In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 08
ÎNAINTEA SINEDRIULUI
Crucea, acest instrument al rusinii si torturii, a adus nădejde si mântuire lumii. Ucenicii nu erau decât niste oameni umili, fără bogătie si fără nici o altă armă decât Cuvântul lui Dumnezeu; totusi, în puterea lui Hristos, ei au mers înainte să spună minunata istorie a ieslei si a crucii si să triumfe asupra oricărei împotriviri. Fără nici o onoare sau recunoastere pământească, ei erau eroi ai credintei. De pe buzele lor au iesit cuvinte de întelepciune care au zguduit lumea.
În Ierusalim, unde existau cele mai mari prejudecăti si unde predominau cele mai confuze idei cu privire la Cel care fusese răstignit ca un răufăcător, ucenicii au continuat să rostească, plini de curaj, cuvintele vietii, prezentând înaintea iudeilor lucrarea si misiunea lui Hristos, răstignirea, învierea si înăltarea Sa. Preotii si mai marii au ascultat cu uimire mărturia clară si îndrăzneată a apostolilor. Puterea Mântuitorului înviat venise în adevăr asupra ucenicilor si lucrarea lor era însotită de semne si minuni care făceau ca zilnic numărul credinciosilor să crească. De-a lungul străzilor, pe unde aveau să treacă ucenicii, oamenii îi asezau pe bolnavii lor "pe paturi si pe asternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei". Erau adusi acolo si cei tulburati de spirite necurate. Multimile se adunau în jurul lor si cei tămăduiti scoteau strigăte de laudă la adresa lui Dumnezeu si slăveau numele Mântuitorului.
Preotii si conducătorii au văzut că Hristos era înăltat mai presus decât ei. Când Saducheii, care nu credeau în înviere, au auzit pe apostoli declarând că Hristos înviase din morti, s-au mâniat, întelegând că, dacă apostolilor li se îngăduie să predice un Mântuitor înăltat si să săvârsească minuni în numele Său, atunci învătătura că nu va fi nici o înviere avea să fie lepădată de toti si în curând secta Saducheilor avea să dispară. Fariseii erau mâniosi, deoarece observau că tendinta învătăturii ucenicilor era aceea de a submina ceremoniile iudaice si a face fără de valoare aducerea jertfelor.
Până aici, toate strădaniile depuse pentru a înăbusi noua învătătură fuseseră în zadar; însă acum, atât Fariseii, cât si Saducheii au hotărât că lucrarea ucenicilor trebuie oprită, deoarece îi dovedea vinovati de moartea lui Isus. Plini de mânie, preotii au pus cu violentă mâna pe Petru si pe Ioan si i-au băgat în temnita de obste.
În mod vădit, conducătorii natiunii iudaice au dat gres în a împlini planul lui Dumnezeu cu poporul Său ales. Aceia pe care Domnul îi făcuse depozitarii adevărului s-au dovedit a fi necredinciosi în ceea ce li se încredintase si Dumnezeu i-a ales pe altii să facă lucrarea Sa. În vorbirea lor, acesti conducători au dat un mare avânt lucrării pe care ei o numeau o îndreptătită mânie împotriva celor care înlăturau învătăturile plăcute lor. Ei nu admiteau nici chiar posibilitatea ca ei însisi să nu fi înteles bine Cuvântul sau să fi interpretat sau aplicat gresit Scripturile. Ei lucrau asemenea oamenilor care si-au pierdut mintea. Ce drept aveau acesti învătători, spuneau ei, unii dintre ei fiind simpli pescari, să prezinte idei potrivnice învătăturilor pe care noi le-am dat oamenilor? Fiind hotărâti a înăbusi răspândirea acestor idei, ei au aruncat în temnită pe cei care le propovăduiau.
Ucenicii nu au fost intimidati si nici nu s-au descurajat în urma acestui tratament. Duhul Sfânt le reamintea cuvintele rostite de Hristos: "Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, si pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, si pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis". "Au să vă dea afară din sinagogi; ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu". "V-am spus aceste lucruri pentru ca, atunci când va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceti aminte că vi le-am spus" (Ioan 15,20.21; 16,2.4).
Dumnezeul cerului, puternicul Stăpânitor al Universului, a luat în mâna Sa problema întemnitării ucenicilor; căci oameni se luptau împotriva lucrării Sale. În timpul noptii, îngerul Domnului a deschis portile închisorii si a spus ucenicilor: "Duceti-vă, stati în templu si vestiti norodului toate cuvintele vietii acesteia". Porunca aceasta era într-o directă opozitie cu ordinul dat de către conducătorii iudei; dar oare au spus apostolii: "Noi nu putem face aceasta până nu ne vom consfătui cu judecătorii si nu vom primi îngăduintă de la ei?" Nu; Dumnezeu a spus: "Duceti-vă" si ei au ascultat. "Au intrat dis-de-dimineată în templu si au început să învete".
Când Petru si Ioan au apărut în mijlocul credinciosilor si au povestit cum îngerul i-a condus direct prin mijlocul grupei de ostasi ce păzeau închisoarea, poruncindu-le să reînceapă lucrarea ce fusese întreruptă, fratii au fost cuprinsi de uimire si bucurie.
În timpul acesta, marele preot împreună cu ceilalti care erau cu el "au adunat Soborul si pe toată bătrânimea fiilor lui Israel". Preotii si conducătorii au hotărât să arunce asupra ucenicilor vina răzvrătirii, să-i învinuiască de omorârea lui Anania si Safira si de uneltirea de a deposeda pe preoti de autoritatea lor. Ei nădăjduiau ca, în felul acesta, să atâte multimea ca ea să le facă ucenicilor asa cum I-au făcut lui Isus. Ei erau constienti de faptul că multi dintre cei care nu primiseră învătăturile lui Hristos erau obositi de conducerea arbitrară a autoritătilor iudaice si că erau foarte doritori de o schimbare. Preotii se temeau că, dacă acesti nemultumiti aveau să primească adevărurile propovăduite de apostoli si să-L recunoască pe Isus ca Mesia, mânia întregului popor s-ar fi ridicat împotriva conducătorilor religiosi, care ar fi fost făcuti să dea socoteală de omorârea lui Hristos. Ei s-au hotărât să ia măsuri puternice pentru a preveni aceasta.
Când au trimis după întemnitati, ca acestia să fie adusi înaintea lor, mare le-a fost uimirea când li s-a adus vestea că usile închisorii fuseseră găsite bine zăvorâte si străjerii stând înaintea lor, dar că întemnitatii nu puteau fi găsiti nicăieri.
În curând, le-a fost adus un raport uluitor: "Iată că oamenii pe care i-ati băgat în temnită stau în templu si învată pe norod. Atunci, căpitanul templului a plecat cu aprozii si i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucisi cu pietre de norod".
Desi apostolii au fost eliberati în mod minunat din închisoare, cu toate acestea, ei nu scăpaseră de anchetă si pedeapsă. Când a fost cu ei, Hristos le-a spus: "Luati seama la voi însivă. Au să vă dea pe mâna soboarelor judecătoresti" (Marcu 13,9). Trimitând un înger ca să-i scape, Dumnezeu le-a dat o dovadă a iubirii Sale si o asigurare a prezentei Sale. Acum, partea lor era să sufere pentru Acela a cărui Evanghelie o predicau.
În istoria profetilor si a apostolilor, sunt multe exemple nobile de sinceră credinciosie fată de Dumnezeu. Martorii lui Hristos au suferit mai bine închisoarea, tortura si moartea decât să calce poruncile lui Dumnezeu. Raportul ce ne este lăsat despre Petru si Ioan este tot atât de eroic ca si al oricărui altul din dispensatiunea evanghelică. Când s-au găsit pentru a doua oară înaintea oamenilor acelora care păreau hotărâti în ce priveste nimicirea lor, în cuvintele si în atitudinea ucenicilor nu se putea întrezări nici o teamă si nici o sovăire. Si, când marele preot a spus: "Nu v-am poruncit cu tot dinadinsul să nu învătati pe norod în Numele acesta? Si voi iată că ati umplut Ierusalimul cu învătătura voastră si căutati să aruncati asupra noastră sângele acelui om", Petru a răspuns: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni". Un înger din cer a fost cel care i-a scăpat din temnită si le-a poruncit să învete în templu. Urmând îndrumările lui, ei au ascultat porunca divină si lucrul acesta trebuia să continue să-l facă oricât i-ar fi costat aceasta.
Atunci, Duhul inspiratiei a venit asupra ucenicilor; învinuitii au devenit învinuitori, aruncând asupra celor care alcătuiau soborul vina de a fi omorât pe Hristos. "Dumnezeul părintilor nostri a înviat pe Isus", a spus Petru, "pe care voi L-ati omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus Dumnezeu L-a înăltat cu puterea Lui, si L-a făcut Domn si Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinta si iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca si Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El".
Atât de înrăiti si înfuriati erau iudeii când au auzit aceste cuvinte, încât au hotărât ca, fără să mai continue judecata sau fără vreo împuternicire din partea autoritătilor romane, să-i omoare pe întemnitati. Deja vinovati de sângele lui Hristos, ei erau nerăbdători să-si mânjească mâinile cu sângele ucenicilor Săi.
Dar în soborul acela era un bărbat care a recunoscut glasul lui Dumnezeu în cuvintele rostite de ucenici. Acesta era Gamaliel, un Fariseu cu un nume bun, un bărbat învătat si cu o pozitie înaltă. Mintea sa limpede a văzut că pasul spre violentă pe care gândeau preotii să-l facă avea să atragă după el urmări grozave. Înainte de a vorbi celor de fată, el ceru ca întemnitatii să fie scosi afară. El cunostea destul de bine elementele cu care aveau de-a face; el stia că ucigasii lui Hristos nu s-ar fi dat înapoi de la nimic în privinta aducerii la îndeplinire a planului lor.
El a început să vorbească foarte cugetat si linistit, zicând: "Bărbati Israeliti, luati seama bine ce aveti de gând să faceti oamenilor acestora. Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, si la care s-au alipit aproape patru sute de bărbati. El a fost omorât si toti cei ce îl urmaseră au fost risipiti si nimiciti. După el s-a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii, si a tras mult norod de partea lui: a pierit si el, si toti cei ce îl urmaseră au fost risipiti. Si acum, eu vă spun: 'Nu mai necăjiti pe oamenii acestia, si lăsati-i în pace. Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veti putea nimici. Să nu vă pomeniti că luptati împotriva lui Dumnezeu".
Preotii au văzut ca fiind bună pozitia si părerea aceasta si au fost nevoiti să fie de acord cu Gamaliel. Totusi, cu greu putea fi înfrântă prejudecata si ura lor. Fără tragere de inimă, după ce au bătut pe ucenici si i-au amenintat cu pierderea vietii, dacă mai aveau să predice în numele lui Isus, ei le-au dat drumul. "Ei au plecat dinaintea soborului si s-au bucurat că au fost învredniciti să fie batjocoriti pentru numele Lui. Si, în fiecare zi, în templu si acasă, nu încetau să învete pe oameni si să vestească Evanghelia lui Isus Hristos".
Cu putin înainte de răstignirea Sa, Hristos a lăsat ucenicilor Săi un testament de pace. "Vă las pacea", a zis El, "vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte" (Ioan 14,27). Pacea aceasta nu este pacea care vine printr-o conformare fată de cele lumesti. Hristos nu a cumpărat niciodată pacea, făcând compromis cu păcatul. Pacea pe care Hristos a lăsat-o ucenicilor Săi este mai mult lăuntrică decât exterioară si avea să rămână totdeauna cu martorii Săi în decursul luptelor si al împotrivirii.
Hristos a spus despre Sine: "Să nu credeti că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit s-aduc pacea, ci sabia" (Matei 10,34). Desi Printul Păcii, El era totusi pricina dezbinării. El care a venit să proclame vestea cea bună si să dea nastere la nădejde si bucurie în inimile fiilor oamenilor, a dat loc la o împotrivire ce arde adânc si stârneste aprigă patimă în inima omenească. Si El a avertizat pe urmasii Săi: "În lume veti avea necazuri". "Vor pune mâinile pe voi si vă vor prigoni: vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în temnite, vă vor târî înaintea împăratilor si înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu". "Veti fi dati în mâinile lor până si de părintii, fratii, rudele si prietenii vostri; si vor omorî pe multi dintre voi" (Ioan 16,33; Luca 21,12.16).
Profetia aceasta a fost împlinită într-un mod deosebit. Orice ocară, orice batjocură si cruzime pe care Satana a putut îndemna inima omenească să o născocească, a fost adusă asupra urmasilor lui Isus. Si ea se va mai împlini în mod cu totul deosebit; căci inima de carne este încă si acum potrivnică Legii lui Dumnezeu si nu vrea să se supună poruncilor ei. Lumea nu este astăzi în mai multă armonie cu principiile lui Hristos decât a fost în zilele apostolilor. Aceeasi ură care a făcut să izbucnească strigătul: "Răstigneste-L! Răstigneste-L!", aceeasi ură care a dus la prigonirea ucenicilor lucrează si astăzi în fiii neascultării. Acelasi spirit, care în Evul Mediu a aruncat bărbati si femei în închisoare, în exil si la moarte, care a născocit tortura cea rafinată a Inchizitiei, care a plănuit si a executat masacrul din noaptea Sf. Bartolomeu si care a aprins focurile din Smithfield, este încă la lucru în inimile nerenăscute, cu o energie plină de răutate. Istoria adevărului a fost totdeauna o cronică a luptei între bine si rău. Vestirea Evangheliei a fost totdeauna dusă înainte în lumea aceasta, înfruntând împotrivire, primejdie, pierdere si suferintă.
În ce a constat puterea acelora care au suferit în trecut prigoana pentru Hristos? În unirea cu Dumnezeu, unirea cu Duhul Sfânt, unirea cu Hristos. Ocara si prigoana i-au despărtit pe multi de prieteni pământesti, dar niciodată de iubirea lui Hristos. Niciodată sufletul încercat de furtună nu este mai iubit de Mântuitorul decât atunci când suferă ocara pentru adevăr. "Eu îl voi iubi", spunea Hristos, "si Mă voi arăta lui" (Ioan 14,21). Când din pricina adevărului credinciosul stă la bara tribunalului pământesc, Hristos stă alături de el. Când este închis între zidurile temnitei, Hristos i Se arată si îi mângâie inima cu iubirea Sa. Când el suferă moartea pentru Hristos, Mântuitorul îi spune: Ei pot ucide trupul, dar nu pot vătăma sufletul. "Îndrăzniti, Eu am biruit lumea". "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îti vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare" (Ioan 16,33; Is. 41,10).
"Cei ce se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie. Cum este înconjurat Ierusalimul de munti, asa înconjoară Domnul pe poporul Său, de-acum si până în veac". "Îi va izbăvi de apăsare si de silă, si sângele lor va fi scump înaintea lui" (Ps. 125,1-3; 72,14).
"Domnul ostirilor îi va ocroti" Domnul, Dumnezeul lor, îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său; căci ei sunt pietrele cununii împărătesti, care vor străluci în tara Sa" (Zah. 9,15.16).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
