Dieta si hrana - APENDICE II

[Prezentând un raport despre adunarea de tabără din 1870 din Kansas, pastorul James White a făcut următoarea declaraţie privind lumina crescândă ce a fost primită asupra reformei sănătăţii, primejdiile reprezen-tate de metodele incorecte de a prezenta aceste subiecte şi atitudinea pe care o are Ellen White faţă de anumite poziţii extremiste în favoarea cărora pledau unii cu acea ocazie. Ca declaraţie istorică, aceasta pune în lumină unele învăţături ale ei, de care s-a luat act la acea vreme. – Compilatorii.]

R & H., 8 noiembrie 1870

Ellen White a vorbit despre chestiunea sanitară într-un mod în care să ofere o deplină satisfacţie. Remarcile sale au fost desluşite şi puternice, dar cu toate acestea prudente, ast-fel încât a câştigat de partea ei simţămintele întregii adunări. Ea evită întotdeauna extremele în privinţa acestui subiect şi este precaută să adopte numai acele poziţii despre care este foarte sigură că nu vor stârni prejudecăţi.

Oamenii devin agitaţi cu uşurinţă şi capătă prejudecăţi când este vorba de subiectul reformei sănătăţii, dacă cei ce se ocupă de ea sunt neinspiraţi în alegerea ocaziei sau în ceea ce priveşte stilul în care o prezintă, mai cu seamă dacă stau înaintea poporului ca extremişti. Unele chestiuni delicate, cum ar fi aceea a „viciilor intime”, nu ar trebui discutate decât foarte rar – sau chiar niciodată –, şi aceasta numai în articole potrivite, legate de acest subiect. Nici unul din zece predi-catori de-ai noştri nu este corect informat şi bine pregătit să se ocupe înaintea poporului de chestiunea sănătăţii, cu diver-sele ei ramuri. Şi cu greu s-ar putea estima cât de mare este prejudiciul adus cauzei adevărului prezent prin calea nepo-trivită urmată de cei care au expus în mod greşit, într-un loc şi la un moment nepotrivit subiectul reformei sănătăţii.

„Mai am să vă spun multe lucruri”, a spus Isus, „dar acum nu le puteţi purta.” Isus a ştiut cum să îndrume mintea uceni-cilor Săi. Domnul a ştiut, de asemenea, cum să pună înaintea poporului Său aşteptător marele subiect al reformei sănătăţii, pas cu pas, aşa cum erau ei în stare să-l suporte şi să-l folo-sească bine, fără să irite mintea ascultătorilor. Se împlinesc chiar în toamna aceasta douăzeci şi doi de ani de când am fost îndreptaţi să privim asupra efectelor vătămătoare ale tutunului, ceaiului şi cafelei, prin mărturia Ellenei White. Dumnezeu a binecuvântat în mod minunat efortul de a îndepărta de la noi aceste lucruri, astfel încât, ca denomina-ţiune, să ne putem bucura – cu foarte puţine excepţii – de biruinţa asupra acestor îngăduinţe dăunătoare ale apetitului. [...]

Când câştigase o biruinţă mare asupra acestor lucruri şi când Domnul a văzut că eram în stare să purtăm ceva nou, ne-a fost dată lumina despre mâncare şi îmbrăcăminte. Şi cauza reformei sănătăţii printre cei din poporul nostru a mers cu consecvenţă înainte şi au fost făcute schimbări mari, mai ales în privinţa folosirii cărnii de porc, toate acestea până la un anumit punct, când, ca urmare a îmbolnăvirii sale, Ellen White a încetat să mai vorbească şi să mai scrie despre subiectul reformei sănătăţii. Din acel moment, putem data începutul nenorocirilor şi greşelilor noastre ca popor referitor la acest subiect.

Iar de când am redevenit activi, Ellen White se simte chemată să vorbească despre subiectul reformei sănătăţii mai ales din pricina extremelor prezentate de unii reformatori ai sănătăţii, mai mult decât din oricare alt motiv. Faptul că se aşteaptă ca toate sau aproape toate extremele legate de reforma sănătăţii existente în poporul nostru să primească aprobarea sa categorică este motivul pentru care ea se simte chemată să-şi exprime adevăratele sentimente. Poporul tre-buie să afle şi îi va cunoaşte la timpul potrivit poziţia faţă de acest subiect.

În ce priveşte folosirea tutunului, ceaiului, cafelei, ali-mentelor din carne şi de asemenea îmbrăcămintea, există un consens. În momentul de faţă însă, ea nu este pregătită să îmbrăţişeze poziţia extremă în privinţa sării, zahărului şi laptelui. Dacă nu ar mai fi alte motive de a acţiona cu pre-cauţie privitor la aceste lucruri atât de obişnuite şi de larg folosite, există unul suficient de important, anume că mintea multora nu este pregătită să accepte realitatea cu privire la aceste lucruri. Eşuarea completă a unor persoane şi distruge-rea aproape totală a unor comunităţi pot fi atribuite în mod clar unor poziţii extremiste în dietă prezentate incorect în Review ceva timp în urmă. Rezultatele au fost rele. În vreme ce unii au respins subiectul reformei sănătăţii din pricina proastei lui tratări, alţii, expeditivi şi conştiincioşi, au abordat poziţii extreme, foarte dăunătoare sănătăţii lor şi, în conse-cinţă, cauzei reformei sănătăţii.

În această stare de lucruri, oricât de descurajantă ar fi, Ellen White simte că este chemată să-şi reia munca în acest sector al lucrării şi, făcând aceasta, va acţiona astfel încât concepţiile sale să fie înţelese pe deplin. Ar fi bine totuşi să spunem în acest punct că, deşi ea nu priveşte laptele – luat în cantităţi mari, aşa cum se obişnuieşte, mâncat cu pâine – ca fiind cel mai sănătos articol alimentar, deocamdată mintea sa nu a fost atenţionată decât cu privire la importanţa celei mai bune şi sănătoase stări a vacii, al cărei lapte este folosit în alimentaţie. Ea nu se poate alătura acţiunii de difuzare a publicaţiilor care adoptă o poziţie extremistă asupra chestiu-nii importante a laptelui, având în vedere lumina prezentă pe care o are despre acest subiect. Astfel de lucrări publicate se pot dovedi destul de bune pentru reformatori bine informaţi şi pot fi un ghid corespunzător în sectorul culinar al Institutului nostru de Sănătate de la Battle Creek, după ce va dispărea de pe mesele acestuia laptele folosit în mod regulat. Şi asemenea lucrări pot avea o influenţă mai mare printre cei din poporul nostru când predicatorii care sunt fervenţi reformatori în domeniul sănătăţii vor renunţa la folosirea neîngrădită a laptelui de vacă.

Aici este slăbiciunea noastră legată de acest subiect. Publicaţiile noastre, care merg la cei ignoranţi şi la cei predispuşi într-o mare măsură la prejudecăţi, sunt cu un pas înainte în unele din aceste puncte faţă de practicile acelora dintre noi care promovăm reforma sănătăţii. Ellen White pledează pentru ca această chestiune să fie schimbată în aşa fel, încât publicaţiile noastre să exprime numai acele idei asupra cărora cei care conduc reforma sunt de comun acord, şi atunci să o facă într-un stil care să nu stârnească prejudecăţi şi să îndepărteze bărbaţi şi femei cumsecade de influenţa noastră. Lăsaţi ca acţiunile concordante ale reformatorilor în domeniul sănătăţii să meargă înainte, fiind urmate apoi de publicaţii care să prezinte opinii mature, astfel ca şi cei mai puţin învăţaţi să le poată înţelege şi accepta.

Ellen White consideră că trecerea de la cele mai simple feluri de alimente din carne la o folosire excesivă a zahărului înseamnă a trece „de la rău la mai rău”. Ea ar recomanda o folosire foarte reţinută atât a zahărului, cât şi a sării. Apetitul poate şi ar trebui adus la folosirea moderată a amândurora. În cazul celei din urmă, după câteva săptămâni de folosire moderată a acesteia, mâncarea având o cantitate atât de mică de sare încât ar fi insipidă pentru cel obişnuit să folosească multă sare, ar fi dureros de sărată la gust.

În timp ce la tutun, ceai şi cafea se poate renunţa dintr-o dată, rând pe rând, totuşi, în cazul celor care sunt atât de nefericiţi încât să fie robii tuturor acestora, schimbările în alimentaţie ar trebui făcute cu grijă, una câte una. Şi, câtă vreme ea ar spune acest lucru celor ce sunt în primejdia de a face schimbări prea rapide, ar spune şi celor care întârzie: asiguraţi-vă şi nu uitaţi să faceţi schimbări. Realităţile cele mai clare cu putinţă reclamă o modificare a obiceiurilor curente ale vieţii, însă acestea să nu fie făcute atât de repede încât să vatăme sănătatea şi constituţia fizică.