« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

FAPTELE APOSTOLILOR

In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos

ELLEN G. WHITE

       Capitolul 01

PLANUL LUI DUMNEZEU CU BISERICA SA

        Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizatã pentru slujire, iar misiunea ei este aceea de a duce lumii Evanghelia. De la început, planul lui Dumnezeu a fost acela ca, prin biserica Sa, sã descopere lumii plinãtatea si desãvârsirea Lui. Membrii bisericii, aceia pe care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunatã, au datoria sã facã cunoscut mãrirea Sa. Biserica este depozitara bogãtiilor harului lui Hristos; si, prin bisericã, se va descoperi, în cele din urmã, chiar domniile si "stãpânirile din locurile ceresti", ultima si deplina desfãsurare a iubirii lui Dumnezeu (Efeseni 3,10). 

Multe si minunate sunt fãgãduintele raportate în Scripturi cu privire la bisericã. "Casa Mea se va numi o casã de rugãciune pentru toate popoarele" (Isaia 56,7). "Le voi face pe ele si împrejurimile dealului Meu o pricinã de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme si aceasta va fi o ploaie binecuvântatã!" "Le voi pune un rãsad cãruia i se va duce faima; nu vor mai fi mistuite de foame în tarã si nu vor mai purta ocara neamurilor. Si vor sti astfel cã Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele, si cã ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Voi sunteti oile Mele, oile pãsunei Mele, si Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu" (Ezechiel 34,26.29-31).

"Voi sunteti martorii Mei, zice Domnul, voi si Robul Meu pe care L-am ales, ca sã stiti, ca sã Mã credeti si sã întelegeti cã Eu sunt; înainte de Mine n-a fost fãcut nici un Dumnezeu, si dupã Mine nu va fi. Eu, Eu sunt Domnul, si afarã de Mine nu este nici un Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am proorocit, nu sunt strãin între voi; voi Îmi sunteti martori, zice Domnul, cã Eu sunt Dumnezeu." "Eu, Domnul, Te-am chemat ca sã dai mântuire, si Te voi lua de mânã, Te voi pãzi si Te voi pune ca legãmânt al poporului, ca sã fii Lumina neamurilor, sã deschizi ochii orbilor, sã scoti din temnitã pe cei legati, si din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric" (Isaia 43,10-12; 42,6.7).

"La vremea îndurãrii Te voi asculta, si în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi pãzi si Te voi pune sã faci legãmânt cu poporul, sã ridici tara si sã împarti mostenirile pustiite; sã spui prinsilor de rãzboi: 'Iesiti!' si celor ce sunt în întuneric: 'Arãtati-vã!'. Ei vor paste pe drumuri si vor gãsi locuri de pãsune pe toate coastele. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arsita, nici soarele; cãci Cel ce are milã de ei îi va cãlãuzi si-i va duce la izvoare de apã. Voi preface toti muntii Mei în drumuri si drumurile Mele vor fi bine croite"

Bucurati-vã ceruri! Veseleste-te pãmântule! Izbucniti în strigãte de bucurie, muntilor! Cãci Domnul mângâie pe poporul Sãu, si are milã de nenorocitii Lui. Sionul zicea: 'M-a pãrãsit Domnul, si m-a uitat Domnul!' Poate o femeie sã uite copilul pe care-l alãpteazã, si sã n-aibã milã de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacã l-ar uita, totusi Eu nu te voi uita cu nici un chip: Iatã cã te-am sãpat pe mâinile Mele, si zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei" (Isaia 49,8-16).

Biserica este cetãtuia lui Dumnezeu, cetatea Sa de scãpare, pe care o are într-o lume rãzvrãtitã. Orice trãdare a bisericii Sale înseamnã trãdare fatã de El, care a rãscumpãrat omenirea cu sângele singurului Sãu Fiu. De la început, sufletele credincioase au alcãtuit biserica de pe pãmânt. În fiecare veac, Domnul Si-a avut veghetori, care au dat o mãrturie credincioasã generatiei în care au trãit. Aceste santinele au dat solia de avertizare; si, atunci când au fost chemati sã-si depunã armura, altii le-au continuat lucrul. Dumnezeu i-a adus pe acesti martori într-o legãturã de legãmânt cu Sine, unind astfel biserica de pe pãmânt cu biserica din ceruri. El i-a trimis pe îngerii Sãi sã slujeascã bisericii Sale, si portile iadului nu au fost în stare sã biruie pe poporul Sãu.

În cursul secolelor de prigoanã, de luptã si întuneric, Dumnezeu a sustinut biserica Sa. Nici un nor nu s-a abãtut asupra ei, fãrã ca El sã n-o pregãteascã; nici o putere prigonitoare nu s-a ridicat împotriva lucrãrii Sale, fãrã ca El sã nu fi prevãzut acest lucru. Totul s-a întâmplat dupã cum a profetizat El. El nu Si-a lãsat biserica în pãrãsire, ci, prin declaratii profetice, a arãtat ce avea sã se întâmple si ceea ce Duhul Sãu i-a inspirat pe profeti sã profetizeze, aceea s-a si întâmplat. Toate planurile Sale vor fi împlinite. Legea Sa este legatã de tronul Sãu si nici o putere a rãului nu o poate nimici. Adevãrul este inspirat si pãzit de Dumnezeu si va triumfa împotriva oricãrei împotriviri.

În timpul veacurilor de întuneric spiritual, biserica lui Dumnezeu a fost ca o cetate asezatã pe un munte. Din veac în veac, în cursul generatiilor care au urmat unele dupã altele, învãtãturile curate ale cerului au fost descoperite înãuntrul ei. Slabã si cu defecte, dupã cum ar pãrea, biserica este singurul obiect asupra cãruia Dumnezeu Îsi îndreaptã atentia, într-un chip deosebit. Ea este locul descoperirii harului Sãu, în care gãseste plãcere sã dea pe fatã puterea Sa de a transforma inimi. Domnul Hristos întreabã: "Cu ce vom asemãna Împãrãtia lui Dumnezeu sau prin ce pildã o vom înfãtisa?" (Marcu 4,30). El nu poate folosi împãrãtiile lumii ca model. În societatea omeneascã, El nu a gãsit nimic cu care sã o asemene. Împãrãtiile pãmântesti stãpânesc datoritã puterii fizice; dar din Împãrãtia lui Hristos este datã la o parte orice armã omeneascã, orice mijloc de constrângere. Împãrãtia aceasta urmãreste sã înalte si sã înnobileze omenirea. Biserica lui Dumnezeu este locul trãirii unei vieti sfinte, pline de diferite daruri si înzestratã cu Spiritul Sfânt. Membrii ei trebuie sã-si gãseascã fericirea în fericirea acelora pe care îi ajutã si îi binecuvânteazã. 

Minunatã este lucrarea pe care Domnul doreste sã o aducã la îndeplinire prin biserica Sa, pentru ca Numele Sãu sã fie proslãvit. Un tablou al acestei lucrãri este dat în viziunea lui Ezechiel despre râul cu ape tãmãduitoare: "Apa aceasta curge spre tinutul de rãsãrit, se pogoarã în câmpie, si se varsã în mare si vãrsându-se în mare, apele mãrii se vor vindeca. Orice fãpturã vie, care se miscã, va trãi pretutindeni pe unde va curge râul si vor fi o multime de pesti; cãci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sãnãtoase, si pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viatã" dar lângã râul acesta, pe malurile lui de amândouã pãrtile, vor creste tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va vesteji, si roadele lor nu se vor sfârsi; în fiecare lunã vor face roade noi, pentru cã apele vor iesi din Sfântul Locas. Roadele lor vor sluji ca hranã si frunzele ca leac" (Ezechiel 47,8-12).

De la început, Dumnezeu a lucrat prin poporul Sãu ca sã aducã binecuvântare lumii. Pentru strãvechea natiune egipteanã, Dumnezeu l-a fãcut pe Iosif o fântânã a vietii. Prin integritatea lui Iosif, a fost ocrotitã viata întregului popor. Prin Daniel, Dumnezeu a salvat viata tuturor învãtatilor Babilonului. Si aceste izbãviri sunt pilde; ele ilustreazã binecuvântãrile spirituale oferite lumii prin legãtura cu Dumnezeu, pe care Iosif si Daniel Îl adorau. Oricine, în a cãrui inimã locuieste Hristos, oricine va reflecta iubirea Sa fatã de lume, este un conlucrãtor cu Dumnezeu pentru binecuvântarea omenirii. În timp ce primeste de la Mântuitorul harul spre a fi dat si altora, din întreaga sa fiintã va curge un torent de viatã spiritualã.

Dumnezeu l-a ales pe Israel ca sã descopere caracterul Sãu oamenilor. El dorea ca ei sã fie în lume ca niste fântâni ale mântuirii. Lor le-au fost încredintate soliile cerului, descoperirile vointei lui Dumnezeu. La începutul istoriei poporului Israel, neamurile lumii, datoritã obiceiurilor lor stricate, au pierdut cunostinta despre Dumnezeu. Cândva, ei Îl cunoscuserã; dar, pentru cã "nu L-au proslãvit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gândiri desarte, si inima lor fãrã pricepere s-a întunecat" (Romani 1,21). Totusi, în îndurarea Sa, Dumnezeu nu i-a nimicit. El Si-a propus sã le mai dea o ocazie de a-L cunoaste prin poporul Sãu ales. Prin învãtãturile sistemului jertfelor, Hristos avea sã fie înãltat înaintea tuturor natiunilor, si toti care priveau la El aveau sã trãiascã. Hristos era temelia economiei iudaice. Întregul sistem al tipurilor si simbolurilor era o consistentã profetie a Evangheliei, o prezentare în care se gãseau cuprinse fãgãduintele mântuirii.

Însã poporul Israel a pierdut din vedere marile lui privilegii, ca reprezentanti ai lui Dumnezeu. Ei L-au uitat pe Dumnezeu si astfel au dat gres în împlinirea misiunii lor sfinte. Binecuvântãrile primite de ei nu au adus nici o fericire lumii. Toate avantajele le-au folosit pentru înãltarea lor. Ei s-au închis fatã de lume pentru a scãpa de ispitã. Restrictiile pe care Dumnezeu le-a pus cu privire la legãturile cu cei idolatri, pentru a-i feri sã se conformeze obiceiurilor pãgânesti, le-au folosit ca sã ridice un zid de despãrtire între ei si toate celelalte natiuni. Ei L-au jefuit pe Dumnezeu de serviciul pe care li l-a cerut sã I-l facã si au jefuit pe semenii lor de cãlãuzirea religioasã, cum si de un exemplu sfânt.

Preoti si conducãtori s-au limitat la o însiruire de ceremonii. Ei erau multumiti cu o religie legalistã si le era cu neputintã sã dea si altora adevãrurile vii ale cerului. Ei socoteau propria lor îndreptãtire ca fiind în totul îndestulãtoare si nu doreau ca un element nou sã fie introdus în religia lor. Bunãvointa lui Dumnezeu fatã de oameni nu o socoteau ca ceva separat de ei, ca fiind legatã de propriul lor merit, datoritã faptelor lor bune. Credinta care lucreazã din iubire si curãtã sufletul nu are nimic de a face cu religia Fariseilor, alcãtuitã din ceremonii si porunci omenesti.

Despre Israel, Dumnezeu a spus: "Te sãdisem ca o vie minunatã si de cel mai bun soi: Cum te-ai schimbat si te-ai prefãcut într-o coardã de vitã sãlbaticã?" (Ieremia 2,21). "Israel era o vie mãnoasã, care fãcea multe roade" (Osea 10,1). "Acum, dar - zice Domnul - locuitori ai Ierusalimului si bãrbati ai lui Iuda, judecati voi între Mine si via mea: Ce as mai fi putut face viei Mele si nu i-am fãcut? Pentru ce a fãcut ea struguri sãlbatici, când Eu Mã asteptam sã facã struguri buni?"

"Vã voi spune însã acum ce voi face viei Mele: Îi voi smulge gardul ca sã fie pãscutã de vite; îi voi surpa zidul, ca sã fie cãlcatã în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curãtitã, nici sãpatã; spini si mãrãcini vor creste în ea; voi porunci si norilor sã nu mai ploaie peste ea. Via Domnului ostirilor este casa lui Israel, si bãrbatii lui Iuda sunt vita pe care o iubea. El Se astepta la judecatã si când colo, iatã sânge vãrsat! Se astepta la dreptate si când colo, iatã strigãte de apãsare!" (Isaia 5,3-7). "Nu întãriti pe cele slabe, nu vindecati pe cea bolnavã, nu legati pe cea rãnitã; n-aduceti înapoi pe cea rãtãcitã, nu cãutati pe cea pierdutã, ci le stãpâniti cu asuprire si cu asprime!" (Ezechiel 34,4).

Conducãtorii iudei se socoteau prea întelepti ca sã mai aibã nevoie de învãtãturã, prea drepti ca sã mai aibã nevoie de mântuire, prea onorati ca sã mai aibã nevoie de cinstea care vine de la Hristos. Mântuitorul S-a întors de la ei spre a încredinta altora privilegiile de care abuzaserã si lucrarea pe care o neglijaserã. Slava lui Dumnezeu trebuia descoperitã. Cuvântul Sãu, statornicit. Împãrãtia lui Dumnezeu trebuia stabilitã în lume. Mântuirea lui Dumnezeu trebuia fãcutã cunoscut în cetãtile pustiei; si ucenicii erau chemati sã facã lucrarea pe care conducãtorii iudei n-au fãcut-o.

SUS

« Back =  Inapoi

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA