Experiente si viziuni - INVIEREA LUI HRISTOS

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

INVIEREA LUI HRISTOS

Ucenicii s-au odihnit in Sabat, intristati pentru moartea Domnului lor, in timp ce Isus, Imparatul slavei, statea in mormant. La apropierea serii, au fost postati soldati pentru a pazi locul de odihna al Mantuitorului, in timp ce ingeri nevazuti erau deasupra locului sacru. Noaptea s-a scurs incet si, pe cand era inca intuneric, ingerii care vegheau au stiut ca timpul pentru eliberarea preaiubitului Fiu al lui Dumnezeu aproape ca venise. In timp ce asteptau ceasul triumfului Sau, cu o profunda emotie, un inger puternic a venit zburand cu repeziciune din cer. Fata ii era asemenea fulgerului, iar vesmintele erau albe ca zapada. Lumina lui I-a imprastiat intunericul din cale si a facut ca ingerii rai, care pretinsesera in triumf trupul lui Isus, sa fuga ingroziti de stralucirea si slava acestuia. Unul din ingerii care fusesera martori la scena umilirii lui Hristos I s-a alaturat ingerului venit din cer si amandoi au coborat in mormant. Pamantul s-a zdruncinat la apropierea lor si a fost un mare cutremur.

Soldatii romani au fost cuprinsi de groaza. Unde era acum puterea lor de a tine trupul lui Isus? Nu se mai gandeau la datorie sau ca ucenicii L-ar putea fura. In timp ce lumina ingerilor stralucea in jur, mai puternica decat soarele, toata straja romana a cazut ca moarta la pamant. Unul din ingeri a apucat piatra cea mare, a rostogolit-o din fata usii mormantului si s-a asezat pe ea. Celalalt a intrat in mormant si a desfacut stergarul de pe capul lui Isus. Apoi, ingerul din cer a strigat cu un glas tare care a facut ca pamantul sa se cutremure: “Fiu al lui Dumnezeu, Tatal Tau Te cheama! Vino afara!” Moartea nu mai putea sa stapaneasca peste El. Isus S-a ridicat dintre morti ca un invingator triumfator. Cu o teama sfanta, marcata de solemnitate, ostirea ingereasca privea aceasta scena. Si, cand Isus a iesit din mormant, acei ingeri stralucitori I s-au inchinat pana la pamant si L-au intampinat cu cantece de victorie si triumf. Ingerii lui Satana fusesera siliti sa fuga dinaintea luminii stralucitoare, patrunzatoare, a ingerilor ceresti si s-au plans amarnic imparatului lor ca li se luase cu violenta prada din maini si ca Acela pe care-L urau atat de mult inviase din morti. Satana si ostirea lui se bucurasera peste masura ca puterea pe care o aveau asupra oamenilor cazuti facuse ca Domnul vietii sa fie asezat in mormant, dar scurt a fost triumful lor diabolic! Caci in clipa in care Isus a iesit din temnita ca un biruitor plin de maretie, Satana a stiut ca el insusi avea sa moara dupa un timp si ca imparatia lui va trece de drept in mainile lui Hristos. S-a lamentat si a turbat pentru ca, in ciuda tuturor eforturilor lui, Isus nu fusese biruit, ci deschisese o cale de mantuire pentru om, si oricine dorea putea sa umble pe ea si sa fie salvat.

Ingerii rai si comandantul lor s-au adunat pentru consfatuire, pentru a gasi o modalitate prin care puteau lucra impotriva stapanirii lui Dumnezeu. Satana le-a poruncit slujitorilor lui sa mearga la preotii cei mai de seama si la batrani. El a spus: “Am reusit sa-I amagim, sa le orbim ochii si sa le impietrim inimile impotriva lui Isus. I-am facut sa creada ca este un impostor. Soldatii romani, care au asigurat paza la mormant, vor duce vestea ingrozitoare ca Hristos a inviat din morti. I-am facut pe preoti si pe batrani sa-L urasca pe Isus si sa-L ucida. Acum asezati inaintea lor faptul ca, daca deveine cunoscut faptul ca Isus a inviat, ei vor fi ucisi cu pietre de catre popor, pentru ca au dat la moarte un om nevinovat.”

Cand ostirea de ingeri ceresti au plecat de la mormant si lumina si slava s-au risipit, soldatii romani au indraznit sa-si ridice capetele si sa priveasca in jurul lor. Au fost umpluti de uimire cand au vazut ca piatra cea mare fusese rostogolita de la usa mormantului si ca trupul lui Isus nu mai era acolo. S-au grabit catre oras pentru a le spune preotilor si batranilor ce vazusera. In timp ce acei criminali ascultau raportul uimitor, paloarea s-a asternut pe fiecare fata. I-a cuprins groaza cand s-au gandit ce putusera sa faca. Daca raportul era corect, erau pierduti. Au ramas in tacere un timp, uitandu-se unul la altul, nestiind ce sa faca sau ce sa spuna. Acceptarea raportului ar fi insemnat sa se condamne singuri. S-au tras deoparte pentru a se consulta cu privire la ce ar fi trebuit sa faca. Au gandit ca, daca raportul adus de soldati se va raspandi in popor, cei care L-au dat pe Hristos la moarte vor fi si ei omorati ca fiind ucigasi ai Lui. S-a luat hotararea sa-I mituiasca pe soldati pentru a pastra aceasta chestiune sub tacere. Preotii si batranii au oferit o suma mare de bani, zicand: “Spuneti asa: Ucenicii Lui au venit noaptea, pe cand dormeam noi, si L-au furat”. Iar cand soldatii au intrebat ce se va intampla cu ei pentru ca au dormit in post, mai marii iudei au fagaduit ca-l vor convinge pe guvernator sa le garanteze siguranta. Straja romana si-a vandut cinstea pentru bani si a fost de acord sa urmeze sfatul preotilor si batranilor.

Cand Isus, atarnand pe cruce, a strigat: “S-a sfarsit!” stancile s-au sfaramat, pamantul s-a cutremurat si s-au deschis unele morminte. Cand S-a ridicat ca biruitor asupra mortii si mormantului, in timp ce pamantul se cutremura si slava cerului stralucea asupra locului sfant, multi dintre cei ce murisera ca neprihaniti, acum supusi la chemarea Sa, au iesit ca martori, inviati de El. Sfintii adusi la viata carora li se facuse o asemenea favoare, au iesit din morminte cu trupuri glorificate. Erau persoane sfinte si alese de Dumnezeu din toate veacurile, de la Creatiune pana in zilele lui Hristos. Astfel, in timp ce mai marii iudeilor cautau sa ascunda evenimentul invierii lui Hristos, Dumnezeu a ales sa scoata din mormintele lor un grup de credinciosi pentru a da marturie ca Isus inviase si sa povesteasca despre slava Lui.

Cei inviati erau diferiti ca statura si alura, unii avand o infatisare mai nobila decat altii. Mi s-a spus ca locuitorii pamantului degenerasera continuu, pierzandu-si puterea si farmecul. Satana are puterea boliisi a mortii si efectele blestemului au devenit din ce in ce mai vizibile, iar puterea lui Satana s-a facut observata din ce in ce mai clar. Cei care au trait in zilele lui Noe si ale lui Avraam aveau alura ingerilor, farmecul si puterea acestora. Dar fiecare generatie care s-a succedat pe pamant a devenit tot mai slaba si mai susceptibila la imbolnavire, iar viata lor tot mai scurta, ca durata. Satana a invatat continuu cum sa necajeasca si sa diminueze puterile neamului omenesc.

Cei care au iesit din morminte la invierea lui Isus s-au aratat multora, spunandu-le ca jertfa in favoarea omului fusese savarsita, ca Isus, pe care Il rastignisera iudeii, inviase dintre cei morti; si, ca dovada pentru cuvintele lor, ei au declarat: “Suntem inviati o data cu El!” Au dat marturie ca ei au fost chemati afara din mormintele lor prin puterea Lui. In ciuda rapoartelor mincinoase, care circulau, invierea lui Hristos nu a putut fi ascunsa de Satana, de ingerii lui sau de preotii cei mai de seama; caci acest grup de oameni sfinti, ridicati din mormintele lor, au raspandit stirea minunata, aducatoare de bucurie; si, de asemenea, Isus S-a aratat ucenicilor Sai doborati de durere, risipindu-le temerile si aducandu-le fericire si voie buna.

In timp ce vestea se raspandea de la o cetate la alta si de la un orasel la altul, la randul lor, iudeii se temeau pentru vietile lor si au ascuns ura pe care o nutrisera fata de ucenici. Singura lor nadejde era aceea de a-si raspandi raportul mincinos. Iar cei care au dorit ca aceasta minciuna sa fie adevarata au acceptat-o. Pilat a tremurat auzind ca Hristos inviase. Nu se putea indoi de marturia data, si din acel ceas, linistea l-a parasit pentru totdeauna. De dragul onorurilor lumesti, de teama ca si-ar pierde autoritatea si viata Il daduse pe Isus la moarte. Era acum pe deplin convins ca Acela de sangele caruia se facea vinovat nu era un simplu om neprihanit, ci Fiul lui Dumnezeu. Viata lui Pilat a fost nenorocita pana la incheierea ei. Disperarea si suferinta au zdrobit orice simtamant de nadejde si voiosie. A refuzat sa fie mangaiat si a murit de moartea cea mai nenorocita.

Inima lui Irod se impietrise inca si mai mult. (Irod Antipa a fost acela care a luat parte la judecarea lui Isus si Irod Agripa I acela care l-a dat la moarte pe Iacov. Agripa era nepotul si cumnatul lui Antipa. Prin intriga, el si-a asigurat tronul lui Antipa si, venind la putere, a urmat aceeasi cale pe care o urmase Antipa fata de crestini. In dinastia irodiana au existat sase persoane care au purtat numele Irod. Acest nume servea intr-o anumita masura ca titlu generic, indivizii fiind apelati prin alte nume, ca Antipa, Filip, Agripa etc. In acelasi fel, puterm spune Tarul Nicolae, Tarul Alexandru etc. In situatia de aici, folosirea acestui termen devine mai fireasca si mai potrivita avand in vedere ca Agripa, cand l-a condamnat pe Iacov la moarte, ocupa tronul lui Antipa, care fusese implicat cu putin timp in urma in judecata lui Hristos; si el a manifestat acelasi caracater. A fost acelasi spirit irodian, numai ca se arata intr-o alta persoana, asa cum “balaurul” din Apocalipsa 12,7 este acelasi cu balaurul din versetul 3, adevarata putere spirituala din amandoua fiind balaurul din versetul 9. Intr-unul din cele doua cazuri, el lucreaza prin Roma Pagana; in celalalt, prin chiar guvernul nostru). Cand a auzit Irod ca Hristos inviase, nu a fost prea tulburat. I-a luat viata lui Iacov si cand a vazut ca aceasta a fost pe placul iudeilor, l-a arestat si pe Petru, intentionand sa-l dea sa fie omorat. Dar Dumnezeu avea pentru Petru o lucrare si Si-a trimis ingerul sa-l elibereze. Asupra lui Irod a cazut judecata lui Dumnezeu. In timp ce se inalta pe sine inaintea unei mari multimi, a fost lovit de ingerul Domnului si a murit de o moarte ingrozitoare.

Dimineata devreme, in prima zi a saptamanii, inainte sa se lumineze bine, femeile sfinte au venit la mormant, aducand miresme pentru a unge trupul lui Isus. Ele au descoperit ca piatra cea grea fusese rostogolita de la usa mormantului si trupul lui Isus nu mai era acolo. Inimile li s-au frant si s-au temut ca dusmanii lor luasera trupul. Dintr-o data, au vazut doi ingeri invesmantati in alb, cu fete luminoase, stralucitoare. Aceste fapturi ceresti au inteles pentru ce venisera femeile si le-au spus acestora, de indata, ca Isus nu era acolo; inviase, dar ele puteau privi locul in care zacuse. Le-au poruncit sa mearga si sa le spuna ucenicilor Lui ca El va merge inaintea lor in Galileea. Cu teama si cu o mare bucurie, femeile s-au grabit sa ajunga inapoi la ucenicii indoliati si le-au spus lucrurile pe care le vazusera si auzisera.

Ucenicii nu au putut sa creada ca Hristos inviase, dar, impreuna cu femeile care adusesera vestea, au alergat intr-un suflet la mormant. Au descoperit ca Isus nu era acolo; au vazut panza de in in care fusese infasurat, dar nu au putut crede vestea cea buna ca inviase dintre cei morti. S-au intors acasa minunandu-se de ceea ce vazusera si, de asemenea, de cele povestite de catre femei. Dar Maria a hotarat sa mai zaboveasca langa mormant, gandindu-se la ce vazuse si fiind macinata de gandul ca ar fi putut fi amagita. Simtea ca o asteptau noi incercari. Durerea ei a revenit si a izbucnit intr-un plans amar. S-a aplecat pentru a privi din nou in mormant si a vazut doi ingeri imbracati in alb. Unul statea in locul in care fusese capul lui Isus, iar celalalt acolo unde fusesera picioarele Lui. I-au vorbit cu duiosie si au intrebat-o de ce plangea. Ea a raspuns: “Pentru ca L-au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus”.

Cand si-a intors privirile de la mormant, L-a vazut pe Isus stand in apropiere, dar nu L-a recunoscut. El I-a vorbit cu gingasie, intreband care era cauza tristetii ei si pe cine cauta. Presupunand ca El era gradinarul, L-a implorat ca, daca Il luase pe Domnul ei, sa-I spuna unde L-a pus pentru a-L putea lua de acolo. Isus I S-a adresat cu propria-I voce cereasca, spunand: “Maria!” Ea era familiarizata cu tonul acelei voci dragi si a raspuns pe data: “Invatatorule!” si, in bucuria ei, era cat pe-aci sa-L imbratiseze; dar Isus a zis: “Nu ma atinge, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Ci du-te la fratii Mei si spune-le ca Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru”. Bucuroasa, s-a grabit sa le duca ucenicilor vestea cea buna. Isus a urcat de indata la Tatal pentru a auzi de pe buzele Sale ca acceptase jertfa si pentru a primi toata puterea in cer si pe pamant.

Ca un nor, ingerii L-au inconjurat pe Fiul lui Dumnezeu si au cerut ca portile vesnice sa se ridice pentru ca Imparatul slavei sa poata intra. Am vazut ca in timp ce Isus era insotit de grupul acela ceresc stralucitor, in prezenta lui Dumnezeu si inconjurat de slava Sa, El nu a uitat de ucenicii Lui de pe pamant, ci a primit puterea de la Tatal Sau pentru a se putea intoarce la ei si a le oferi putere. In aceeasi zi, S-a intors si S-a aratat ucenicilor. I-a lasat sa-L atinga; caci Se suise la Tatal si primise putere.

In acest timp, Toma nu era prezent. El nu a vrut sa creada, cu umilinta, relatarea ucenicilor, ci a afirmat cu fermitate si sigur pe sine ca nu va crede pana nu isi va pune degetele in locul lasat de cuie in mainile Mantuitorului si pana nu-si va pune mana in coasta in care fusese infipta cu violenta sulita. Prin aceasta, el a aratat o lipsa de incredere in fratii lui. Daca toti ar cere aceeasi dovada, nimeni nu L-ar mai primi acum pe Isus si nu ar mai crede in invierea Sa. Dar a fost vointa lui Dumnezeu ca marturia ucenicilor sa fie primita de cei care nu au putut sa-L vada sau sa-L auda pe Mantuitorul inviat. Dumnezeu nu a fost multumit de neincrederea lui Toma. Cand Isus S-a intalnit din nou cu ucenicii Lui, Toma era cu ei; iar cand L-a privit pe Isus, a crezut. Dar declarase ca nu va fi multumit fara dovada palpabila adaugata celei vizuale, iar Isus I-a oferit dovada pe care o dorise. Toma a strigat: “Domnul meu si Dumnezeul meu”! Dar Isus l-a mustrat pentru necredinta lui, spunand: Toma, pentru ca M-ai vazut ai crezut; ferice de cei care nu au vazut si au crezut”.

In acelasi fel, cei care nu au avut nici o experienta in prima si a doua solie ingereasca trebuie sa le primeasca de la altii, care au avut o experienta si au urmat aceste solii. Asa cum Isus a fost respins, tot asa si aceste solii au fost respinse. Si dupa cum ucenicii au declarat ca nu exista sub cer nici un alt nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti, tot asa trebuie sa-I avertizeze si slujitorii lui Dumnezeu – cu credinciosie si fara teama – pe cei care nu imbratiseaza decat o parte din adevarurile legate de cea de-a treia solie, spunandu-le ca trebuie sa primeasca bucurosi toate mesajele pe care li le-a dat Dumnezeu, altfel nu vor avea nimic de-a face cu nici unul din ele.

In timp ce femeile sfinte duceau vestea ca Isus inviase, soldatii romani, care facusera de garda la mormant, imprastiau minciuna care le fusese pusa pe buze de catre preotii cei mai de seama si de catre batrani, ca ucenicii au venit noaptea, in timp ce ei dormeau, si au furat trupul lui Isus. Satana pusese aceasta minciuna in inimile si gurile celor mai de seama preoti si poporul era gata sa primeasca acest cuvant venit din partealor. Dar Dumnezeu facuse acest lucru sigur si plasase acest eveniment, de care depinde mantuirea noastra, mai presus de orice indoiala; iar preotilor si batranilor le era cu neputinta sa il acopere. Fusesera ridicati martori dintre cei morti pentru a vorbi in favoarea invierii lui Hristos.

Isus a ramas cu ucenicii Lui timp de patruzeci de zile, facandu-I fericiti si umplandu-le inimile cu bucurie, in timp ce facea tot mai clare inaintea lor realitatile Imparatiei lui Dumnezeu. Ii mandatase sa dea marturie despre lucrurile pe care le vazusera si auzisera in legatura cu suferintele, moartea si invierea Sa, despre faptul ca El Se adusese pe Sine ca jertfa pentru pacat si ca toti cei care voiau puteau veni la El si gasi viata. Cu o gingasie plia de credinciosie, le-a spus ca vor fi prigoniti si chinuiti; dar vor gasi mangaiere, reamintindu-si experienta si cuvintele pe care li le-a spus El. Le-a zis ca biruise ispitele lui Satana si ca obtinuse victoria prin incercari si suferinta. Satana nu mai putea avea putere asupra Lui, dar avea sa-si aduca ispitele pentru a-I apasa pe ucenici, in mod direct, pe ei si pe toti cei ce aveau sa creada in Numele Lui. Dar ei puteau birui, asa cum a biruit El. Isus I-a inzestrat pe ucenici cu puterea de a face minuni si le-a spus ca, desi vor fi prigoniti de oameni rai, El Isi va trimite din cand in cand ingerii pentru a-I izbavi; vietile lor nu puteau fi curmate pana cand nu-si implineau misiunea; atunci se putea sa li se ceara sa pecetluiasca in sangele propriu marturiile pe care le dadusera.

Urmasii lui nelinistiti au ascultat cu bucurie invataturile Lui, savurand cu nesat fiecare cuvant care iesea de pe buzele Sale sfinte. Acum stiau cu certitudine ca El era Mantuitorul lumii. Cuvintele Sale au patruns adanc in inimile lor si s-au intristat ca trebuia sa se desparta curand de Invatatorul lor ceresc si sa nu mai auda de pe buzele Lui cuvinte de har, de mangaiere. Dar inimile lor au fost din incalzite de iubire si mare bucurie cand Isus le-a spus ca El merge sa le pregateasca locuinte si ca Se va intoarce sa-I ia, pentru a fi totdeauna cu El. A fagaduit, de asemenea, sa trimita Mangaietorul, Duhul Sfant, pentru a-I calauzi in tot adevarul. Si “Si-a inaltat mainile si I-a binecuvantat”.

ELLEN G. WHITE

SUS

« Back = Inapoi

Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA