In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 07
AVERTIZARE ÎMPOTRIVA FĂTĂRNICIEI
În timp ce ucenicii vesteau adevărurile Evangheliei în Ierusalim, Dumnezeu adeverea prin minuni cuvântul lor si o mare multime a crezut. Multi dintre acesti primi credinciosi erau despărtiti de familie si de prieteni din pricina bigotismului zelos al iudeilor si era nevoie ca ei să fie ajutati cu hrană si adăpost.
Raportul biblic spune: "Nu era nici unul dintre ei, care să ducă lipsă"; si, totodată, ne arată cum erau împlinite aceste nevoi. Aceia dintre credinciosi care aveau bani si averi le sacrificau bucuros pentru a face fată nevoilor urgente. Vânzându-si casele sau pământurile, ei aduceau banii si-i puneau la picioarele apostolilor si "apoi se împărtea fiecăruia după cum avea nevoie".
Această dărnicie din partea credinciosilor era rezultatul revărsării Duhului Sfânt. Cei întorsi la Evanghelie erau "o inimă si un suflet". Un interes comun îi stăpânea pe toti si anume: succesul misiunii ce le fusese încredintată; iar lăcomia nu avea loc în viata lor. Iubirea pentru fratii lor si pentru lucrarea căreia ei s-au consacrat era mai mare decât iubirea lor de bani si de averi. Faptele lor mărturiseau că ei pretuiau sufletele oamenilor ca având o valoare mai mare decât bogătiile pământesti.
Asa va fi totdeauna când Duhul lui Dumnezeu pune stăpânire pe viată. Cei ale căror inimi sunt pline cu iubirea lui Hristos vor urma exemplul Lui, care pentru noi S-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia Sa noi să ne îmbogătim. Bani, timp, influentă - toate darurile pe care ei le-au primit din mâna lui Dumnezeu le vor pretui numai ca mijloace de înaintare a lucrării Evangheliei. Asa era în prima biserică; si când în biserica de azi se vede că, prin puterea Duhului Sfânt, membrii si-au deslipit inima de lucrurile pământesti si sunt gata să facă sacrificii pentru ca semenii lor să audă Evanghelia, adevărurile vestite vor avea o puternică influentă asupra ascultătorilor.
Într-un contrast izbitor cu exemplul de bunăvointă manifestat de credinciosi a fost comportarea lui Anania si a Safirei, a căror experientă, redată prin pana inspiratiei, a lăsat o pată neagră asupra istoriei primei biserici. Împreună cu altii, acesti pretinsi ucenici se împărtăsiseră de privilegiile auzirii Evangheliei propovăduite de apostoli. Ei au fost de fată împreună cu alti credinciosi când, după ce apostolii s-au rugat, "s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfânt" (Fapte 4, 31). Asupra tuturor celor de fată odihnea o deplină convingere si, sub influenta Duhului lui Dumnezeu, Anania si Safira au făcut un vot să dea Domnului venitul din vânzarea unei mosioare. După aceea însă, Anania si Safira au mâhnit pe Duhul Sfânt lăsându-se stăpâniti de simtăminte de lăcomie. Ei au început să regrete făgăduinta făcută si, în curând, au pierdut plăcuta influentă a binecuvântării care le încălzise inimile cu dorinta de a face lucruri mari pentru cauza lui Hristos. Ei au gândit că s-au cam pripit si că ar trebui să reconsidere hotărârea lor. Ei au discutat pe toate fetele această problemă si au hotărât să nu-si mai împlinească votul. Totusi, ei au văzut că aceia care se despărteau de averile lor pentru a satisface nevoile fratilor lor mai săraci se bucurau de o mai mare cinste între credinciosi; si, fiindu-le rusine ca nu cumva fratii lor să afle că inimile lor egoiste se împotriveau făgăduintei făcute în mod solemn în fata lui Dumnezeu, ei, în mod constient, au hotărât să vândă mosioara si să spună că au pus în fondul de obste tot ce au dobândit din vânzarea ei, dar, în realitate, să păstreze pentru ei o mare parte din bani. În felul acesta, aveau să se asigure de cele necesare vietii din fondurile de obste si, în acelasi timp, să câstige si stima fratilor.
Însă Dumnezeu urăste fătărnicia si falsitatea. Anania si Safira s-au folosit de hotie în purtarea lor cu Dumnezeu; ei au mintit pe Duhul Sfânt, si pentru păcatul lor au primit o osândă imediată si groaznică. Când Anania a venit cu darul său, Petru a zis: "Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima ca să minti pe Duhul Sfânt, si să ascunzi o parte din pretul mosioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Si, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gând în inima ta? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu".
"Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos si si-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toti cei ce ascultau aceste lucruri."
"Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta?" a întrebat Petru. Nici o influentă nu venise asupra lui Anania ca să-l silească să-si sacrifice mosioara pentru binele obstesc. El actionase din proprie initiativă. Dar, încercând să însele pe ucenici, el mintise pe Cel Atotputernic.
"Cam după trei ceasuri, a intrat si nevastă-sa, fără să stie ce se întâmplase. Petru i-a zis: 'Spune-mi, cu atât ati vândut mosioara?' 'Da', a răspuns ea, 'cu atât'. Atunci Petru i-a zis: 'Cum de v-ati înteles între voi să ispititi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la usă si te vor lua si pe tine'. Ea a căzut îndată la picioarele lui si si-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară si au îngropat-o lângă bărbatul ei. O mare frică a cuprins toată adunarea si pe toti cei ce au auzit aceste lucruri".
Întelepciunea infinită a văzut că această manifestare însemnată a mâniei lui Dumnezeu era necesară pentru a păzi tânăra biserică ca să nu ajungă să slăbească efectul principiilor morale. Numărul membrilor ei crestea foarte repede. Biserica ar fi fost în primejdie dacă, prin cresterea rapidă a numărului celor convertiti, ar fi fost adăugati bisericii bărbati si femei care, în timp ce mărturiseau că Îi slujesc lui Dumnezeu, se închinau lui Mamona. Pedeapsa aceasta dă mărturie despre faptul că oamenii nu-L pot însela pe Dumnezeu, că El dă la iveală păcatul ascuns al inimii si că nu Se lasă batjocorit. Ea urmărea să avertizeze biserica, să-i conducă pe credinciosi astfel, încât să se ferească de înselăciune si fătărnicie si să ia seama să nu-L jefuiască pe Dumnezeu.
Nu numai primei biserici, ci si tuturor generatiilor viitoare i-a fost dat acest exemplu, ca un semnal de primejdie al urii pe care Dumnezeu o are fată de tot ce este lăcomie, înselătorie si fătărnicie. Lăcomia a fost aceea pe care Anania si Safira au nutrit-o mai întâi. Dorinta de a retine pentru ei o parte din ceea ce au făgăduit Domnului i-a dus la înselătorie si fătărnicie.
Dumnezeu a rânduit ca vestirea Evangheliei să depindă de strădaniile si darurile poporului Său. Darurile de bunăvoie, ca si zecimile, alcătuiau veniturile lucrării Domnului. Din mijloacele încredintate omului, Dumnezeu pretinde o anumite parte - zecimea. El lasă tuturor libertatea alegerii, să dea sau să nu dea mai mult decât aceasta. Dar, când inima este miscată de influenta Duhului Sfânt si este făcut un vot de a da o anumită sumă, cel care a făcut votul nu mai are nici un drept fată de partea aceea pe care el a consacrat-o. Făgăduinte de felul acesta, făcute oamenilor, sunt privite ca o obligatie; oare cele făcute lui Dumnezeu nu sunt mult mai obligatorii? Făgăduintele făcute în forul constiintei sunt oare mai putin obligatorii decât învoielile scrise dintre oameni?
Când lumina divină străluceste în inimă cu o claritate si o putere neobisnuită, atunci egoismul obisnuit slăbeste din strânsoarea sa si se vede o dispozitie de a da pentru cauza lui Dumnezeu. Însă nimeni să nu creadă că îsi vor putea împlini făgăduintele făcute atunci, fără de nici o împotrivire din partea lui Satana. El nu vede cu plăcere clădirea Împărătiei Mântuitorului pe pământ. El pune în minte gândul că votul făcut este prea mare, că acesta le-ar dăuna în străduintele lor de a strânge avere sau de a satisface dorintele familiei lor.
Dumnezeu este Cel care binecuvântează pe om cu diferite bunuri si El face lucrul acesta pentru ca ei să poată fi în stare, la rândul lor, să dea mai departe pentru înaintarea cauzei Sale. El trimite soarele si ploaia. El face să crească vegetatia. El dă sănătate si capacitatea de a obtine bunuri materiale. Toate binecuvântările noastre vin din mâna cea darnică a Lui. În schimb, El doreste ca bărbatii si femeile să-si dovedească recunostinta prin a da înapoi lui Dumnezeu o parte în zecimi si daruri - în daruri de multumire, daruri de bunăvoie si daruri pentru păcat. Dacă mijloacele ar curge în tezaur, potrivit cu acest plan dumnezeieste stabilit - o zecime din orice venit, cum si daruri de bunăvoie - va fi un belsug de mijloace pentru înaintarea lucrării Domnului.
Însă inimile oamenilor se împietresc prin egoism si, asemenea lui Anania si Safira, ei sunt ispititi să retină o parte din pret, pretinzând în acelasi timp că împlinesc cerintele lui Dumnezeu. Multi cheltuiesc banii în chip risipitor pentru satisfactii egoiste. Bărbati si femei tin seama de plăcerile lor si-si satisfac gusturile, în timp ce lui Dumnezeu Îi aduc, aproape de silă, un dar împutinat. Ei uită că, într-o zi, Dumnezeu va cere o strictă socoteală despre felul în care au fost folosite bunurile Sale si că El nu va mai accepta putinul pe care ei îl aduc în visterie, cum n-a primit nici darul lui Anania si Safira.
Prin pedepsirea aspră a acestor oameni care au jurat fals, Dumnezeu doreste, de asemenea, să învătăm cât de profund urăste si dispretuieste El orice fătărnicie si înselătorie. Pretinzând că au dat tot, Anania si Safira au mintit pe Duhul Sfânt si, ca urmare, au pierdut viata aceasta, cum si viata viitoare. Acelasi Dumnezeu care i-a pedepsit osândeste astăzi orice falsitate. Buzele mincinoase sunt o urâciune înaintea Lui. El spune că în cetatea sfântă "nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieste în spurcăciune si în minciună" (Apoc. 21,27). Rostirea adevărului să nu fie condusă cu o mână slabă sau cu o cunoastere nesigură. Fie ca ea să devină o parte a vietii. Jucându-te pripit si usuratic cu adevărul si ascunzând faptul că-ti urmăresti propriile planuri egoiste, aceasta înseamnă naufragiul credintei. "Stati gata dar, având mijlocul încins cu adevărul" (Ef. 6,14). Cel care rosteste neadevăruri îsi vinde ieftin sufletul. Falsitatea lui s-ar putea să-i slujească în vreo împrejurare critică; s-ar putea să-i pară că, în felul acesta, poate să aibă succes în afaceri, ceea ce nu ar fi putut dobândi pe cale cinstită; însă, în cele din urmă, ajunge în situatia de a nu se mai putea încrede în nimeni. El însusi un mincinos, nu mai are încredere în cuvântul altora.
În cazul lui Anania si Safira, păcatul înselătoriei fată de Dumnezeu a fost pedepsit imediat. Acelasi păcat a fost deseori repetat în istoria de mai târziu a bisericii si este săvârsit de multi în vremea noastră. Dar, desi înselătoria poate că nu este însotită de o manifestare vădită a disgratiei lui Dumnezeu, ea nu este mai putin odioasă în ochii Lui acum decât a fost în vremea apostolilor. Avertizarea a fost dată; Dumnezeu Si-a manifestat în mod clar ura Sa neîmpăcată fată de acest păcat; si toti aceia care se dedau la fătărnicie si lăcomie să fie siguri că îsi nimicesc astfel sufletul.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
