CUGETARI DE PE MUNTELE FERICIRILOR - Ferice de cei flamanzi...

Inima omului este rece din fire, întunecatã si lipsitã de iubire. Ori de câte ori cineva dã pe fatã un spirit de milã si iertare, nu face aceasta de la sine, ci prin influenta Duhului lui Dumnezeu, care planeazã asupra inimii sale. "Noi Îl iubim, pentru cã El ne-a iubit mai întâi" (1 Ioan 4,19).

Dumnezeu este izvorul oricãrei îndurãri. Numele Lui este îndurãtor si milostiv" (Ex. 34,6). El nu Se poartã fatã de noi dupã cum meritãm. Nici nu întreabã dacã suntem vrednici de iubirea Lui, ci revarsã asupra noastrã bogãtiile iubirii Sale, pentru ca sã ne facã vrednici. El nu este rãzbunãtor. Nu cautã sã pedepseascã, ci sã rãscumpere. Însãsi asprimea pe care El o manifestã prin providenta Sa este manifestatã pentru mântuirea celui abãtut. El doreste din toatã inima sã usureze vaiurile oamenilor si sã punã balsamul Sãu pe rãnile lor. Este adevãrat cã Dumnezeu "nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat" (Ex.34,7), dar îi va îndepãrta vinovãtia.

Cei milostivi sunt "pãrtasi de fire dumnezeiascã" si prin ei se exprimã iubirea plinã de compãtimire a lui Dumnezeu. Toti aceia ale cãror inimi sunt unite cu inima Iubirii Nemãrginite vor cãuta sã îndrepte si nu sã osândeascã. Hristos, locuind în suflet, este un izvor care nu seacã niciodatã. Oriunde locuieste El, va fi belsug de binefacere. La strigãtul celor rãtãciti, la strigãtul victimelor naufragiate din cauza lipsei si pãcatului, crestinul nu întreabã: Meritã ei oare? ci: Cum pot sã le vin în ajutor? În cei mai înrãiti, în cei mai decãzuti, el vede suflete pentru care Hristos a murit, ca sã le mântuiascã si pentru care Isus le-a încredintat copiilor Sãi slujba împãcãrii.

Milostivi sunt aceia care dau dovadã de împreunã simtire cu cei sãrmani, suferinzi si apãsati. Iov spune: "Cãci scãpam pe sãracul care cerea ajutor si pe orfanul lipsit de sprijin. Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima vãduvei. Mã îmbrãcam cu dreptate si-i slujeam de îmbrãcãminte; neprihãnirea îmi era manta si turban. Orbului îi eram ochi si schiopului picior. Celor nenorociti le eram tatã si cercetam pricina celui necunoscut" (Iov. 29,12-16).

Existã multi oameni pentru care viata este o luptã plinã de chin. Acestia îsi dau seama de lipsurile lor si sunt nenorociti si neîncrezãtori; ei îsi închipuie cã n-au nici un motiv sã fie recunoscãtori. Cuvinte amabile, priviri pline de iubire, cuvinte de pretuire ar fi pentru multi dintre acesti luptãtori singuratici ca un pahar de apã rece pentru un suflet însetat. Un cuvânt de simpatie, o faptã de amabilitate ar ridica poverile care apasã greu pe umerii istoviti. Si fiecare cuvânt sau faptã de amabilitate dezinteresatã este o expresie a iubirii lui Hristos pentru omenirea pierdutã.

Cel milostiv "va cãpãta îndurare", "sufletul binefãcãtor va fi sãturat si cel ce udã pe altii va fi udat si el" (Prov. 11,25). Omul milos are parte de pace dulce, iar cel ce slujeste cu dezinteres binele altora, va avea o multumire binecuvântatã în viatã. Duhul Sfânt, care rãmâne în suflet si este învederat în viatã, va îndulci inimile aspre si va da nastere la simpatie si duiosie. Veti secera ceea ce ati semãnat. "Ferice de cel ce îngrijeste de cel sãrac" Domnul îl pãzeste si-l tine în viatã. El este fericit pe pãmânt si nu-l lasi la bunul plac al vrãjmasilor lui. Domnul îl sprijineste când este pe patul de suferintã; îi usureazã durerile în toate bolile lui" (Ps.41,1-3).

Cel ce îsi predã viata lui Dumnezeu, în servire pentru copiii Sãi, este legat de Acela care are toate resursele universului, la porunca Sa. Viata sa este legatã de viata lui Dumnezeu prin lantul de aur al fãgãduintelor neschimbãtoare. Domnul nu-l va lãsa în ceasul suferintei si al strâmtorãrii. "Si Dumnezeul meu are sã îngrijeascã de toate trebuintele voastre, dupã bogãtia Sa, în slavã, în Isus Hristos" (Filip. 4,19). Si, în ceasul strâmtorãrii finale, cel milostiv va afla scãparea în harul Mântuitorului plin de îndurare si va fi primit în locasurile vesnice.