In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 11
EVANGHELIA ÎN SAMARIA
După moartea lui Stefan, împotriva credinciosilor din Ierusalim s-a stârnit o prigoană atât de cumplită, încât ei "s-au împrăstiat prin părtile Iudeii si ale Samariei". Saul "făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbati si pe femei, si-i arunca în temnită". Despre râvna lui în această lucrare nemiloasă el vorbeste astfel mai târziu: "Si eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, si asa am si făcut în Ierusalim. Am aruncat în temnită pe multi sfinti" I-am pedepsit adesea în toate sinagogile si îmi dădeam toată silinta ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până si în cetătile străine". Că nu numai Stefan a suferit moartea se poate vedea din însăsi cuvintele lui Saul: "Si, când erau osânditi la moarte, îmi dădeam si eu votul împotriva lor" (Fapte26,9-11).
În acest moment de primejdie, Nicodim a păsit înainte, mărturisindu-si fără teamă credinta sa în Mântuitorul răstignit. Nicodim era un membru al Sinedriului si împreună cu altii fusese miscat de învătătura lui Isus. Fiind martor al lucrărilor minunate ale lui Hristos, în mintea lui s-a întipărit convingerea că acesta era Trimisul lui Dumnezeu. Prea mândru spre a recunoaste pe fată că era atras de Învătătorul Galilean, el a căutat să aibă cu Acesta o convorbire în ascuns. În această convorbire, Isus îi descoperise planul mântuirii, cum si misiunea Sa în lume; cu toate acestea, Nicodim ezitase. El a ascuns adevărul în inima sa si, timp de trei ani, nu s-au văzut decât putine roade. Dar, în timp ce Nicodim nu L-a recunoscut în mod deschis pe Hristos, totusi, în sfatul Sinedriului, deseori el a nimicit planurile preotilor de a-L distruge. Când, în cele din urmă, Hristos a fost înăltat pe cruce, Nicodim si-a amintit de cuvintele pe care El i le spusese în timpul convorbirii din noaptea aceea, pe Muntele Măslinilor: "După cum a înăltat Moise sarpele în pustie, tot asa trebuie să fie înăltat si Fiul omului" (Ioan 3,14); si el a văzut în Isus pe Mântuitorul lumii.
Împreună cu Iosif din Arimatea, Nicodim a suportat cheltuielile de îngropare a lui Isus. Ucenicilor le fusese teamă să se declare pe fată ca urmasi ai lui Hristos, însă Nicodim si Iosif le-au venit în ajutor plini de curaj. Ajutorul acestor bărbati bogati si cu multă vază era foarte necesar în acel ceas întunecos. Ei au putut face pentru Învătătorul lor mort ce ar fi fost imposibil să facă ucenicii cei săraci; iar bogătia si influenta lor i-a ocrotit, într-o mare măsură, de răutatea preotilor si a conducătorilor.
Acum, când iudeii căutau să nimicească tânăra biserică, Nicodim s-a ridicat în apărarea ei. Fără a mai da pe fată precautie si sovăială, el a încurajat credinta ucenicilor si a folosit averea sa, spre a sprijini biserica din Ierusalim si înaintarea lucrării Evangheliei. Aceia care altădată i-au dat cinste, acum îsi băteau joc de el si-l prigoneau; el a devenit sărac în bunurile lumii acesteia; totusi, nu a sovăit în apărarea credintei sale.
Prigoana, care a venit asupra bisericii din Ierusalim, a avut ca urmare un mare avânt al lucrării Evangheliei. Vestirea Cuvântului în locul acesta fusese însotită de succes si era primejdia ca ucenicii să rămână aici prea mult timp, neglijând însărcinarea dată lor de Mântuitorul, de a merge în toată lumea. Uitând că puterea de a rezista răului este mai bine dobândită printr-o lucrare energică, ei au început să gândească cum că nu au o lucrare mai importantă de făcut decât aceea de a ocroti biserica din Ierusalim de atacurile vrăjmasului. În loc să-i formeze pe noii convertiti spre a duce Evanghelia la cei care nu o auziseră încă, ei erau în primejdie de a lua o atitudine care ar fi făcut ca toti să fie multumiti cu ceea ce fusese realizat până aici. Pentru a-i împrăstia pe reprezentantii Săi în lung si în lat, în locuri unde ei puteau lucra pentru altii, Dumnezeu a îngăduit ca asupra lor să vină prigoana. Alungati din Ierusalim, ucenicii "mergeau din loc în loc si propovăduiau Cuvântul".
Printre cei cărora Mântuitorul le-a dat însărcinarea: "Duceti-vă si faceti ucenici din toate neamurile" (Matei 28,19), erau multi cu pozitii sociale umile - bărbati si femei care au învătat să-L iubească pe Domnul lor si care erau hotărâti să urmeze exemplul Lui de slujire neegoistă. Acestor oameni simpli, cât si ucenicilor care fuseseră cu Mântuitorul în timpul lucrării Sale pământesti, le fusese încredintat un lucru pretios. Ei trebuia să ducă lumii vestea cea bună a mântuirii prin Hristos.
Când au fost împrăstiati de prigoană, ei au pornit plini de zel misionar. Ei erau constienti de răspunderea misiunii lor. Ei stiau că tin în mâinile lor pâinea vietii pentru o lume flămândă; si iubirea lui Hristos îi constrângea să împartă această pâine la toti cei care aveau nevoie. Domnul a lucrat prin ei. Oriunde mergeau, multi bolnavi erau vindecati, iar săracilor li se predica Evanghelia.
Filip, unul dintre cei sapte diaconi, era printre cei împrăstiati din Ierusalim. El "s-a coborât în cetatea Samariei, si le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit si au văzut semnele pe care le făcea. Căci din multi" ieseau duhuri necurate, si scoteau mari tipete; multi slăbănogi si schiopi erau tămăduiti. Si a fost o mare bucurie în cetatea aceasta".
Solia lui Hristos adresată femeii samaritence, cu care El vorbise la fântâna lui Iacov, a adus roade. După ce a ascultat cuvintele Lui, femeia s-a dus la oamenii din cetate si le-a spus: "Veniti de vedeti un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?" Ei au mers cu ea, L-au ascultat pe Isus si au crezut în El. Doritori să audă mai mult, L-au rugat să mai rămână. Timp de două zile, El a rămas cu ei si "mult mai multi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui" (Ioan 4,29.41).
Si când ucenicii Lui au fost împrăstiati din Ierusalim, multi au găsit în Samaria un loc sigur. Samaritenii au primit cu bucurie pe acesti soli ai Evangheliei si credinciosii dintre iudei au strâns un bogat seceris dintre aceia care fuseseră cândva cei mai înversunati dusmani ai lor.
Lucrarea lui Filip în Samaria a fost caracterizată printr-un mare succes si, fiind încurajat în felul acesta, el a cerul ajutor la Ierusalim. Apostolii au înteles acum mult mai pe deplin însemnătatea cuvintelor lui Hristos: "Îmi veti fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria si până la marginile pământului" (Fapte 1,8).
Pe când Filip se afla încă în Samaria, el a fost îndrumat de un sol ceresc să se ducă "spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza" Filip s-a sculat si a plecat". El nu a pus la îndoială chemarea si nici nu a ezitat să asculte; căci el învătase lectia supunerii fată de vointa lui Dumnezeu.
"Si iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor si îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo si sedea în carul lui si citea pe proorocul Isaia". Etiopianul acesta era un bărbat cu o bună pozitie socială si cu o mare influentă. Dumnezeu a văzut că atunci când va fi convertit, el va da si altora lumina pe care a primit-o si va exercita o puternică influentă în favoarea Evangheliei. Îngerii lui Dumnezeu îl însoteau pe acest căutător al luminii si el a fost atras spre Mântuitorul. Prin lucrarea Duhului Sfânt, Domnul l-a pus în legătură cu cineva care putea să-l conducă la lumină.
Filip a fost îndemnat să se ducă spre etiopian si să-i lămurească profetia pe care el o citea. "Du-te", a spus Duhul, "si ajunge carul acesta!" Când Filip s-a apropiat de car, el l-a întrebat pe famen: "'Întelegi tu ce citesti?' Si famenul a răspuns: 'Cum as putea să înteleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?' Si l-a rugat pe Filip să se suie în car si să sadă împreună cu el". Textul biblic pe care îl citea era profetia lui Isaia cu privire la Hristos: "El a fost dus ca o oaie la tăiere; si ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tund, asa nu Si-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Si cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viata I-a fost luată de pe pământ."
"Despre cine vorbeste proorocul astfel?" a întrebat famenul. "Despre sine sau despre vreun altul?" Atunci, Filip i-a prezentat marele adevăr al mântuirii. Începând de la acel loc din Scriptură, "i-a propovăduit pe Isus".
Inima acestui bărbat a fost umplută de interes în timp ce i se explicau Scripturile si, când ucenicul a terminat, el a fost gata să primească lumina ce i se arătase. El nu a făcut din înalta sa pozitie socială o scuză de a nu primi Evanghelia. "Pe când îsi urmau drumul, au dat peste o apă. Si famenul a zis: 'Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?' Filip a zis: 'Dacă crezi din toată inima, se poate'. Famenul a răspuns: 'Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.' A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă si Filip l-a botezat pe famen."
"Când au iesit afară din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, si famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îsi vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezarea. Si propovăduia Evanghelia în toate cetătile prin care trecea".
Etiopianul acesta reprezintă o mare clasă de oameni care au nevoie să fie învătati de misionari ca Filip - oameni care vor asculta de glasul lui Dumnezeu si vor merge acolo unde El îi trimite. Sunt multi aceia care, citind Scripturile, nu pot întelege adevărata lor însemnătate. Pretutindeni în lume, bărbati si femei privesc cu încordare spre cer. Rugăciuni, lacrimi si cereri se ridică din sufletele doritoare după lumină, har si Duhul Sfânt. Multi se găsesc pe pragul împărătiei, asteptând doar să fie luati înăuntru.
Un înger l-a călăuzit pe Filip la acela care căuta lumina si care era gata să primească Evanghelia; si astăzi îngeri vor conduce pasii acelor lucrători care vor îngădui Duhului Sfânt să le sfintească limba, să le curete si să le înnobileze inima. Îngerul trimis la Filip ar fi putut face singur lucrarea pentru etiopian, dar nu acesta este modul lui Dumnezeu de a lucra. Planul Său este acela ca oamenii să lucreze pentru semenii lor.
De însărcinarea dată primilor ucenici s-au împărtăsit credinciosii din toate veacurile. Oricine a primit Evanghelia i s-a încredintat si adevărul sacru spre a-l răspândi în lume. Cei ce formează poporul credincios al lui Dumnezeu au fost totdeauna misionari plini de râvnă, consacrându-si fortele pentru onoarea Numelui Său si folosindu-si întelepteste talentele în slujba Lui.
Lucrarea neegoistă a crestinilor din trecut trebuie să ne fie nouă pildă si inspiratie. Membrii bisericii lui Dumnezeu trebuie să fie plini de râvnă pentru lucruri bune, lipsiti de ambitii lumesti si să calce pe urmele Aceluia care mergea din loc în loc, făcând bine. Cu inimi pline de simpatie si împreună simtire, ei trebuie să lucreze pentru cei care au nevoie de ajutor, făcând cunoscut păcătosilor iubirea Mântuitorului. O asemenea lucrare cere sfortări neobosite, dar aduce o răsplată bogată. Cei care se angajează în această lucrare cu inimi sincere vor vedea suflete câstigate la Mântuitorul; căci influentei care însoteste practica aducerii la îndeplinire a însărcinării divine nu-i poate rezista nimeni.
Nu numai asupra predicatorilor consacrati stă răspunderea de a merge si a împlini această însărcinare. Oricine a primit pe Hristos este chemat să lucreze pentru mântuirea semenilor săi. "Si Duhul si Mireasa zic: 'Vino!' Si cine aude să zică: 'Vino!'" (Apoc. 22,17). Însărcinarea de a da glas acestei invitatii cuprinde întreaga biserică. Fiecare ins care a primit invitatia trebuie să facă să răsune ecoul soliei prin dealuri si văi, zicând: "Vino!".
Este o greseală fatală să-si închipuie cineva că lucrarea de salvare a sufletelor depinde numai de predicatori. Credinciosul umil si consacrat, asupra căruia Stăpânul viei a pus o sarcină pentru suflete, trebuie să fie încurajat de aceia asupra cărora Domnul a asezat răspunderi mai mari. Cei care sunt conducători în biserica lui Dumnezeu trebuie să-si dea seama că însărcinarea Mântuitorului este dată tuturor celor care cred în Numele Său. Dumnezeu va trimite în via Sa pe multi care nu au fost consacrati în lucrare prin punerea mâinilor.
Sute, ba mii, care au auzit solia mântuirii, lenevesc încă fără de lucru în piată, în loc să fie angajati în vreo ramură a lucrării active. Acestora, Hristos le spune: "De ce stati aici toată ziua fără lucru?" Si El adaugă: "Duceti-vă si voi în via Mea" (Mat. 20,6.7). De ce oare multi nu răspund încă chemării? Fiindcă se socotesc scuzati din moment ce nu stau la amvon? Unii ca acestia ar trebui să înteleagă faptul că este o mare lucrare de făcut în afara amvonului de către miile de membri laici consacrati.
Multă vreme a asteptat Dumnezeu ca spiritul de slujire să pună stăpânire pe întreaga biserică, astfel încât fiecare ins să lucreze pentru El potrivit destoiniciei sale. Când membrii bisericii lui Dumnezeu îsi vor face lucrarea hotărâtă lor în câmpurile ce au atâta nevoie, atât în preajma lor, cât si mai departe, împlinind însărcinarea Evangheliei, atunci lumea întreagă va fi în curând avertizată si Domnul Isus va reveni pe acest pământ cu putere si slavă mare. "Evanghelia aceasta a Împărătiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârsitul" (Mat. 24,14).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
