12), spre a găsi si a urmări pe credinciosi, predica acum Evanghelia unui Mântuitor răstignit si înăltat, întărind mâinile acelora care erau deja ucenicii ei si aducând neîncetat noi convertiti la credinta căreia i se împotrivise atât de crunt.
Mai înainte, Pavel fusese cunoscut ca un zelos apărător al religiei iudaice si un neobosit prigonitor al urmasilor lui Isus. Curajos, independent si stăruitor, talentele si educatia lui l-ar fi făcut destoinic să slujească aproape în orice ramură de activitate. El putea judeca cu o extraordinară limpezime si, prin sarcasmul său usturător, putea să aseze pe potrivnicul său într-o lumină de neinvidiat. Iar acum, iudeii vedeau pe acest tânăr neobisnuit de promitător, unit cu aceia pe care mai înainte el îi prigonea, predicând fără teamă în numele lui Isus.
Uciderea unui general în luptă înseamnă o pierdere pentru armata lui, însă moartea sa nu dă puteri noi dusmanului. Dar, când un bărbat de vază se alătură fortelor potrivnice, nu numai că se pierd serviciile lui, dar cei cărora se alătură dobândesc un categoric avantaj. Saul din Tars, în drumul său spre Damasc, ar fi putut să fie foarte usor lovit de moarte de Domnul si astfel puterea prigonitoare ar fi fost foarte mult slăbită. Dar, în providenta Sa, Dumnezeu nu numai că a crutat viata lui Saul, ci l-a si convertit, în felul acesta transferând un luptător de frunte din tabăra vrăjmasului în aceea a lui Hristos. Vorbitor elocvent si critic aspru, Pavel, cu o fire hotărâtă si un curaj cutezător, avea tocmai acele însusiri de care era nevoie în prima biserică.
Când Pavel predica pe Hristos în Damasc, toti aceia care îl auzeau rămâneau încremeniti si ziceau: "Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Si n-a venit el aici ca să-i aducă legati înaintea preotilor celor mai de seamă?" Pavel declara că schimbarea credintei sale nu fusese determinată de un impuls sau de fanatism, ci el ajunsese la aceasta printr-o dovadă covârsitoare. În felul lui de prezentare a Evangheliei, el a căutat să lămurească profetiile cu privire la prima venire a lui Hristos. El a arătat, în mod convingător, că aceste profetii se împliniseră întocmai în Isus din Nazaret. Temelia credintei lui erau cuvântul cel sigur al profetiei.
În timp ce Pavel continua să îndemne pe înmărmuritii săi ascultători "să se pocăiască si să se întoarcă la Dumnezeu" (Fapte 26,20), el "se întărea din ce în ce mai mult si făcea de rusine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul". Însă multi si-au împietrit inimile, refuzând să răspundă soliei sale si în curând uimirea lor cu privire la convertirea lui s-a schimbat într-o ură neîmpăcată, asemenea aceleia pe care o arătaseră fată de Isus.
Împotrivirea a devenit atât de înversunată, încât nu i s-a mai îngăduit lui Pavel să-si continue lucrarea în Damasc. Un sol ceresc îl îndemnă să plece pentru o vreme; si el s-a dus "în Arabia" (Gal. 1,17), unde a găsit un loc retras si în sigurantă.
Aici, în singurătatea desertului, Pavel a avut din belsug ocazia să studieze si să mediteze în liniste. În tihnă, el si-a revizuit experientele sale din trecut si a făcut o temeinică lucrare de pocăintă. El L-a căutat pe Dumnezeu cu toată inima sa, neodihnindu-se până ce n-a stiut cu certitudine că pocăinta lui a fost primită si păcatul său iertat. El tânjea după asigurarea că Isus avea să fie cu el în lucrarea sa viitoare. El si-a golit sufletul de prejudecătile si traditiile care până aici îi modelaseră viata si a primit învătătură de la Izvorul adevărului. Isus i-a vorbit si l-a întărit în credintă, revărsând asupra lui o bogată măsură de întelepciune si har.
Când mintea omului este adusă în comuniune cu mintea lui Dumnezeu, cel mărginit cu Cel Nemărginit, efectul asupra corpului, mintii si sufletului este mai presus de orice posibilitate de pretuire. Într-o asemenea comuniune se găseste cea mai înaltă educatie. Aceasta este metoda lui Dumnezeu de dezvoltare. "Împrieteneste-te dar cu Dumnezeu" (Iov 22, 21) este solia Sa către omenire.
Solemna însărcinare, ce a fost dată lui Pavel cu ocazia convorbirii lui cu Anania, apăsa cu crescândă greutate asupra inimii sale, când, ca răspuns la cuvintele: "Frate Saule, capătă-ti din nou vederea!", Pavel a privit pentru prima dată fata acestui cucernic bărbat, Anania. Sub inspiratia Duhului Sfânt, el i-a zis: "Dumnezeul părintilor nostri te-a ales să cunosti voia Lui, să vezi pe cel neprihănit si să auzi cuvinte din gura Lui; căci Îi vei fi martor fată de toti oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut si auzit. Si acum, ce zăbovesti? Scoală-te, primeste botezul, si fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului" (Fapte 22,13-16).
Cuvintele acestea erau în armonie cu declaratia lui Isus, care, atunci când l-a oprit pe Saul în drumul său spre Damasc, a spus: "M-am arătat tie, ca să te pun slujitor si martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât si al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia si din mijlocul Neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină si de sub puterea Satanei la Dumnezeu; si să primească, prin credinta în Mine, iertare de păcate si mostenirea împreună cu cei sfintiti" (Fapte 26,16-18).
Meditând tot mai mult asupra acestor lucruri în inima sa, Pavel a înteles din ce în ce mai clar însemnătatea chemării sale "să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu" (1Cor. 1,1). Chemarea sa venise "nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos si prin Dumnezeu Tatăl" (Gal. 1,1). Măretia lucrării ce-i stătea înainte l-a făcut să studieze mai mult Sfintele Scripturi, spre a putea predica Evanghelia "nu cu întelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică", "ci într-o dovadă dată de Duhul si de putere, pentru ca credinta tuturor acelora care aud să fie întemeiată nu pe întelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu" (1Cor.1,17; 2,4.5).
Cercetând Scripturile, Pavel a aflat că în cursul veacurilor, dintre cei "care au fost chemati" nu sunt multi întelepti în felul lumii, nici multi puternici, nici multi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rusine pe cele întelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rusine pe cele tari, si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, si lucrurile dispretuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să mântuiască pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu" (1 Cor. 1, 26-29). Si astfel, privind întelepciunea lumii în lumina crucii, Pavel s-a hotărât să nu cunoască "altceva decât pe Isus Hristos si pe El răstignit" (1 Cor. 2, 2).
În tot timpul lucrării sale de mai târziu, Pavel nu a pierdut niciodată din vedere Izvorul întelepciunii si puterii sale. Ascultati-l ce spune el cu ani mai târziu: "Pentru mine a trăi este Hristos" (Filip. 1, 21). Si iarăsi: "Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere fată de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate" ca să câstig pe Hristos si să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinta în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credintă. Si să-L cunosc pe El si puterea învierii Lui si părtăsia suferintelor Lui" (Filip. 3, 8-10).
Din Arabia, Pavel s-a întors "din nou la Damasc" "si propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului". Neînstare să înfrunte întelepciunea argumentelor lui, "ei căutau să-l omoare". Portile cetătii erau păzite zi si noapte cu străsnicie ca să nu îl scape. Această vreme de strâmtorare i-a făcut pe ucenici să-L caute pe Dumnezeu cu toată seriozitatea; si, în cele din urmă, "într-o noapte, ucenicii l-au luat si l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o cosnită" (Fapte 9, 25).
După ce a scăpat din Damasc, Pavel s-a dus la Ierusalim, cam după trei ani de la convertirea sa. Scopul principal al acestei vizite, după cum el însusi declară mai târziu, a fost "ca să vadă pe Petru" (Gal. 1,18). Ajungând în cetatea unde odinioară fusese bine cunoscut ca "Saul prigonitorul", el "a căutat să se lipească de ucenic; dar toti se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic". Le venea foarte greu să creadă că un Fariseu atât de bigot si unul care făcuse atât de mult spre a nimici biserica ar fi putut ajunge un sincer urmas al lui Isus. "Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli si le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit si cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus".
Auzind acestea, ucenicii l-au primit ca pe unul dintre ai lor. La scurt timp, ei au avut dovada sinceritătii experientei sale crestine. Viitorul apostol al Neamurilor era acum în cetatea unde trăiau multi dintre prietenii lui de odinioară; si acestor conducători iudei el dorea să le lămurească profetiile cu privire la Mesia, care se împliniseră prin venirea Mântuitorului. Pavel era încredintat că acesti învătători ai lui Israel, cu care fusese odată în relatii asa bune, erau tot asa de sinceri si curati la inimă după cum fusese si el. Însă el socotise gresit spiritul fratilor săi iudei si de aceea a avut de suferit o amară dezamăgire în privinta rapidei lor convertiri. Desi "propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului" si avea discutii puternice "cu evreii care vorbeau greceste", totusi aceia care stăteau în capul bisericii iudaice nu au vrut să creadă, "ci căutau să-l omoare". Inima i s-a umplut de întristare. Bucuros, el si-ar fi dat chiar si viata, dacă în felul acesta ar fi putut câstiga pe unii la adevăr. Cu rusine, el si-a amintit de partea activă pe care o luase cu ocazia martiriului lui Stefan; si, acum, în strădania sa de a sterge pata ce stătea asupra unuia atât de pe nedrept învinuit, el căuta să apere adevărul pentru care Stefan îsi dăduse viata.
Simtind povara pentru aceia care refuzau să creadă, Pavel se ruga în templu, după cum însusi mărturiseste mai târziu, când a avut o viziune; i s-a arătat un sol ceresc care i-a zis: "Grăbeste-te, iesi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine" (Fapte 22,18).
Pavel era înclinat să rămână la Ierusalim, unde putea da piept împotrivirii. Pentru el, i se părea o faptă de lasitate să fugă, dacă rămânând ar fi fost în stare să convingă pe vreunul din îndârjitii iudei despre adevărul soliei Evangheliei, chiar dacă această rămânere l-ar fi costat viata. Si, de aceea, el a răspuns: "Doamne, ei stiu că eu băgam în temnită si băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine; si că, atunci când se vărsa sângele lui Stefan, martorul Tău, eram si eu de fată. Îmi uneam încuviintarea mea cu a celorlalti si păzeam hainele celor ce-l omorau". Dar nu era în planul lui Dumnezeu ca servul Său să-si primejduiască, fără de trebuintă, viata; si solul ceresc a răspuns: "Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri" (Fapte 22,19-21).
Aflând de această viziune, fratii au grăbit plecarea în secret a lui Pavel din Ierusalim, de teamă să nu fie omorât. "L-au dus la Cezarea, si l-au pornit la Tars". Plecarea lui Pavel a oprit pentru o vreme prigoana înversunată din partea iudeilor, si biserica a avut un timp de liniste, în care multi au fost adăugati la numărul credinciosilor.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
