| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
IZBAVIREA SFINTILOR
La miezul noptii a ales Dumnezeu sa-I izbaveasca pe cei din poporul Sau. In timp ce nelegiuitii isi bateau joc in jurul lor, soarele se arata dintr-o data, stralucind in puterea sa, iar luna ramase nemiscata. Cei rai se uitara la aceasta scena uluiti, in timp ce sfintii priveau cu o bucurie solemna dovezile eliberarii lor. Semne si minuni se scuccedara rapid. Totul parea sa fi iesit de pe fagasul normalului. Apele incetara sa curga. Se ivira nori negri, grei, si se izbira unii de altii. Dar exista un petic de cer neacoperit, plin de slava, de unde se auzi glasul lui Dumnezeu, ca niste ape multe, zguduind cerurile si pamantul. S-a produs un mare cutremur de pamant. Mormintele s-au deschis si cei care au murit in credinta in timpul soliei celui de-al treilea inger, pazind Sabatul, s-au sculat din paturile lor de tarana, cu trupuri de slava, pentru a asculta legamantul de pace pe care urma sa-l faca Dumnezeu cu cei ce pazisera Legea Sa.
Cerul s-a deschis si s-a inchis si era in mare agitatie. Muntii s-au scuturat ca o trestie in vant si au aruncat pretutindeni stanci zgrunturoase. Marea fierbea ca o oala pe foc si a aruncat pietre mari pe uscat. Iar cand Dumnezeu a rostit ziua si ceasul venirii lui Isus si a enuntat legamantul cel vesnic pentru poporul Sau, a spus o singura fraza si apoi a facut o pauza, in timp ce cuvintele Sale faceau pamantul sa vibreze. Cei din Israelul lui Dumnezeu stateau cu ochii atintiti in sus si ascultau cuvintele pe masura ce ieseau din gura lui Iehova si zguduiau pamantul ca bubuiturile celui mai puternic tunet. Totul era de o solemnitate infricosatoare. La sfarsitul fiecarei fraze sfintii striagu: “Slava! Aleluia!” Fetele lor erau luminate de slava lui Dumnezeu si straluceau de slava asa cum stralucea fata lui Moise cand a coborat de pe Sinai. Cei rai nu se puteau uita la ei din pricina slavei. Si cand binecuvantarea vesnica a fost rostita pentru cei care-L onorasera pe Dumnezeu prin sfintirea Sabatului Sau, s-a auzit un strigat puternic de biruinta asupra fiarei si asupra chipului ei.
Atunci a inceput anul de bucurie, cand pamantul trebuia sa se odihneasca. L-am vazut pe robul evlavios ridicandu-se in triumf si biruinta si scuturandu-se de lanturile care-l legau, in timp ce stapanul sau cel rau era tulburat si nu stia ce sa faca, caci cei rai nu au putut sa priceapa cuvintele rostite de Dumnezeu. La putin timp de la aceasta, a aparut marele nor alb, pe care era asezat Fiul omului. Cand a putut fi vazut pentru prima data, la distanta, acest nor parea foarte mic. Ingerul a spus ca acesta era semnul Fiului omului. Pe masura ce se apropia de pamant, noi puteam privi slava minunata si maiestatea lui Isus, in timp ce El ii inainta pentru a birui. O suita de ingeri sfinti, cu coroane stralucitoare pe capete, Il insoteau in drumul Sau. Nici o limba nu poate descrie slava acelei scene. Norul viu, de o maiestate si slava neintrecuta, se apropia din ce in ce mai mult, si noi am putut privi clar persoana minunata a lui Isus. El nu purta o cununa de spini; pe fruntea Lui sfanta odihnea o coroana de slava. Pe haina si pe coapsa era scris un Nume: Imparatul imparatilor si Domnul domnilor. Fata Ii stralucea ca soarele la amiaza, ochii Ii erau ca o flacara si picioarele Lui se asemuiau cu arama aprinsa. Vocea Lui rasuna ca multe instrumente muzicale. Pamantul tremura inaintea Sa, cerurile s-au strans ca un sul de piele si toti muntii si insulele s-au mutat din locurile lor. “Imparatii pamantului, domnitorii, capitanii ostilor, cei bogati si cei puternici, toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor. Si ziceau muntilor si stancilor: ‘Cadeti peste noi si ascundeti-ne de Fata Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului; caci a venit ziua cea mare a maniei Lui, si cine poate sta in picioare?” Cei care cu numai putin timp in urma I-ar fi ucis pe copiii credinciosi ai lui Dumnezeu de pe pamant erau acum martorii slavei lui Dumnezeu care ii acoperise pe acestia. Si in mijlocul groazei care-I cuprinsese, au auzit glasurile sfintilor, in tonuri vibrand de bucurie, spunand: “Iata, acesta este Dumnezeul nostru, in care aveam incredere ca ne va mantui”.
Cand glasul lui Dumnezeu I-a chemat pe sfintii adormiti, pamantul s-a zguduit ingrozitor. Acestia au raspuns chemarii si au iesit invesmantati in nemurire slavita, strigand: “Victorie, victorie asupra mortii si mormantului! O moarte, unde iti este boldul? O mormantule, unde iti este biruinta?” Apoi, sfintii aflati inca dinainte in viata, impreuna cu cei inviati si-au ridicat glasurile intr-un strigat lung, fericit, de biruinta. Acele trupuri care coborasera in mormant purtand semnele bolii si mortii iesisera din el cu putere si sanatate nepieritoare. Sfintii aflati deja in viata sunt preschimbati intr-o clipa intr-o clipeala din ochi, si ricati impreuna cu cei inviati pentru a-L intampina pe Domnul lor in vazduh. O, ce revedere glorioasa! Prieteni pe care moartea ii separase erau uniti, pentru a nu se mai desparti vreodata.
De fiecar parte a carului de nor erau aripi, iar sub acesta erau roti vii, iar cand carul se inalta, rotile strigara “Sfant” si, miscandu-se, aripile strigara “Sfant”, iar suita de ingeri sfinti din jurul carului strigara “Sfant, sfant, sfant, este Domnul Dumnezeu cel Atotputernic!” Si sfintii din nor strigara: “Slava! Aleluia!” Si carul se inalta catre Cetatea cea Sfanta. Inainte de a intra in cetate, sfintii au fost aranjati intr-un careu perfect, avandu-L pe Isus in mijloc. Capul si umerii Sai ii depaseau ca inaltime pe sfinti si pe ingeri. Silueta Sa maiestuoasa si infatisarea-I incantatoare puteau fi vazute de catre toti care formau careul.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
