CUGETARI DE PE MUNTELE FERICIRILOR - Ferice va fi de voi cind oamenii va vor ...

Încã de la cãderea sa, Satana a lucrat prin mijloace de amãgire. Dupã cum L-a prezentat în chip fals pe Dumnezeu, tot asa, prin agentii sãi, îi înfãtiseazã fals pe copiii lui Dumnezeu. Mântuitorul zice: "Ocãrile celor ce Te ocãrãsc pe Tine, cad asupra Mea" (Ps.69,9). În acelasi fel, ele cad asupra ucenicilor Sãi.

N-a existat niciodatã un om care sã fi umblat printre oameni si sã fi fost ocãrât cu mai mare cruzime ca Fiul omului. El a fost luat în râs si batjocorit din cauza ascultãrii Sale neclintite de principiile sfintei Legi a lui Dumnezeu. Ei L-au urât fãrã temei. Cu toate acestea, El a stat linistit în fata vrãjmasilor Sãi, declarând cã ocara este o parte din mostenirea crestinului, sfãtuindu-i pe urmasii Sãi cum sã tinã piept sãgetilor rãutãtii si îndemnându-i sã nu slãbeascã atunci când sunt prigoniti.

Chiar dacã batjocura ar putea ponegri bunul nume, ea nu poate sã pãteze caracterul. Acesta este în mâna lui Dumnezeu. Atâta timp cât nu consimtim sã pãcãtuim, nici o putere - nici omeneascã, nici diavoleascã - nu este în stare sã aducã o patã asupra sufletului. Un om a cãrui inimã îsi pune încrederea în Dumnezeu rãmâne acelasi în ceasul celor mai dureroase încercãri si celor mai descurajatoare împrejurãri, ca si atunci când toate îi merg bine, când lumina si bunãvointa lui Dumnezeu par a fi asupra lui. Cuvintele sale, motivele sale, faptele sale pot fi rãstãlmãcite si falsificate, dar el nu ia seama la lucrul acesta, pentru cã are altceva mai bun de fãcut. Ca si Moise, el rabdã "ca si cum ar fi vãzut pe Cel ce este nevãzut" (Evr.11,27), privind nu "la lucrurile care se vãd, ci la cele ce nu se vãd" (2 Cor. 4,18).

Hristos cunoaste de aproape tot ceea ce este rãu înteles si rãstãlmãcit de oameni. Copiii Sãi pot sã-si îngãduie sã astepte cu rãbdare si încredere linistitã, oricât de defãimati sau de dispretuiti ar fi, pentru cã nu este nimic ascuns, care sã nu fie descoperit, iar aceia care-L onoreazã pe Dumnezeu vor fi onorati de El înaintea oamenilor si a îngerilor.

"Ferice va fi de voi când" oamenii vã vor ocãrî, vã vor prigoni", zicea Isus. "Bucurati-vã si veseliti-vã". Apoi, El a îndreptat atentia ascultãtorilor Sãi cãtre profetii care au vorbit în Numele Domnului, "ca pildã de suferintã si rãbdare" (Iacov 5,10). Abel, cel dintâi crestin dintre fiii lui Adam, a murit ca martir. Enoh a umblat cu Dumnezeu si lumea nu l-a cunoscut. Noe a fost luat în bãtaie de joc, ca fanatic si alarmist. "Altii au suferit batjocuri, bãtãi, lanturi si închisoare". "Unii, ca sã dobândeascã o înviere mai bunã, n-au vrut sã primeascã izbãvirea care li se dãdea si au fost chinuiti" (Evrei 11,35-36).

În toate timpurile, solii alesi ai lui Dumnezeu au fost batjocoriti si persecutati; totusi, prin suferinta lor, cunoasterea de Dumnezeu a fost rãspânditã pretutindeni. Fiecare urmas al lui Hristos trebuia sã ia loc în linia de luptã si sã ducã mai departe aceeasi lucrare, stiind cã dusmanii ei nu pot sã facã nimic împotriva adevãrului. Dumnezeu vrea sã spunã prin aceasta cã adevãrul va iesi la ivealã si va ajunge subiect de cercetare si discutie chiar prin ocara aruncatã asupra lui. Mintea oamenilor trebuie sã fie pusã în miscare. Orice luptã, orice ocarã, orice efort de a restrânge libertatea de constiintã constituie mijlocul lui Dumnezeu de a trezi spiritele, care altfel ar putea adormi.

Cât de adesea s-a vãzut aceasta în viata solilor lui Dumnezeu! Când Stefan, nobil si iscusit în vorbire, a fost omorât cu pietre din porunca Sinedriului, n-a fost nici o pierdere pentru cauza Evangheliei. Lumina din ceruri, care strãlucea pe fata sa, si mila dumnezeiascã, doveditã în ultimele sale cuvinte de rugã, au fost ca o sãgeatã ascutitã a convingerii pentru Saul, fanaticul membru al Sinedriului, care stãtea alãturi. Mai târziu, prigonitorul fariseu, a devenit un vas ales sã poarte Numele lui Hristos înaintea Neamurilor, înaintea împãratilor si înaintea fiilor lui Israel. La multã vreme dupã aceea, bãtrânul Pavel a scris din închisoarea din Roma: "Unii, este adevãrat, propovãduiesc pe Hristos din pizmã si din duh de ceartã" nu cu gândul curat, ci ca sã mai adauge un necaz la lanturile mele. Ce ne pasã? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toatã inima, Hristos este propovãduit" (Filip. 1,15-18). Prin întemnitarea lui Pavel, Evanghelia a fost vestitã în lung si-n lat, si suflete au fost câstigate pentru Hristos chiar în palatul cezarilor. Prin eforturile Satanei de a o nimici, "sãmânta care nu putrezeste" a Cuvântului "care este viu si care rãmâne în veac" (1 Petru 1,23) este semãnatã în inimile oamenilor; prin defãimarea si prigonirea copiilor Sãi, Numele lui Hristos este mãrit si suflete sunt mântuite.

"Mare este rãsplata în ceruri" a acelora care sunt martori pentru Hristos, prin prigoane si ocãri. În timp ce oamenii cautã bunurile pãmântesti, Isus le îndreaptã atentia spre rãsplata cereascã. Dar El nu pune toatã rãsplata aceasta asupra vietii viitoare; ea începe aici. Domnul I S-a arãtat lui Avraam în vremea de demult si i-a zis: "Eu sunt scutul tãu si rãsplata ta cea foarte mare" (Gen. 15,1). Aceasta este rãsplata tuturor acelora care Îl urmeazã pe Isus Hristos. Sã ajungi în armonie cu Iehova Emanuel - Acela "în care sunt ascunse toate comorile întelepciunii si ale stiintei"" "în El locuieste... toatã plinãtatea dumnezeirii" (Col. 2,3), sã-L cunosti, sã-L ai în inima ta, atunci când ea se deschide tot mai mult, ca sã primeascã însusirile Sale, sã cunoascã iubirea si puterea Sa, sã aibã bogãtiile de nepãtruns ale lui Hristos, sã înteleagã tot mai mult "care este lãrgimea, adâncimea si înãltimea si sã cunoasteti dragostea lui Hristos, care întrece orice cunostintã, ca sã ajungeti plini de toatã plinãtatea dumnezeirii" (Efes. 3,18-19), - "Aceasta este mostenirea robilor Domnului, asa este mântuirea care vine de la Mine, zice Domnul" (Isaia 54,17).

Aceasta era bucuria care umplea inima lui Pavel si a lui Sila, când se rugau si Îi aduceau laudã lui Dumnezeu la miezul noptii, în închisoarea din Filipi. Hristos era alãturi de ei si lumina fetei Sale fãcea sã se împrãstie întunericul, umplând locul cu slava curtilor ceresti. Din Roma, Pavel scria, fãrã sã se îngrijeascã de lanturile sale, când vedea cum înainteazã lucrarea Evangheliei: "Eu mã bucur de lucrul acesta si mã voi bucura" (Filip. 1,18). Însãsi cuvintele lui Hristos de pe Munte rãsunã iarãsi în solia lui Pavel cãtre comunitatea din Filipi, în mijlocul persecutiilor: "Bucurati-vã totdeauna în Domnul! Iarãsi zic: Bucurati-vã!" (Filip. 4,4).