In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 12
DIN PRIGONITOR, UCENIC
Proeminent printre conducătorii iudei si cel care a fost pe deplin trezit, ca urmare a succesului ce însotea vestirea Evangheliei, a fost Saul din Tars. Cetătean roman prin nastere, Saul era totusi iudeu, ca obârsie; el fusese educat la Ierusalim de cel mai întelept dintre rabini. "Din neamul lui Israel, din semintia lui Beniamin", Saul era "Evreu din Evrei; în ce priveste Legea, Fariseu; în ce priveste râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană" (Filip. 3,5.6). El era socotit de rabini ca un tânăr foarte promitător, si mari sperante se puneau în el, ca un destoinic si zelos apărător al vechii credinte. Numirea lui ca membru al Sinedriului l-a asezat într-o pozitie ce-i conferea putere.
Saul avusese o parte importantă în judecarea si osândirea lui Stefan, iar izbitoarele dovezi ale prezentei lui Dumnezeu lângă martir l-au făcut pe Saul să se îndoiască de dreptatea cauzei pe care o sustinuse împotriva urmasilor lui Isus. Mintea îi era profund frământată. În nedumerirea sa, el a cerut sfat de la aceia în a căror întelepciune si judecată avea deplină încredere. Argumentele preotilor si ale mai marilor l-au convins, în cele din urmă, că Stefan era un hulitor de Dumnezeu si că Hristos, pe care ucenicul martir Îl predicase, era un înselător, iar că aceia care se găseau în slujbele sfinte trebuia să aibă dreptate.
Nu fără lupte sufletesti grele a ajuns Saul la această concluzie. Dar, în cele din urmă, educatia si prejudecătile sale, respectul pe care-l avea fată de fostii lui învătători, cum si mândria si dorinta de popularitate l-au determinat să se răzvrătească împotriva glasului constiintei si a harului lui Dumnezeu. Si, hotărând în mod categoric că preotii si cărturarii aveau dreptate, Saul a devenit foarte crunt în împotrivirea sa fată de învătăturile răspândite de ucenicii lui Isus. Activitatea lui de a face ca bărbati si femei sfinte să fie târâti înaintea tribunalelor, unde unii erau osânditi la închisoare, iar altii chiar la moarte numai din cauza credintei lor în Isus, a adus tristete si întuneric asupra bisericii de-abia organizate, ceea ce a făcut ca multi să caute scăparea fugind.
Cei care fugiseră din Ierusalim din pricina prigoanei "mergeau din loc în loc si propovăduiau Cuvântul" (Fapte 8,4). Printre cetătile în care acestia au mers era si Damasc, unde noua credintă a câstigat multi adepti.
Preotii si mai marii speraseră că, prin eforturi stăruitoare si aspră prigoană, erezia putea fi înăbusită. Acum ei si-au dat seama că si în alte locuri trebuia să ia aceleasi măsuri hotărâte pe care le luaseră în Ierusalim împotriva noii învătături. Pentru lucrarea deosebită pe care ei doreau să o facă în Damasc, Saul si-a oferit serviciile. Suflând "amenintarea si uciderea împotriva ucenicilor Domnului", Saul "s-a dus la marele preot si i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe calea credintei, atât bărbati, cât si femei, să-i aducă legati la Ierusalim". Astfel, "cu putere si învoire de la preotii cei mai de seamă" (Fapte 26,12), Saul din Tars, în tăria si puterea omenească si arzând de un zel nesfânt, a pornit în acea memorabilă călătorie ale cărei întâmplări neobisnuite aveau să schimbe tot cursul vietii lui.
În ultima zi a călătoriei, "pe la amiază", în timp ce călătorii obositi se apropiau de Damasc, deodată li s-au înfătisat înaintea ochilor întinse ogoare fertile, grădini frumoase si livezi roditoare, udate de ape răcoroase ce veneau din muntii înconjurători. După o călătorie lungă prin pustiuri singuratice, asemenea scene erau cu adevărat înviorătoare. În timp ce Saul împreună cu însotitorii lui priveau cu admiratie asupra câmpiei roditoare si a frumoasei cetăti din vale, "deodată", asa cum avea să declare el mai târziu, a strălucit "împrejurul meu si împrejurul tovarăsilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui" (Fapte 26,13), prea glorioasă spre a putea fi suportată de ochii muritori. Orbit si zăpăcit, Saul a căzut în genunchi la pământ.
În timp ce lumina continua să strălucească în jurul lor, Saul a auzit "un glas, care-i zicea în limba evreiască:" (Fapte 26,14) "'Saule, Saule, pentru ce Mă prigonesti?' 'Cine esti Tu Doamne?' a răspuns el. Si Domnul a zis: 'Eu sunt Isus, pe care-L prigonesti. si-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un tepus'".
Plini de teamă si aproape orbiti de intensitatea luminii, tovarăsii lui Saul au auzit un glas, dar n-au văzut nici un om. Dar Saul a înteles cuvintele ce fuseseră rostite; si lui i s-a descoperit lămurit Acela care vorbise - chiar Fiul lui Dumnezeu. În Fiinta strălucitoare care stătea înaintea lui, el a văzut pe Cel răstignit. Asupra sufletului acestui iudeu înspăimântat, imaginea fetei Mântuitorului s-a întipărit pentru totdeauna. Cuvintele rostite i-au răscolit inima cu o putere înspăimântătoare. În cămările întunecate ale mintii sale, s-a revărsat un potop de lumină, dezvăluind nestiinta si greseala vietii sale de mai înainte, cum si nevoia pe care o avea acum de iluminarea Duhului Sfânt.
Saul a văzut acum că, prigonind pe urmasii lui Isus, el săvârsea, de fapt, lucrarea lui Satana. El a văzut că convingerile sale despre dreptate si despre obligatiile sale se întemeiau, în mare măsură, pe încrederea pe care o acordase preotilor si mai marilor. El îi crezuse atunci când ei i-au spus că povestea învierii nu era decât o născocire iscusită a ucenicilor. Acum, când Isus Însusi i Se descoperise, Saul era convins de adevărurile sustinerilor ucenicilor.
În acel ceas de iluminare cerească, mintea lui Saul a lucrat cu o uimitoare rapiditate. Scrierile profetice ale Sfintelor Scripturi au fost deschise întelegerii sale. El a văzut că lepădarea lui Isus de către iudei, răstignirea, învierea si înăltarea Sa fuseseră profetizate de către profeti si dovedeau că El este Mesia Cel făgăduit. Predica lui Stefan, rostită de el în timpul martiriului său, a revenit cu putere în mintea lui Saul si el a înteles că martirul văzuse într-adevăr "slava lui Dumnezeu" atunci când el a zis: "Iată, văd cerurile deschise si pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu" (Fapte 7,55.56). Preotii declaraseră aceste cuvinte ca fiind o hulire la adresa lui Dumnezeu, însă acum Saul stia că ele erau adevărate.
Ce descoperire erau toate acestea pentru prigonitor! Acum Saul stia cu sigurantă că Mesia Cel făgăduit venise pe acest pământ, ca Isus din Nazaret, si că El fusese lepădat si răstignit de aceia pe care venise să-i mântuiască. El stia, de asemenea, că Mântuitorul înviase biruitor din mormânt si că Se înăltase la cer. În clipa aceea, de descoperire dumnezeiască, Saul si-a reamintit cu groază că Stefan, care mărturisise despre un Mângâietor răstignit si înviat, fusese sacrificat cu consimtământul său si că, mai târziu, prin mijlocirea lui, multi alti demni urmasi ai lui Isus fuseseră dati mortii printr-o prigoană plină de cruzime.
Mântuitorul îi vorbise lui Saul prin Stefan, a cărui limpede judecată nu a putut fi răsturnată. Învătatul iudeu văzuse pe fata martirului reflectându-se lumina slavei lui Hristos; fata lui era "ca o fată de înger" (Fapte 6,15). El fusese martor al spiritului îndurător pe care Stefan îl dovedise fată de vrăjmasii lui si pe care îi iertase. El văzuse, de asemenea, puterea morală si resemnarea bucuroasă a multora pe care el îi făcuse să sufere chinuri si dureri. El văzuse pe unii dându-si cu bucurie viata pentru credinta lor.
Toate aceste lucruri au vorbit cu putere lui Saul si deseori au dat mintii lui o convingere aproape covârsitoare că Isus era Mesia Cel făgăduit. În asemenea situatii, el se luptase nopti întregi împotriva acestei convingeri si totdeauna terminase lupta mărturisindu-si credinta că Isus nu era Mesia si că urmasii Lui erau niste fanatici amăgiti.
De data aceasta, Hristos îi vorbise lui Saul direct cu glasul Său, zicând: "Saule, Saule, pentru ce Mă prigonesti?" Si la întrebarea: "Cine esti Tu, Doamne?" a răspuns aceeasi voce: "Eu sunt Isus, pe care-L prigonesti". Aici, Hristos Se identifică pe Sine cu credinciosii Săi. Prigonind pe urmasii lui Isus, Saul lovise direct în Domnul cerului. Învinuindu-i pe nedrept si mărturisind împotriva lor, el învinuise pe nedrept si mărturisise împotriva Mântuitorului lumii.
În mintea lui Saul, nu mai era nici o îndoială că Acela care îi vorbea era Isus din Nazaret, Mesia Cel mult asteptat, Mângâietorul si Răscumpărătorul lui Israel. "Tremurând si plin de frică", el a întrebat: "Doamne, ce vrei să fac?" "Scoală-te", i-a zis Domnul, "intră în cetate si ti se va spune ce trebuie să faci."
Când slava strălucitoare s-a retras si Saul s-a ridicat de la pământ, el a constatat că era cu totul lipsit de vedere. Strălucirea slavei lui Hristos fusese prea puternică pentru ochii lui muritori; si atunci când ea a dispărut, asupra ochilor lui s-a asezat întunericul noptii. El a crezut că această orbire era o pedeapsă de la Dumnezeu pentru cruda lui prigonire a urmasilor lui Isus. Într-un întuneric grozav, el a bâjbâit în jurul său si tovarăsii lui, încremeniti si plini de teamă, "l-au luat de mâini si l-au dus în Damasc".
În dimineata acelei zile pline de întâmplări, Saul se apropiase de Damasc, având simtământul multumirii de sine din pricina încrederii pe care mai marii preotilor o aveau în el. Lui i se încredintase răspunderi grele. El fusese însărcinat să sustină interesele religiei iudaice prin stăvilirea, dacă era cu putintă, a răspândirii noii credinte în Damasc. El era hotărât ca misiunea sa să fie încununată de succes si privea cu ardoare înainte spre experientele pe care le astepta si care îi stăteau în fată.
Dar cât de deosebită, fată de asteptările sale, era intrarea lui în cetate! Lovit cu orbire, neputincios, frământat de remuscări, nestiind ce altă pedeapsă îl mai astepta, el a căutat casa ucenicului Iuda, unde, în singurătate, a avut ocazie să cugete destul si să se roage.
Timp de trei zile, Saul "n-a văzut si n-a mâncat, nici n-a băut nimic". Aceste zile de agonie sufletească au fost pentru el ca niste ani. Din nou si din nou, el si-a amintit cu durere sufletească de partea pe care o avusese în martiriul lui Stefan. Cu groază, el a cugetat la vina de a fi îngăduit să fie stăpânit de răutatea si prejudecata preotilor si a mai marilor, chiar si atunci când fata lui Stefan fusese luminată de strălucirea cerului. Cu sufletul întristat si zdrobit, el si-a amintit de multele ocazii în care îsi închisese ochii si urechile fată de cele mai izbitoare dovezi si că, neînduplecat, a continuat prigonirea credinciosilor lui Isus din Nazaret.
Aceste zile de profundă cercetare de sine si umilire a inimii au fost petrecute într-o deplină singurătate. Credinciosii, fiind avertizati despre planul cu care venise Saul în Damasc, se temeau ca nu cumva el să se prefacă pentru a-i putea însela cu mai multă îndemânare; si de aceea se tineau deoparte de el, refuzând să-i arate simpatie. El nu dorea să apeleze la iudeii neconvertiti, cu care plănuise să se unească în prigonirea credinciosilor; căci el stia că ei nici n-ar fi vrut să audă istorisirea lui. În felul acesta, el părea să fie lipsit de orice simpatie omenească. Singura lui nădejde după un ajutor era numai într-un Dumnezeu îndurător si către El striga Saul cu inima zdrobită.
În timpul lungilor ore cât Saul rămăsese singur cu Dumnezeu, el si-a amintit multe din pasajele Bibliei cu privire la prima venire a lui Hristos. A extras profetiile cu multă grijă si cu o memorie ascutită de convingerea care pusese stăpânire pe mintea sa. Cugetând asupra întelesului acestor profetii, Saul era uimit de orbirea si întelegerea sa de mai înainte, cum si de orbirea iudeilor în general, care dusese la lepădarea lui Isus, ca Mesia Cel făgăduit. Acum, toate i se păreau clare mintii sale iluminate. El stia că prejudecata si necredinta sa de mai înainte i-au întunecat priceperea spirituală si l-au împiedicat să vadă în Isus din Nazaret pe Mesia Cel profetizat.
Predându-se cu totul puterii convingătoare a Duhului Sfânt, Saul a văzut greselile vietii sale si a recunoscut cât de cuprinzătoare erau cerintele Legii lui Dumnezeu. El, care fusese un Fariseu mândru, încrezător că era îndreptătit prin propriile sale fapte bune, acum se pleacă înaintea lui Dumnezeu în umilinta si simplitatea unui copilas, mărturisindu-si propria sa nevrednicie, rugându-se pentru meritele unui Mântuitor răstignit si înăltat. Saul dorea să ajungă în deplină armonie si comuniune cu Tatăl si cu Fiul; si, în dorinta lui fierbinte după iertare si primire, el a înăltat la tronul milei rugăciuni arzătoare.
Rugăciunile Fariseului pocăit nu au fost în zadar. Gândurile si simtămintele cele mai profunde ale inimii sale au fost transformate prin harul dumnezeiesc si însusirile lui nobile au fost aduse în armonie cu planurile vesnice ale lui Dumnezeu. Hristos si neprihănirea Lui au devenit pentru Saul de mai mare pret decât lumea întreagă.
Convertirea lui Saul este o dovadă izbitoare despre puterea minunată a Duhului Sfânt de a-i convinge pe oameni de păcat. El crezuse în adevăr că Isus din Nazaret nesocotise Legea lui Dumnezeu si că învătase pe ucenicii Lui să o socotească fără valoare. Dar, după convertirea sa, Saul a recunoscut în Isus pe Acela care a venit în lume tocmai pentru apărarea Legii Tatălui Său. El era convins că Isus Se afla la temelia întregului sistem iudaic al jertfelor. El a văzut că la cruce tipul s-a întâlnit cu antitipul si că Isus împlinise profetiile Vechiului Testament cu privire la Răscumpărătorul lui Israel.
În raportul cu privire la convertirea lui Saul, ne sunt date principii importante pe care trebuie să le avem mereu în minte. Saul a fost adus direct în prezenta lui Hristos. El era acela pe care Hristos dorea să-l folosească pentru o lucrare foarte însemnată, acela care avea să fie pentru El "un vas ales"; totusi, Domnul nu i-a spus dintr-o dată despre lucrarea ce-i fusese hotărâtă. El l-a oprit din umblarea lui si l-a convins de păcat; dar, când Saul a întrebat: "Doamne, ce vrei să fac?", Mântuitorul a pus pe nedumeritul iudeu în legătură cu biserica Sa, pentru ca acolo să afle despre vointa lui Dumnezeu fată de el.
Lumina cea minunată, care a luminat întunecimea lui Saul, era lucrarea Domnului; dar mai era, de asemenea, o lucrare ce urma să fie făcută pentru el de către ucenici. Hristos săvârsise lucrarea de descoperire si convingere; si acum cel pocăit se găsea în situatia de a învăta de la aceia pe care Dumnezeu îi rânduise a învăta adevărul Său.
Pe când Saul stătea singur în casa lui Iuda, continuând să înalte rugăciuni si cereri, Domnul S-a arătat în viziune unui ucenic din Damasc, "numit Anania", si i-a spus că Saul din Tars se ruga si avea nevoie de ajutor. "Scoală-te, du-te pe ulita care se cheamă Dreaptă", a spus solul ceresc, "si caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci, iată, el se roagă; si a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el, si punându-si mâinile peste el, ca să-si capete iarăsi vederea."
Lui Anania cu greu i-a venit să pună temei pe cuvintele îngerului; căci rapoartele despre cruda prigonire a sfintilor din Ierusalim dusă de Saul se răspândise în lung si în lat. El a îndrăznit să protesteze: "Doamne, am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfintilor Tăi în Ierusalim, ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seamă, ca să lege pe toti care cheamă Numele Tău". Însă porunca era hotărâtă: "Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăratilor si înaintea fiilor lui Israel".
Ascultător îndrumării îngerului, Anania a căutat pe bărbatul care până de curând suflase amenintare împotriva tuturor celor care credeau în numele lui Isus; si, punându-si mâinile pe capul suferindului pocăit, el a zis: "Frate Saule, Domnul Isus, care ti S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeti vederea si să te umpli de Duhul Sfânt".
"Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; si el si-a căpătat iarăsi vederea. Apoi s-a sculat si a fost botezat."
În felul acesta, Isus a consfintit autoritatea bisericii Sale organizate si a pus pe Saul în legătură cu instrumentul numit de El pe pământ. Hristos are acum o biserică, ca reprezentant al Său pe pământ, si ei îi revine lucrarea de a îndruma pe păcătosul pocăit pe calea vietii.
Multi nutresc ideea că ei datoresc numai lui Hristos lumina si experienta pe care o au, independent de urmasii Săi recunoscuti de pe pământ. Isus este Prietenul păcătosilor si inima Lui este miscată de durerile lor. El are toată puterea atât în cer, cât si pe pământ; însă El îndrumă pe păcătosi la biserică, pe care El a făcut-o un canal de lumină pentru lume.
Când în mijlocul oarbei lui rătăciri si prejudecăti Saul a primit o descoperire a lui Hristos, pe care Îl prigonea el, a fost adus în directă legătură cu biserica, care este lumina lumii. În cazul acesta, Anania reprezenta pe Hristos si, de asemenea, reprezenta pe slujitorii lui Hristos de pe pământ, care sunt alesi a lucra pentru El. În locul lui Hristos, Anania a atins ochii lui Saul pentru ca el să primească vederea. În locul lui Hristos, el si-a asezat mâinile asupra lui si, rugându-se în numele lui Hristos, Saul a primit Duhul Sfânt. Toate acestea sunt făcute în numele si prin autoritatea lui Hristos. Hristos este izvorul, iar biserica este canalul de comunicare.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
