| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
RASTIGNIREA LUI HRISTOS
Fiul lui Dumnezeu a fost dat poporului pentru a fi rastignit; cu strigate de triumf, L-au luat de acolo pe scumpul Mantuitor. El era slabit si ametit de oboseala, durere si pierderea sangelui din pricina biciuirii si loviturilor primite; cu toate acestea, crucea cea grea, pe care avea sa fie in curand pironit a fost pusa asupra Lui. Isus a lesinat sub povara. De trei ori a fost pusa crucea asupra Lui si de trei ori a lesinat. Unul dintre urmasii Lui, un barbat care nu marturisise pe fata credinta in Hristos, care care credea in El, a fost prins. Crucea a fost pusa in spatele lui si el a dus-o la locul rastignirii. Companii de ingeri erau adunate deasupra acelui loc. Un numar de ucenici de-ai lui Isus L-au urmat la Calvar cu durere si plans amar. Si-au reamintit intrarea Lui triumfala, pe magarus, in Ierusalim, care avusese loc numai cu cateva zile in urma, cand Il urmasera strigand: “Osana in cerurile prea inalte!” si asternandu-I in cale vesmintele lor si ramuri frumoase de palmier. Se gandisera ca atunci avea sa ia imparatia si sa domneasca peste Israel precum un print vremelnic. Ce mult se schimbase acea scena! Cum se innegurasera perspectivele! Acum, fara bucurie, fara vreo nadejde care sa le redea voiosia, ci cu inimile cuprinse de teama si disperare, Il urmau incet, intristati, pe Acela care fusese dezonorat si umilit si care avea sa moara.
Mama lui Isus era acolo. Inima ei era strapunsa de o durere pe car nu o poate simti decat o mama duioasa; totusi, asemenea ucenicilor, inca spera ca Hristos va face vreo minune si va scapa de ucigasi. Nu putea suporta gandul ca Se va lasa rastignit. Dar pregatirile erau gata si Isus a fost asezat pe cruce. Au fost aduse cuiele si ciocanul. Inimile ucenicilor s-au strans in pieptul lor. Mama lui Isus se afla sub apasarea unei agonii aproape imposibil de indurat. Inainte ca Mantuitorul sa fie strapuns de cuie pe cruce, ucenicii au dus-o din locul in care se desfasura aceasta scena, ca sa nu auda zgomotul facut de piroane in timp ce acestea strapungeau oasele si muschii mainilor si picioarelor Sale ranite. Isus nu a murmurat, ci a gemut in agonie. Fata Ii era palida, iar pe spranceana Lui atarnau picaturi mari de sudoare. Satana a tresaltat vazand suferinta prin care trecea Fiul lui Dumnezeu, desi se temea ca eforturile lui de a zadarnici planul de mantuire fusesera inutile, ca imparatia lui era pierduta si ca la sfarsit avea sa fie nimicit.
Dupa ce Isus fusese pironit pe cruce, aceasta a fost ridicata si, cu putere, infipta in locul pregatit pentru ea in pamant, provocand sfasierea carnii si cea mai intensa durere. Pentru a face ca moartea lui Isus sa fie cat mai rusinoasa cu putinta, impreuna cu El au fost rastigniti si doi talhari, cate unul de fiecare parte. Talharii au fost adusi cu forta si, dupa multa rezistenta din partea acestora, bratele le-au fost intinse si pironite pe crucile lor. Dar Isus S-a supus cu blandete. N-a fost nevoie de nimeni sa-I intinda cu forta bratele pe cruce. In timp ce talharii isi blestemau calaii, Mantuitorul Se ruga in agonie pentru vrajmasii Lui: “Tata, iarta-I, caci nu stiu ce fac”. Hristos nu a indurat numai durerea trupeasca; pacatele intregii lumi erau asupra Sa.
In timp ce Isus atarna pe cruce, unii care treceau pe acolo Isi bateau joc de El dand din cap ca si cum s-ar fi plecat inaintea unui imparat, si Ii spuneau: “Tu, care strici Templul si-l zidesti la loc in trei zile, mantuieste-Te pe Tine Insuti. Daca esti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce”. Satana folosise aceleasi cuvinte cand I Se adresase lui Hristos in pustie: “Daca esti Tu Fiul lui Dumnezeu”. Preotii cei mai de seama, batranii si carturarii spuneau in bataie de joc: “Pe altii I-a mantuit, si pe Sine Insusi nu Se poate mantui! Daca este El Imparatul lui Israel, sa Se coboare acum de pe cruce, si vom crede in El!” Ingerii care se aflau deasupra scenei rastignirii lui Hristos erau indignati peste masura cand mai marii poporului radeau de El si ziceau: “Daca El este Fiul lui Dumnezeu, sa Se izbaveasca singur”. Ei doreau sa vina chiar acolo in ajutorul lui Isus si sa-L salveze, dar nu li s-a dat permisiunea sa faca acest lucru. Obiectivul misiunii Sale nu era inca atins.
Cand Isus atarna pe cruce, in timpul acelor lungi ceasuri de agonie, El nu Si-a uitat mama. Ea se reintorsese la scena cea ingrozitoare, pentru ca nu mai putea sa stea departe de Fiul ei. Ultima lectie pe care a dat-o Isus a fost o lectie a compasiunii si omeniei. S-a uitat la fata chinuita de durere a mamei Sale si apoi la ucenicul Sau preaiubit, Ioan. A spus mamei Sale: “Femeie, iata fiul tau”. Apoi a zis ucenicului: “Iata mama ta”. Si din ceasul acela Ioan a luat-o in propria sa casa.
In agonia Sa, lui Isus I s-a facut sete si I s-a dat sa bea otet amestecat cu fiere; dar cand a gustat, a refuzat sa bea. Ingerii privisera agonia iubitului lor Comandant pana cand nu mai suportasera si isi acoperisera fetele. Soarele refuzase sa priveasca asupra acelei scene groaznice. Isus a strigat cu glas tare, umpland de groaza inimile ucigasilor Lui: “S-a ispravit”. Atunci catapeteasma templului s-a sfasiat de sus pana jos; pamantul s-a zguduit si stancile s-au sfaramat. Un mare intuneric s-a lasat pe fata pamantului. Cand Isus a murit, parea ca ultima speranta a ucenicilor fusese spulberata. Multi dintre urmasii Lui fusesera martori la scena suferintelor si a mortii Sale, si cupa tristetii lor era plina.
Satana nu a mai jubilat atunci, asa cum o facuse inainte. Nadajduise sa impiedice planul de mantuire; dar acesta era prea bine asezat. Si acum, prin moartea lui Hristos, stia ca el insusi va trebui sa moara la sfarsit, si ca imparatia lui avea sa-I fie data lui Isus. A tinut o consfatuire cu ingerii lui. Nu reusise sa faca nimic impotriva Fiului lui Dumnezeu si acum trebuia ca ei sa-si sporeasca eforturile si, cu puterea si maiestria lor, sa se intoarca inspre urmasii Lui. Trebuia sa-I opreasca pe toti cei pe care-I puteau impiedica sa primeasca mantuirea cumparata pentru ei de catre Isus. Facand acest lucru, Satana putea lucra inca impotriva stapanirii lui Dumnezeu. De asemenea, avea sa fie in interesul lui sa-I opreasca pe cat mai multi sa vina la Isus. Caci pacatele celor care sunt rascumparati prin sangele lui Hristos se vor intoarce in cele din urma asupra celui de la care au plecat, si acesta va trebui sa suporte pedeapsa pentru ele, cata vreme cei care nu accepta mantuirea prin Isus vor suferi pedeapsa pentru propriile lor pacate.
Viata lui Hristos fusese intotdeauna lipsita de bogatie lumeasca, cinste sau etalare. Tagaduirea de sine si umilinta Sa se aflasera intr-un contrast izbitor cu mandria si ingaduirea placerilor proprii ale preotilor si batranilor. Curatia Lui nepatata era o mustrare continua fata de pacatele lor. L-au dispretuit pentru umilinta, sfintenia si puritatea Sa. Dar cei care L-au dispretuit aici Il vor vedea intr-o zi in grandoarea cerului si slava neintrecuta a Tatalui Sau.
In sala de judecata, El a fost inconjurat de dusmani care insetau dupa sangele Lui; dar cei impietriti, care au strigat: “sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri” Il vor vedea ca Imparat incununat cu cinste. Toata ostirea cereasca Il va insoti in drumul Sau cu cantece de biruinta, de maretie si putere, inchinate Aceluia care a fost injunghiat, dar care traieste si este un biruitor puternic.
Oamenii jalnici, slabi si nenorociti au scuipat in fata Imparatului slavei, in timp ce un strigat de triumf brutal a fost scos de gloata care era martora insultei degradante. Au stricat cu lovituri si cruzime acea fata care au umplut tot cerul de admiratie. Ei vor privi din nou acea fata, stralucitoare precum soarele la amiaza, si vor cauta sa fuga de ea. In locul acelui strigat de triumf, ei se vor jeli din pricina Lui.
Isus Isi va arata mainile, care poarta semnele rastignirii. Va purta vesnic semnele acestei cruzimi. Fiecare urma lasata de cuie va spune povestea rascumpararii minunate a omului si pretul scump care a fost platit pentru ea. Chiar oamenii care au infipt lancea in coasta Domnului vietii vor privi semnul lasat de varful lancii si, cuprinsi de o teribila suferinta, vor deplange rolul pe care l-au jucat in mutilarea corpului Sau.
Ucigasii Lui au fost foarte deranjati de inscrisul “Imparatul iudeilor”, pus pe cruce, deasupra capului Sau. Dar atunci ei vor fi obligati sa-L vada in toata slava si puterea Sa imparateasca. Vor privi vesmantul si coapsa Lui, pe care este scris cu litere vii “Imparat al imparatilor si Domn al domnilor”. Au strigat la El in deradere, in timp ce atarna pe cruce: “Hristos, Imparatul lui Israel sa coboare de pe cruce, ca sa putem si noi vedea si crede”. Il vor privi atunci avand putere si autoritate imparateasca. Nu vor mai cere nici o dovada ca El este Imparatul lui Israel; ci, coplesiti de un sentiment al maiestatii si slavei Sale nespus de mari, vor fi siliti sa recunoasca: “Binecuvantat este Cel care vine in Numele Domnului”.
Zguduirea pamantului, sfaramarea stancilor, intunericul care s-a lasat peste pamant si strigatul puternic al lui Isus: “S-a sfarsit”, in timp ce Isi dadea viata, I-au tulburat pe dusmanii Lui si I-a facut pe ucigasii Lui sa tremure. Ucenicii s-au mirat de aceste manifestari iesite din comun, dar sperantele lor erau spulberate. Se temeau ca iudeii vor cauta sa-I ucida si pe ei. Erau bine incredintati ca o asemenea ura ca aceea care se manifestase impotriva Fiului lui Dumnezeu, nu avea sa se termine o data cu El. Ei au petrecut ore de insingurare in care si-au plans dezamagirea. Se asteptasera ca Isus sa domneasca precum un Print al acestei lumi, dar sperantele lor murisera o data cu El. In intristarea si dezamagirea lor isi puneau chiar intrebarea daca nu cumva I-a amagit. Chiar si mama Lui a sovait in credinta pe care o avea in El ca fiind Mesia.
Cu toate ca ucenicii fussera dezamagiti in asteptarile pe care le aveau in privinta lui Isus, Il iubeau inca si doreau sa-I ingroape trupul cu cinste, dar nu stiau cum s-o faca. Iosif din Arimatea, un bogat si influent consilier al iudeilor si un discipol adevarat al lui Isus, s-a dus in particular, dar cu indrazneala la Pilat si l-a implorat sa-l lase sa ia trupul Mantuitorului. Nu a avut curajul de a merge in mod deschis din pricina urii iudeilor. Ucenicii se temeau ca acestia vor face eforturi pentru ca trupul lui Hristos sa nu primeasca un loc de odihna onorabil. Pilat si-a oferit acordul, iar ucenicii au luat trupul neinsufletit de pe cruce in timp ce plangeau cu o suferinta de nespus deasupra sperantelor lor naruite. Trupul a fost infasurat cu grijla intr-o panza delicata de in si asezat in mormantul cel nou al lui Iosif.
Femeile care Il urmasera cu umilinta pe Hristos, pe cand traia, nu au vrut sa-L paraseasca pana cand nu L-au vazut asezat in mormant avand o piatra foarte grea asezata inaintea usii, pentru ca vrajmasii Lui sa fie impiedicati sa-I ia trupul. Dar nu ar fi trebuit sa se teama, caci am vazut ca ostirea ingereasca veghea cu un interes nespus de mare in locul de odihna al lui Isus, asteptand cu nerabdare porunca de a-si juca rolul in eliberarea din temnita a Imparatului slavei.
Ucigasii lu Hristos se teameau ca ar fi putut totusi sa invie si sa le scape. Din aceasta pricina, I-au cerut lui Pilat o straja pentru a pazi mormantul pana a treia zi. Lucrul acesta a fost aprobat, iar piata de la usa a fost sigilata, pentru ca ucenicii Lui sa nu-I fure trupul si sa spuna ca inviase din morti.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
