In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 10
PRIMUL MARTIR CRESTIN
Stefan, cel dintâi dintre cei sapte diaconi, era un bărbat cu o profundă piosenie si o mare credintă. Desi iudeu prin nastere, el vorbea greceste si era cunoscător al obiceiurilor si felului de purtare al grecilor. De aceea, el a avut ocazia să predice Evanghelia în sinagogile iudeilor greci. El era foarte activ pentru cauza lui Hristos si vestea cu mult curaj credinta sa. Rabini învătati, cum si doctori în cele ale legilor purtau discutii publice cu el, sperând cu multă sigurantă că vor putea dobândi o biruintă usoară. "Dar nu puteau să stea împotriva întelepciunii si Duhului cu care vorbea el". Nu numai că el vorbea în puterea Duhului Sfânt, însă se vedea lămurit că era un cercetător al profetiilor si învătat în toate cele ale legii. Cu iscusintă, apăra adevărurile pe care le sustinea si înfrângea cu totul pe potrivnicii lui. Cu el s-a împlinit făgăduinta: "Tineti bine minte să nu gânditi mai dinainte ce veti răspunde; căci vă voi da o gură si o întelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toti potrivnicii vostri" (Luca 21,14.15).
Când preotii si mai marii au văzut puterea care însotea predicarea lui Stefan, s-au umplut de o ură amară. În loc să cedeze dovezii pe care el le-o înfătisa, ei s-au hotărât să aducă la tăcere vocea sa, omorându-l. În diferite ocazii, ei au mituit autoritătile romane să nu intervină când iudeii îsi făcuseră singuri dreptate, judecând, condamnând si executând pe întemnitati, potrivit cu obiceiul lor national. Vrăjmasii lui Stefan nu se îndoiau că puteau să folosească din nou aceeasi cale fără nici o primejdie pentru ei. Astfel, ei s-au hotărât să-si asume riscul consecintelor si astfel l-au prins pe Stefan si l-au dus înaintea Sinedriului, pentru a fi judecat.
Iudei învătati din localităti apropiate au fost convocati ca să combată argumentele întemnitatului. Saul din Tars era de fată si a avut un rol important în combaterea lui Stefan. El a folosit greutatea elocventei si logica rabinilor, în cazul acesta, spre a-i convinge pe oameni că Stefan predica învătături înselătoare si primejdioase; dar, în Stefan, el a întâlnit pe unul care avea o deplină întelegere a planului lui Dumnezeu în răspândirea Evangheliei la alte neamuri.
Fiindcă preotii si mai marii nu puteau înfrânge întelepciunea clară si linistită a lui Stefan, s-au hotărât ca, prin el, să dea un exemplu; si, în timp ce-si satisfăceau ura lor răzbunătoare, voiau ca prin înfricare să oprească pe altii de a primi credinta lui. Au fost tocmiti martori care să dea mărturie mincinoasă, cum că ei l-ar fi auzit rostind cuvinte hulitoare împotriva templului si a Legii. "L-am auzit zicând", declarau ei, "că acest Isus din Nazaret va dărâma locasul acesta si va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise".
Pe când Stefan stătea fată în fată cu judecătorii săi, pentru a răspunde acuzatiei de hulă, o lumină cerească a strălucit asupra chipului său si "toti cei ce sedeau în Sobor s-au uitat tintă la Stefan, si fata lui li s-a arătat ca o fată de înger". Multi din cei care au privit această lumină au tremurat si si-au acoperit fetele, însă necredinta si prejudecata cerbicoasă a mai marilor nu s-a clătinat.
Când Stefan a fost întrebat cu privire la adevărul vinei ce i se aducea, el si-a început apărarea cu o voce clară si pătrunzătoare, ce răsuna în întreaga sală a soborului. În cuvinte care au tinut sala ca vrăjită, el a început să reamintească istoria poporului ales al lui Dumnezeu. El a dovedit o cunoastere deplină a economiei iudaice, cum si a interpretării ei spirituale, manifestate acum prin Hristos. El a repetat cuvintele lui Moise, care profetizau pe Mesia: "Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fratii vostri un prooroc ca mine; de el să ascultati". El a arătat în mod lămurit credinciosia sa fată de Dumnezeu si fată de credinta iudaică, în timp ce arăta că legea în care se încredeau iudeii pentru mântuire nu a fost în stare să scape pe Israel de idolatrie. El a legat pe Isus de întreaga istorie a iudeilor. El s-a referit la clădirea templului lui Solomon, cum si la cuvintele atât ale lui Solomon, cât si ale lui Isaia: "Dar Cel Prea Înalt nu locuieste în locasuri făcute de mâini omenesti, cum zice proorocul: 'Cerul este scaunul Meu de domnie, si pământul este asternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veti zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă? N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?'"
Când Stefan a ajuns la acest punct, între oameni s-a produs un tumult. Când el a făcut legătura între Hristos si profetii, si când a vorbit despre templu, preotul, pretinzând a fi coplesit de oroare, si-a sfâsiat vesmintele. Pentru Stefan, lucrul acesta era un semnal că în curând glasul lui va fi adus la tăcere pentru totdeauna. El a văzut împotrivirea cu care erau întâmpinate cuvintele lui si si-a dat seama că îsi rostea ultima sa mărturie. Desi era în mijlocul predicării sale, totusi a încheiat-o brusc.
Deodată, curmând firul istoriei pe care o desfăsurase si întorcându-se spre judecătorii lui înfuriati, el a strigat: "Oameni tari la cerbice, netăiati împrejur cu inima si cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviti Duhului Sfânt. Cum au făcut părintii vostri, asa faceti si voi. Pe care din prooroci nu i-au prigonit părintii vostri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-ati vândut acum si L-ati omorât, voi care ati primit Legea dată prin îngeri si n-ati păzit-o!"
La aceste cuvinte, preotii si mai marii si-au iesit din fire de mânie. Actionând mai mult asemenea fiarelor de pradă decât ca fiinte omenesti, ei s-au năpustit asupra lui Stefan, scrâsnind din dinti. Pe fata lor plină de cruzime, întemnitatul si-a citit soarta, însă nu s-a clătinat. Pentru el, teama de moarte dispăruse. Asupra lui, furia preotilor si multimea agitată nu exercitau nici un fel de groază. Scena dinaintea lui a dispărut. Lui i se deschiseseră portile cerului si, privind înăuntru, a văzut slava curtilor ceresti ale lui Dumnezeu si pe Hristos, ca si cum atunci S-ar fi ridicat de pe tron, stând gata să-l sprijine pe servul Său. În cuvinte triumfale, Stefan a exclamat: "Iată, văd cerurile deschise si pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu".
În timp ce el a descris scena plină de slavă asupra căreia îi erau atintiti ochii, faptul acesta era mai mult decât puteau suporta prigonitorii lui. Astupându-si urechile ca să nu mai audă cuvintele sale si răcnind, acestia s-au năpustit furiosi asupra lui si "l-au târât afară din cetate". "Si aruncau cu pietre în Stefan, care se ruga si zicea: 'Doamne Isuse, primeste duhul meu!' Apoi, a îngenuncheat si a strigat cu glas tare: 'Doamne, nu le tinea în seamă păcatul acesta!' Si, după aceste vorbe, a adormit."
Nici o sentintă legală nu fusese pronuntată în cazul lui Stefan, însă autoritătile romane au fost mituite cu mari sume de bani pentru a nu mai face cercetări în această privintă.
Martiriul lui Stefan a făcut o adâncă impresie asupra tuturor celor care au fost martori ai acestei scene. Amintirea sigiliului lui Dumnezeu pe fata sa, ca si cuvintele lui, care au miscat fiecare suflet al celor care le-au auzit, reveneau în mintea celor care fuseseră de fată si mărturiseau despre adevărul pe care el îl vestise. Moartea lui a fost o dureroasă încercare pentru biserică, dar ea a avut ca urmare constientizarea lui Saul, care nu putea să steargă din mintea sa credinta si neclintirea martirului, cum si slava care se odihnea pe fata sa. Cu ocazia judecării si mortii lui Stefan, Saul fusese plin de un zel nebun. După aceea, însă, convingerea sa tainică, că Stefan fusese onorat de Dumnezeu în timp ce oamenii îl batjocoreau, l-a făcut pe Saul să fie plin de mânie. Saul a continuat să-i prigonească pe credinciosii din biserica lui Dumnezeu, urmărindu-i cu înversunare, prinzându-i prin casele lor si dându-i pe mâna preotilor si mai marilor spre a fi închisi si omorâti. Zelul lui de a prigoni a adus groază în mijlocul crestinilor din Ierusalim. Autoritătile romane nu au depus nici un efort deosebit pentru a opri lucrarea crudă, ci, în ascuns, i-au ajutat pe iudei, pentru ca astfel să-i înduplece si să le câstige simpatia.
După moartea lui Stefan, Saul a fost ales ca membru al Sinedriului, avându-se în vedere contributia lui cu acea ocazie. Pentru o vreme, el a fost un puternic instrument în mâinile lui Satana spre a-si împlini răzvrătirea sa împotriva Fiului lui Dumnezeu. Dar, în curând, acest neobosit prigonitor avea să fie folosit la clădirea bisericii pe care acum o dărâma. Cineva mai puternic decât Satana îl alesese pe Saul să ia locul lui Stefan, pentru ca să predice si să sufere pentru Numele Său si să răspândească în lung si în lat vestea cea bună a mântuirii prin sângele Său.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
