« Back =  Inapoi Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA

1

FAPTELE APOSTOLILOR

In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos

ELLEN G. WHITE

       Capitolul 06

LA POARTA TEMPLULUI

 

        Ucenicii Domnului Hristos aveau un profund simtământ al neputintei lor si, cu umilintă si rugăciune, au alăturat slăbiciunea lor puterii Lui, nestiinta lor întelepciunii Lui, nevrednicia lor neprihănirii Lui, sărăcia lor inepuizabilei Sale bogătii. Astfel întăriti si înzestrati, ei n-au ezitat să se avânte în slujba Învătătorului.

La scurtă vreme după coborârea Duhului Sfânt si îndată după un timp de rugăciune stăruitoare, Petru si Ioan, suindu-se la templu să se închine, au văzut la poarta numită Frumoasă un olog de patruzeci de ani, a cărui viată, de la nasterea sa, fusese numai o viată de durere si chin. Acest om nefericit dorise de multă vreme să vadă pe Isus spre a putea fi vindecat; dar era aproape neputincios si prea departe de locurile unde lucra marele Medic. În cele din urmă, el a înduplecat câtiva prieteni să-l ducă la poarta Templului, dar, când a ajuns acolo, a aflat că Acela în care îsi pusese toată nădejdea fusese dat unei morti crude.

Dezamăgirea sa a trezit simpatia acelora care stiau câtă vreme sperase el cu înfocare să fie vindecat de Isus si zilnic îl aduceau la Templu pentru ca trecătorilor să li se facă milă de el si să-l ajute cu vreun ban, spre a-si usura lipsurile. Petru si Ioan, trecând pe acolo, acesta le-a cerut si lor de pomană. Ucenicii au privit la el cu compătimire si Petru a spus: "'Uită-te la noi!' Si el se uita la ei cu luare aminte, si astepta să capete ceva de la ei. Atunci, Petru i-a zis: 'Argint si aur n-am'". Când Petru vorbi despre sărăcia lor, fata slăbănogului s-a întristat; dar ea a strălucit de nădejde atunci când apostolul a continuat: "Dar ce am îti dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te si umblă!"

"L-a apucat de mâna dreaptă si l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile si gleznele; dintr-o săritură a fost în picioare si a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind si lăudând pe Dumnezeu. Tot norodul l-a văzut umblând si lăudând pe Dumnezeu. Îl cunosteau că era cel ce sedea la poarta 'Frumoasă' a Templului, ca să ceară de pomană, si s-au umplut de uimire si de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră".

"Fiindcă ologul care fusese vindecat se tinea de Petru si Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon." Ei erau uimiti văzând că ucenicii puteau săvârsi minuni asemănătoare celor săvârsite de Isus. Totusi, aici era bărbatul acesta care, timp de patruzeci de ani, fusese un olog neputincios, dar care acum se bucura, putându-si folosi pe deplin picioarele sale, fără dureri si fericit, crezând în Isus. 

Când ucenicii au văzut uimirea oamenilor, Petru a întrebat: "Pentru ce vă mirati de lucrul acesta? De ce vă uitati cu ochii tintă la noi, ca si cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?" El îi asigură că vindecarea fusese săvârsită în Numele si prin meritele lui Isus din Nazaret, pe care Dumnezeu Îl înviase din morti. "Prin credinta în Numele lui Isus", declară apostolul, "a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeti si-l cunoasteti; credinta în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeti cu totii".

Apostolii au vorbit lămurit despre marele păcat al iudeilor, acela că au lepădat si au dat mortii pe Printul vietii; dar ei au fost atenti să nu-i ducă pe ascultători la disperare. "Voi v-ati lepădat de Cel Sfânt si Neprihănit, si ati cerut să vi se dăruiască un ucigas", a zis Petru. "Ati omorât pe Domnul Vietii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morti; noi suntem martori ai Lui". "Si acum, fratilor, stiu că din nestiintă ati făcut asa, ca si mai marii vostri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui; că, adică, Hristosul Său va pătimi". El a spus că Duhul Sfânt îi cheamă să se pocăiască, să se convertească si-i asigură că nu există altă nădejde de mântuire decât prin îndurarea Celui pe care ei L-au răstignit. Numai prin credinta în El păcatele lor puteau fi iertate.

"Pocăiti-vă dar, si întoarceti-vă la Dumnezeu", le-a spus el cu tărie, "pentru ca să vi se steargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare".

"Voi sunteti fiii proorocilor si ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părintii nostri, când a zis lui Avraam: 'Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sământa ta'. Dumnezeu, după ce a ridicat pe robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale".

În felul acesta, ucenicii au predicat despre învierea lui Hristos. Multi dintre cei care ascultau asteptau această mărturie si, când au auzit-o, au crezut. El le-a amintit cuvintele rostite de Domnul Hristos, si ei au intrat în rândurile celor care primiseră Evanghelia. Sământa semănată de Mântuitorul a răsărit si a adus roade.

Pe când ucenicii vorbeau oamenilor, "au venit la ei pe neasteptate preotii, căpitanul Templului si Saducheii, foarte necăjiti că învătau pe norod si vesteau în Isus învierea din morti".

După învierea lui Isus, preotii au răspândit pretutindeni stirea mincinoasă că trupul Lui fusese furat de ucenici în timp ce garda romană adormise. Nu este deci de mirare că nu le-a plăcut atunci când au auzit pe Petru si pe Ioan predicând despre învierea Aceluia pe care ei Îl omorâseră. În mod deosebit, Saducheii erau foarte mâniosi. Ei simteau că însăsi învătătura la care tineau foarte mult era în primejdie si că era în joc însăsi reputatia lor.

Numărul celor care se convertiseră la noua credintă crestea cu repeziciune si atât Fariseii, cât si Saducheii erau de acord că, dacă acesti noi învătători nu vor fi opriti, atunci influenta lor va fi o mai mare primejdie decât atunci când Isus a fost pe pământ. De aceea, căpitanul Templului, cu ajutorul mai multor Saduchei, i-au arestat pe Petru si pe Ioan si i-au băgat la închisoare, deoarece în ziua aceea era prea târziu să mai fie cercetati.

Vrăjmasii ucenicilor nu puteau decât să fie convinsi că Hristos înviase din morti. Dovada era prea clară spre a mai fi pusă la îndoială. Cu toate acestea, ei si-au împietrit inimile si au refuzat să se căiască de fapta lor îngrozitoare pe care o săvârsiseră dând la moarte pe Isus. Mai marilor iudeilor li se dăduse o dovadă categorică a faptului că apostolii vorbeau si lucrau sub inspiratie divină, însă s-au împotrivit categoric soliei adevărului. Hristos nu a venit în felul în care ei se asteptaseră. Cu toate că uneori fuseseră convinsi că El era Fiul lui Dumnezeu, au înăbusit totusi această convingere si L-au răstignit. În îndurarea Sa, Dumnezeu le-a dat si alte dovezi si acum le era oferită o nouă ocazie de a se întoarce la El. El i-a trimis pe ucenici să le spună că ei L-au omorât pe Printul vietii si, prin însăsi această groaznică învinuire, El le-a făcut o nouă chemare la pocăintă. Dar, simtindu-se în sigurantă în propria lor îndreptătire, învătătorii iudei au refuzat să admită că bărbatii care îi învinuiau de răstignirea lui Hristos vorbeau prin îndrumarea Duhului Sfânt.

Angajându-se pe calea de împotriviri fată de Hristos, orice act de rezistentă devenea pentru preoti un nou imbold de a urma pe aceeasi cale. Împotrivirea lor devenea din ce în ce mai hotărâtă. Aceasta nu însemna că ei nu ar fi putut ceda; puteau, dar n-au cedat. Ei erau îndepărtati de la mântuire nu numai pentru că erau vinovati si meritau moartea, nu numai fiindcă omorâseră pe Fiul lui Dumnezeu, ci si fiindcă se ridicaseră cu îndârjire împotriva lui Dumnezeu. Ei au lepădat în mod persistent lumina si au înăbusit convingerile Duhului. Influenta care conduce pe copiii neascultării lucra în ei, îndemnându-i să se poarte cu asprime fată de oamenii prin care lucra Dumnezeu. Răutatea răzvrătirii lor se intensifica mereu cu fiece act de împotrivire fată de Dumnezeu si de solia pe care El a dat-o servilor Săi ca s-o vestească. Zilnic, în refuzul lor de a se pocăi, conducătorii iudeilor reînnoiau răzvrătirea lor, pregătindu-se să culeagă ceea ce semănau.

Mânia lui Dumnezeu împotriva păcătosilor nepocăiti nu este rostită numai din pricina păcatelor pe care le-au săvârsit, ci pentru că, atunci când sunt chemati la pocăintă, ei aleg să continue să se împotrivească, repetând păcatele trecutului în ciuda luminii ce le-a fost dată. Dacă mai marii iudeilor s-ar fi supus puterii convingătoare a Duhului Sfânt, ei ar fi fost iertati; însă ei erau hotărâti să nu se supună. În acelasi fel, păcătosul, printr-o continuă împotrivire, se asează într-o situatie în care Duhul Sfânt nu-l mai poate influenta.

În ziua următoare vindecării ologului, Ana si Caiafa împreună cu alti demnitari ai templului s-au strâns pentru judecată, si arestatii au fost adusi înaintea lor. Chiar în aceeasi încăpere si aproape înaintea acelorasi oameni, Petru tăgăduise rusinos pe Domnul său. Lucrul acesta i-a venit în mod clar în minte atunci când a apărut spre a fi judecat. Acum avea ocazia să spele lasitatea sa de atunci.

Cei de fată, care îsi aminteau de atitudinea pe care Petru o avusese la judecata Învătătorului său, se mângâiau cu gândul că si acum el va putea fi intimidat prin amenintarea cu închisoarea si moartea. Dar Petru cel impulsiv si încrezut în sine, care tăgăduise pe Hristos în cel mai greu moment al Lui, se deosebea nespus de mult de Petru care era adus acum înaintea Sinedriului pentru cercetare. De la căderea sa, el fusese convertit. El nu mai era mândru si încrezut, ci modest si neîncrezător în sine. El era plin cu Duhul Sfânt si, prin puterea aceasta, era hotărât să înlăture pata apostaziei sale, cinstind Numele pe care odată Îl tăgăduise.

Până aci, preotii au evitat să amintească ceva despre răstignirea sau învierea lui Isus. Însă acum, pentru realizarea scopului lor, au fost nevoiti să întrebe pe cei învinuiti cum s-a săvârsit tămăduirea celui neputincios. "Cu ce putere sau în numele cui ati făcut voi lucrul acesta?" au întrebat ei.

Plini de curaj sfânt si în puterea Duhului Sfânt, Petru a declarat fără teamă: "Să stiti toti, si s-o stie tot norodul lui Israel: Omul acesta se înfătisează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret pe care voi L-ati răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morti. El este 'piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului'. În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiti".

Această curajoasă apărare a înspăimântat pe mai marii iudeilor. Ei îsi închipuiseră că ucenicii vor fi coplesiti de teamă si neliniste atunci când vor fi adusi înaintea Sinedriului. Dar, în loc de aceasta, martorii au vorbit asa cum ar fi vorbit Hristos, cu o putere convingătoare, ce a adus la tăcere pe potrivnicii lor. În glasul lui Petru nu era nici o urmă de teamă atunci când a declarat despre Hristos: "El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului".

Petru a folosit aici o figură de stil obisnuită preotilor. Profetii vorbiseră despre piatra lepădată; si chiar Domnul Hristos, vorbind cu o ocazie preotilor si mai marilor, a spus: "N-ati citit niciodată în Scripturi că: 'Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului? Domnul a făcut acest lucru si este minunat în ochii nostri'. De aceea, vă spun că Împărătia lui Dumnezeu va fi luată de la voi si va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea îl va spulbera." (Mat. 21,42-44).

Când preotii au auzit cuvintele de apărare, rostite fără teamă de apostoli, "au priceput că fuseseră cu Isus".

După schimbarea la fată a lui Isus, este scris despre ucenici că, la sfârsitul acestei scene minunate, "n-au văzut pe nimeni decât pe Isus singur" (Matei 17,8). "Isus singur" - în aceste cuvinte este cuprinsă taina vietii si puterii ce a caracterizat istoria primei biserici. Când ucenicii au auzit pentru prima dată cuvintele lui Hristos, ei au simtit nevoia lor de El. Ei L-au căutat, L-au găsit si L-au urmat. Ei au fost cu El în Templu, la masă, pe coasta muntelui, pe câmp. Ei erau ca elevii cu un învătător, primind zilnic de la El lectii despre adevărul cel vesnic.

După înăltarea Mântuitorului, simtământul prezentei divine, pline de iubire si lumină, era încă cu ei. Era o prezentă personală. Isus, Mântuitorul, care a umblat, a vorbit si S-a rugat cu ei, care rostise cuvinte de nădejde si mângâiere inimilor lor si care, în timp ce solia de pace era încă pe buzele Sale, fusese luat la cer dintre ei. Pe când alaiul de îngeri Îl primea, ei au auzit cuvintele Lui: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul veacului" (Mat. 28,20). El S-a înăltat la cer în trup omenesc. Ei stiau că El era încă înaintea tronului lui Dumnezeu, El, Prietenul si Mântuitorul lor; că simpatia Lui era neschimbată; că pentru totdeauna El va simti împreună cu omenirea suferindă. Ei stiau că El prezenta înaintea lui Dumnezeu meritele sângelui Său, arătând rănile din mâinile si picioarele Sale ca o amintire a pretului pe care El l-a plătit pentru cei răscumpărati; si gândul acesta îi întărea să sufere batjocura pentru Numele Său. Unirea lor cu El era acum mai tare decât atunci când fusese personal cu ei. Lumina, iubirea si puterea unui Hristos lăuntric strălucea prin ei, asa că oamenii, privind-o, se minunau.

Hristos a pus aprobarea Lui pe cuvintele rostite de Petru în apărarea Sa. Stând strâns alături de ucenic, ca un martor convingător, se afla bărbatul care fusese vindecat într-un mod atât de minunat. Prezenta acestui bărbat, cu câteva ore mai înainte un olog neputincios, dar acuma cu o sănătate complet restabilită, adăuga greutate la mărturia cuvintelor lui Petru. Preotii si mai marii au tăcut. Ei nu erau în stare să respingă afirmatiile lui Petru, însă ei nu erau mai putin hotărâti să pună stavilă învătăturii ucenicilor.

Coroana minunilor Domnului Hristos - învierea lui Lazăr - a pecetluit hotărârea preotilor să scape lumea de Isus si de lucrările Lui minunate, care le distrugea foarte repede influenta asupra oamenilor. Ei L-au răstignit, dar aici era o dovadă convingătoare că ei nu au pus capăt minunilor făcute în Numele Său si nici vestirii adevărului pe care El l-a învătat. Vindecarea ologului si predica apostolilor stârnise deja o mare miscare în Ierusalim.

Pentru a-si ascunde tulburarea, preotii si conducătorii au poruncit ca apostolii să fie scosi afară, ca ei să se poată sfătui împreună. Cu totii au recunoscut că n-ar folosi la nimic să tăgăduiască faptul că omul fusese vindecat. Bucurosi ar fi ascuns minunea prin minciuni; dar lucrul acesta era cu neputintă, pentru că ea fusese săvârsită în plină lumină a zilei, înaintea unei mari multimi de oameni si ajunsese deja la cunostinta a mii de persoane. Ei socoteau că lucrarea ucenicilor trebuie oprită sau, de nu, Isus va câstiga multi urmasi. Urmarea ar fi apoi desconsiderarea lor; căci ar fi fost făcuti vinovati de omorârea Fiului lui Dumnezeu.

Dar, cu toată dorinta lor de a nimici pe ucenici, preotii n-au îndrăznit să facă mai mult decât să-i ameninte cu cea mai aspră pedeapsă dacă mai continuau să vorbească sau să lucreze în Numele lui Isus. Chemându-i din nou înaintea Sinedriului, le-au poruncit să nu vorbească sau să învete în Numele lui Isus. Dar Petru si Ioan au răspuns: "Judecati voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut si am auzit".

Bucuros ar fi pedepsit preotii pe oamenii acestia pentru neclintita lor credintă fată de chemarea lor sfântă, însă se temeau de popor; "fiindcă toti slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate". Astfel, cu repetate amenintări si mustrări, apostolii au fost pusi în libertate.

În timp ce Petru si Ioan erau arestati, ceilalti, cunoscând răutatea iudeilor, s-au rugat neîncetat pentru fratii lor, temându-se ca nu cumva cruzimea manifestată fată de Isus să se repete. De îndată ce apostolii au fost eliberati, ei i-au căutat pe ceilalti ucenici si le-au făcut cunoscut rezultatul cercetării. Mare a fost bucuria credinciosilor. "Si-au ridicat glasul toti împreună către Dumnezeu si au zis: 'Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea si tot ce este în ele! Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: 'Pentru ce se întărâtă neamurile, si pentru ce cugetă noroadele lucruri desarte? Împăratii pământului s-au răsculat si domnitorii s-au unit împotriva Domnului si împotriva unsului Său.' În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însotit în cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile si cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta si sfatul Tău."

"Si acum, Doamne, uită-Te la amenintările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala si întinde-si mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni si semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus".

Ucenicii s-au rugat ca să le fie dată o mai mare putere în lucrarea de predicare; căci ei au văzut că vor avea de întâmpinat aceeasi hotărâtă împotrivire pe care Domnul Hristos a întâmpinat-o cât a fost pe pământ. În timp ce rugăciunile lor unite se înăltau în credintă spre cer, a venit si răspunsul. Locul unde erau adunati s-a cutremurat si din nou au fost înzestrati cu Duhul Sfânt. Cu inimile pline de curaj, ei au pornit din nou să vestească Cuvântul lui Dumnezeu în Ierusalim. "Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus", si Dumnezeu binecuvânta în chip minunat eforturile lor.

"Principiul pentru care ucenicii au stat atât de neînfricati când, ca răspuns la porunca de a nu mai vorbi nicidecum în Numele lui Isus, au declarat: "Judecati voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu" este acelasi pentru care cei ce au răspuns chemării Evangheliei s-au luptat să-l sustină în zilele Reformatiunii. Când, în 1529, principii germani s-au adunat în Dieta din Spire, li s-a prezentat decretul împăratului, prin care se restrângea libertatea religioasă si prin care se interzicea orice răspândire a învătăturilor reformei. Se părea că nădejdea lumii era aproape să fie spulberată. Oare aveau să accepte principii decretul? Oare lumina Evangheliei avea să fie oprită de la multimile care erau încă în întuneric? Erau în joc mari si importante probleme ale lumii. Cei care primiseră credinta reformată s-au întâlnit laolaltă si hotărârea lor unanimă a fost: 'Respingem acest decret. În materie de constiintă majoritatea nu are nici o putere'" (Merle D'Aubigne, "Istoria Reformatiunii", cartea 13, cap. 5).

Principiul acesta trebuie să-l tinem si noi cu tărie în zilele noastre. Stindardul adevărului si al libertătii religioase, tinut sus de întemeietorii bisericii Evangheliei si de către martorii lui Dumnezeu în decursul secolelor care s-au scurs de atunci încoace, în această ultimă bătălie, a fost asezat în mâinile noastre. Răspunderea pentru acest mare dar stă asupra acelora pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu o cunoastere a Cuvântului Său. Noi trebuie să primim acest cuvânt ca pe o autoritate supremă. Noi trebuie să recunoastem autoritatea omenească ca o orânduire stabilită de Dumnezeu si să învătăm ascultarea de ea ca fiind o datorie sacră, în cadrul sferei ei legale. Dar, când cerintele ei vin în conflict cu cerintele lui Dumnezeu, atunci trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie recunoscut mai presus de toate legiuirile omenesti. Un "asa zice Domnul" nu trebuie dat la o parte pentru un "asa zice biserica" sau un "asa zice statul". Cununa lui Hristos trebuie să fie înăltată mai presus de diademele potentatilor pământului.

Nu ni se cere să sfidăm autoritătile. Cuvintele noastre, fie ele vorbite, fie scrise, ar trebui să fie cumpănite cu grijă, ca nu cumva să se spună despre noi că am fi rostit ceva ce ne-ar înfătisa ca unii care am fi împotriva legii si ordinii. Noi nu trebuie să spunem sau să facem ceva care ne-ar închide în mod necesar calea. Noi trebuie să mergem înainte în Numele lui Hristos, apărând adevărurile ce ne-au fost încredintate. Dacă oamenii ne opresc să facem această lucrare, atunci le putem spune, asa cum au spus si apostolii: "Judecati voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut si am auzit".

 

 

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA