CUGETARI DE PE MUNTELE FERICIRILOR - Voi sinteti sarea pamantului

Sarea este pretuitã pentru însusirile ei de a conserva. Când Dumnezeu îi numeste pe copiii Sãi sare, El vrea sã-i învete cã scopul pentru care a fãcut din ei supusi ai harului Sãu este ca ei sã ajungã mijloace pentru mântuirea altora. Scopul lui Dumnezeu, când a ales un popor în fata întregii lumi, a fost nu numai ca sã-i poatã adopta ca fii si fiice, ci pentru ca, prin ei, lumea sã poatã primi "harul care aduce mântuire" (Tit 2,11). Când Domnul l-a ales pe Avraam, a fãcut aceasta nu numai pentru ca el sã fie un prieten ales al Sãu, ci ca sã fie si un mijlocitor al privilegiilor deosebite, pe care Domnul dorea sã le reverse asupra natiunilor. Isus, în acea ultimã rugãciune împreunã cu ucenicii Sãi, înainte de rãstignirea Sa, zicea: "Si Eu Însumi Mã sfintesc pentru ei, ca si ei sã fie sfintiti prin adevãr" (Ioan 17,19). Tot asa si crestinii, care sunt curãtiti prin adevãr, vor avea calitãtile mântuitoare, care vor feri lumea de o totalã decãdere moralã.

Sarea trebuie sã fie amestecatã cu substanta cãreia i se adaugã; ea trebuie sã pãtrundã si sã strãbatã, pentru ca sã conserve. Tot asa, prin legãturi personale si tovãrãsie, se întâmplã ca oamenii sã fie atinsi de puterea mântuitoare a Evangheliei. Ei nu sunt mântuiti cu grãmada, ci fiecare în parte. Influenta personalã este o putere. Noi trebuie sã ne apropiem mai mult de aceia cãrora vrem sã le ajutãm.

Gustul sãrii reprezintã puterea de viatã a crestinului, iubirea lui Isus în inimã, neprihãnirea lui Hristos, care strãbate viata. Iubirea lui Hristos este molipsitoare si impunãtoare. Dacã locuieste în noi, ea se va revãrsa si asupra altora. Noi ne vom apropia de ei, pânã ce inimile lor vor fi încãlzite de interesul si iubirea noastrã, lipsite de orice egoism. Credinciosii sinceri împrãstie în jurul lor energie plinã de viatã, care pãtrunde si dã puteri morale sufletelor pentru care ei lucreazã. Nu puterea omului, ci puterea Spiritului Sfânt e ceea ce sãvârseste lucrarea transformatoare.

Isus a adãugat solemna avertizare: "Dacã sarea îsi pierde gustul, prin ce îsi va cãpãta iarãsi puterea de a sãra? Atunci nu mai este bunã la nimic, decât sã fie lepãdatã afarã si cãlcatã în picioare de oameni" (Matei 5,13).

În timp ce asculta cuvintele lui Hristos, norodul putea sã vadã sarea albã, lucind pe cãrãrile unde fusese aruncatã, din cauzã cã îsi pierduse puterea de a sãra si, prin urmare, ajunsese nefolositoare. Ea înfãtisa foarte bine starea fariseilor si efectul religiei lor asupra societãtii. Ea reprezintã viata fiecãrui suflet de la care s-a depãrtat puterea harului lui Dumnezeu si care a devenit rece si lipsit de Hristos. Oare cum ar fi mãrturisirea sa? Unul ca acesta este privit de oameni si de îngeri ca fãrã gust si neplãcut. Unora ca acestia Domnul Isus le spune: "O, dacã ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcã esti cãldicel, nici rece, nici în clocot, am sã te vãrs din gura Mea" (Apoc. 3,15-16).

Fãrã o credintã vie în Domnul Hristos, ca Mântuitor personal, este cu neputintã sã facem ca influenta noastrã sã fie simtitã într-o lume plinã de îndoialã. Noi nu putem sã dãm altora ceea ce noi însine nu avem. Numai în mãsura devotiunii si consacrãrii noastre fatã de Hristos putem sã exercitãm o influentã pentru binecuvântarea si înãltarea omenirii. Dacã nu existã nici un serviciu real, nici o iubire sincerã, nici o experientã trainicã, în viatã nu va exista nici o putere care sã ajute, nici o legãturã cu cerul, nici o plãcere pentru Hristos. Dacã Spiritul Sfânt nu ne poate folosi ca factori, prin care sã vesteascã lumii adevãrul asa cum este în Isus, noi suntem ca si sarea care si-a pierdut gustul si este cu totul fãrã valoare. Prin faptul cã ne lipseste harul lui Hristos, noi spunem lumii cã adevãrul în care avem pretentia de a crede, n-are nici o putere sfintitoare si astfel, pânã acolo unde merge influenta noastrã, facem Cuvântul lui Dumnezeu fãrã nici o putere. "Chiar dacã as vorbi în limbi omenesti si îngeresti si n-as avea dragoste, sunt o aramã sunãtoare sau un chimval zãngãnitor. Si chiar dacã as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toatã stiinta, chiar dacã as avea toatã credinta, asa încât sã mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. Si chiar dacã mi-as împãrti toatã averea pentru hrana sãracilor, chiar dacã mi-as da trupul sã fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic" (1 Cor. 13,1-3).

Atunci când iubirea ne umple inima, ea se va revãrsa asupra altora, nu din pricina avantajelor primite de la ei, ci pentru cã iubirea este o putere lucrãtoare. Iubirea schimbã caracterul, stãpâneste pornirile, supune vrãjmãsia si înnobileazã sentimentele. Iubirea aceasta este tot asa de întinsã ca si universul si este în armonie cu aceea a îngerilor slujitori. Nutritã în inimã, ea îndulceste întreaga viatã si revarsã binecuvântarea ei asupra tuturor celor din jur. Aceasta si numai aceasta poate sã facã din noi sarea pãmântului.