CUGETARI DE PE MUNTELE FERICIRILOR - FERICIRILE

"Ferice de cei sãraci în duh, cãci a lor este Împãrãtia cerurilor". Matei 5,2-3.

Aceste cuvinte veneau ca ceva straniu si nou la urechile multimii uimite. O astfel de învãtãturã era cu totul deosebitã de tot ce auziserã oamenii vreodatã din gura vreunui preot sau rabin. Nu vedeau în ea nimic care sã le linguseascã mândria sau sã le hrãneascã nãdejdile ambitioase. Dar acest nou Învãtã-tor avea o putere care-i fermeca. Dulceata iubirii se revãrsa, în prezenta Sa, ca parfumul dintr-o floare. Cuvintele Sale cãdeau ca o "ploaie pe un pãmânt cosit, ca o ploaie repede, care udã câmpia" (Ps.72,6). Toti simteau în mod instinctiv cã în fata lor era Cineva care cunostea tainele sufletului si care, totusi, Se apropia de ei cu o milã plinã de duiosie. Inimile I se deschideau si, în timp ce ascultau, Duhul Sfânt le dezvãluia ceva din întelesul acelei învãtãturi pe care oamenii din toate timpurile au nevoie s-o învete.

În zilele lui Hristos, conducãtorii religiosi ai poporului îsi închipuiau cã sunt bogati în lucrurile spirituale. Rugãciunea fariseului: "Dumnezeule, Îti multumesc cã nu sunt ca ceilalti oameni" (Luca 18,11), exprimã simtãmântul clasei sale si, într-o mare mãsurã, al întregii natiuni, dar în gloata din jurul Domnului Isus erau unii care îsi dãdeau seama de sãrãcia lor spiritualã. Atunci când s-a descoperit puterea divinã a Domnului Isus, cu prilejul pescuirii minunate, Petru a cãzut la picioarele Mântuitorului, exclamând: "Doamne, pleacã de la mine, cãci sunt un om pãcãtos". Tot asa, în multimea adunatã pe munte, erau multi care, în prezenta curãtiei Sale, simteau cã sunt "ticãlosi, nenorociti, sãraci, orbi si goi" (Apoc. 3,17) si doreau din toatã inima "harul lui Dumnezeu, care aduce mântuirea" (Tit 2,11). În aceste suflete, cuvintele de întâmpinare ale Domnului Hristos au trezit nãdejde; ei au vãzut cã viata lor era sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

Isus prezentase cupa binecuvântãrii înaintea acelora care îsi închipuiau cã sunt "bogati si nu duc lipsã de nimic" (Apoc, 3,17), dar ei s-au întors cu dispret de la darul plin de milã. Acela care crede cã are de toate, care gândeste cã este destul de bun, si este multumit cu starea sa, nu cautã sã devinã un pãrtas al harului si neprihãnirii lui Hristos. Mândria nu simte nici o nevoie si astfel ea închide inima în fata lui Hristos si a infinitelor binecuvântãri pe care El vine sã le dea. În inima unei asemenea persoane nu este loc pentru Isus. Aceia care sunt bogati si cinstiti în ochii lor nu cer în credintã si nici nu primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei au impresia sã sunt plini si, de aceea, pleacã goi. Aceia care îsi dau seama cã nu se pot mântui cu nici un chip prin ei însisi, sau cã nu sunt în stare sã facã nici un lucru bun prin ei însisi, sunt cei ce pretuiesc ajutorul pe care poate sã-l dea Hristos. Ei sunt cei sãraci în duh, pe care Hristos îi numeste fericiti.

Pe cel pe care îl iartã, Hristos îl face mai întâi sã se pocãiascã si Duhul Sfânt este Cel care-l convinge de pãcat. Aceia ale cãror inimi au fost miscate de Duhul convingãtor al lui Dumnezeu vãd cã nu este nimic bun în ei. Ei vãd cã tot ce au fãcut este amestecat cu iubire de sine si pãcat. Ca si bietul vames, ei stau de o parte, neîndrãznind sã-si ridice ochii spre ceruri, si strigã: "Dumnezeule, ai milã de mine, pãcãtosul" (Luca 18,13). Si sunt binecuvântati. Existã iertare pentru pãcãtos, pentru cã Hristos este "Mielul lui Dumnezeu, care ridicã pãcatele lumii" (Ioan 1,29). Fãgãduinta lui Dumnezeu este: "De vor fi pãcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zãpada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lâna". "Vã voi da o inimã nouã. Voi pune Duhul Meu în voi". (Is.1,18; Ez.36,26-27).

Despre cei sãraci în duh, Isus zice: "A lor este Împãrãtia cerurilor". Împãrãtia aceasta nu este, asa cum sperau ascultãtorii lui Hristos, o stãpânire trecãtoare si pãmânteascã. Hristos le deschidea oamenilor Împãrãtia spiritualã a iubirii Sale, a harului Sãu, a dreptãtii Sale. Semnul domniei lui Mesia se distinge prin asemãnarea cu Fiul omului. Supusii Sãi sunt sãraci în duh, blânzi, prigoniti pentru dreptate. Împãrãtia cerurilor este a lor. Desi abia în fasã, se începe în ei o lucrare care îi va face sã aibã parte "de mostenirea sfintilor în luminã" (Col.1,12).

Toti aceia care au un simtãmânt al marii lor sãrãcii sufletesti, care simt cã nu au nimic bun în ei însisi, pot afla neprihãnire si tãrie, privind la Isus. El zice: "Veniti la Mine toti cei truditi si împovãrati" (Mat.11,28). El vã invitã sã schimbati sãrãcia voastrã cu bogãtiile harului Sãu. Noi nu suntem vrednici de iubirea lui Dumnezeu, dar Hristos, siguranta noastrã, este vrednic, este cu totul în stare sã-i mântuiascã pe toti aceia care vin la El. Oricare ar fi fost starea din trecut, oricât de descurajatoare ar fi situatiile tale, dacã vei veni la Isus asa cum esti, slab, fãrã sperantã si descurajat, milostivul nostru Mântuitor te va întâmpina încã de departe, te va cuprinde în bratele Sale iubitoare si te va îmbrãca cu mantia neprihãnirii Lui. El ne prezintã tatãlui îmbrãcati în vesmântul alb al propriului Sãu caracter si mijloceste înaintea lui Dumnezeu în favoarea noastrã, zicând: "Eu am luat locul pãcãtosului. Nu privi la acest fiu încãpãtânat, ci priveste la Mine". Dacã Satana încearcã sã vorbeascã tare împotriva sufletelor noastre, acuzându-ne de pãcat si pretinzându-ne ca pradã a sa, sângele lui Hristos mijloceste cu o si mai mare putere.

"Numai în Domnul locuieste dreptatea si puterea" În Domnul vor fi fãcuti neprihãniti si proslãviti toti urmasii lui Israel" (Isaia 45,24-25).