Capitolul 59
PARINTII IN VARSTA
"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta." Obligaţia copiilor de a-şi
cinsti părinţii se întinde pe toată durata vieţii. Dacă părinţii sunt slăbiţi şi
bătrâni, atenţia pe care trebuie să le-o acorde copiii trebuie să fie
proporţională cu nevoile tatălui şi ale mamei. Cu demnitate şi hotărâre, copiii
trebuie să acţioneze în această privinţă, chiar dacă este nevoie de tăgăduire de
sine, astfel ca orice gând de nelinişte sau tulburare să fie îndepărtat din
mintea părinţilor...
Copiii trebuie educaţi să-şi iubească şi să poarte de grijă cu duioşie
tatălui şi mamei lor. Aveţi grijă de ei voi înşivă, copii, căci nici o altă mână
nu poate îndeplini micile fapte de bunătate pe care voi le puteţi face faţă de
ei. Căutaţi ocazii prielnice de a împrăştia seminţele bunătăţii.1
Obligaţia pe care o avem faţă de părinţii noştri nu încetează niciodată.
Iubirea noastră faţă de ei şi a lor faţă de noi nu se măsoară prin ani sau prin
mărime, iar răspunderea noastră nu poate fi lăsată niciodată deoparte.2
Copiii să nu uite că părinţii în vârstă, chiar atunci când o duc cel mai bine,
au doar puţine bucurii şi mângâieri. Ce ar putea produce mai multă durere
părinţilor decât neglijarea lor de către copii? Ce păcat ar putea fi mai grav
din partea copiilor decât acela de a aduce durere unui tată şi unei mame în
vârstă, lipsiţi de ajutor?3
Neteziţi cărarea. După ce copiii ajung la vârsta maturităţii, unii
dintre ei gândesc că şi-au îndeplinit datoria, dacă le-au asigurat o locuinţă
părinţilor lor. Ei le oferă mâncare şi adăpost, însă fără iubire şi afecţiune.
Când părinţii sunt la o vârstă înaintată, când tânjesc după exprimarea iubirii
şi împreunei simţiri, copiii fără inimă nu le acordă atenţia cuvenită.
Nu există perioade de timp când copiii să nu dovedească respect şi iubire
faţă de tatăl şi mama lor. Atâta timp cât sunt în viaţă, bucuria copiilor ar
trebui să fie aceea de a-şi onora şi respecta părinţii. Ei trebuie să le aducă
optimism şi strălucire atât cât pot. Ei trebuie să le uşureze calea în ultima
parte a vieţii, când se apropie de mormânt. Nu există vreo recomandare mai bună
în această viaţă decât aceea că un copil şi-a cinstit părinţii şi nici în
registrele cărţilor din ceruri decât aceea că el şi-a iubit şi cinstit tatăl şi
mama.4
Lipsă de recunoştinţă faţă de părinţi. Este oare posibil ca copiii să
devină atât de nesimţitori faţă de nevoile tatălui şi ale mamei, încât să nu
vrea să îndepărteze, atât cât le stă în putinţă, toate motivele de întristare,
veghind asupra lor cu grijă neobosită şi devoţiune? E oare posibil ca ei să nu
socotească o plăcere a face din ultimele zile ale părinţilor lor cele mai bune
zile? Cum poate oare un fiu sau o fiică să-şi lase tatăl sau mama pe mâinile
străinilor pentru a fi îngrijiţi? Chiar dacă mama ar fi o necredincioasă sau o
persoană urâcioasă, acest lucru nu-l scuteşte pe copil de obligaţia pe care
Dumnezeu a aşezat-o asupra lui de a-şi îngriji părinţii.5
Unii părinţi sunt responsabili pentru lipsa de respect. Când unii
părinţi îi permit unui copil să nu îi respecte în copilărie, îngăduind acestuia
să le vorbească arţăgos sau chiar aspru, vor avea de cules o recoltă groaznică
peste ani. Atunci când părinţii dau greş în a cere ascultare promptă,
desăvârşită, din partea copiilor lor, ei dau greş în a pune temelia cea dreaptă
a caracterului copiilor lor. Ei îşi pregătesc copiii spre a-i dezonora pe ei
înşişi când vor fi bătrâni şi aduc întristare inimilor lor când se apropie de
mormânt, afară de cazul când harul lui Dumnezeu intervine şi schimbă inimile şi
caracterele copiilor lor.6
Nu folosiţi răzbunarea împotriva părinţilor nedrepţi. Cineva spunea
astfel despre mama sa: "Întotdeauna am urât-o pe mama şi ea m-a urât totdeauna
pe mine." Aceste cuvinte stau înregistrate în cărţile din ceruri, care vor fi
deschise şi scoase la iveală în ziua judecăţii, când fiecare va fi răsplătit
după faptele lui.
Dacă copiii socotesc că au fost trataţi cu asprime în copilărie, le va fi
oare de folos în a creşte în harul şi cunoaşterea lui Hristos, în a reflecta
chipul Său, să nutrească un spirit de răzbunare faţă de părinţii lor, mai ales
când aceştia sunt bătrânişi slabi? Oare părinţii neajutoraţi nu vor tânji ei
după iubirea copiilor lor? Oare nevoile tatălui şi mamei în vârstă nu vor trezi
cele mai nobile simţăminte ale inimii şi prin harul lui Hristos părinţii să nu
fie oare trataţi cu bunătate, atenţie şi respect de către vlăstarele lor? Oh, să
nu fie inima aşa de neînduplecată precum oţelul împotriva tatălui şi mamei! Cum
poate oare o fiică, pretinzând că este o creştină, să nutrească ură împotriva
mamei sale, în special dacă mama este bolnavă şi bătrână? Fie ca bunătatea şi
iubirea, roadele cele mai scumpe ale vieţii de creştin, să găsească loc în inima
copiilor spre a fi dovedite faţă de părinţi.7
Fiţi răbdători în caz de neputinţă. Cât de îngrozitor este gândul ca
un copil să-şi urască mama, când aceasta este bătrână, slăbită şi copleşită de
neputinţă, ca un copil. Cu câtă răbdare, cu câtă duioşie ar trebui să se poarte
copiii cu o asemenea mamă! Trebuie rostite cuvinte duioase, care să nu irite
spiritul. Un adevărat creştin nu va fi niciodată lipsit de bunătate şi în nici o
împrejurare neglijent faţă de tatăl sau mama sa, ci va căuta să acorde atenţie
poruncii: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta." Dumnezeu a spus: "Să te ridici
în faţa perilor albi şi să cinsteşti pe cei bătrâni..."
Copii, faceţi ca părinţii voştri, neputincioşi şi neînstare să-şi poarte de
grijă, să aibă parte de mulţumire, pace şi iubire în ultimele lor zile. De
dragul lui Hristos, atunci când se îndreaptă către mormânt, faceţi-i să audă
numai cuvinte de bunătate, dragoste, îndurare şi iertare. Doreşti tu oare ca
Domnul să te iubească, să se îndure de tine şi să te ierte, să-ţi poarte de
grijă când eşti bolnav, iar tu să nu-i tratezi pe alţii aşa cum ai dori ca tu
însuţi să fii tratat?8
Planul lui Dumnezeu în legătură cu grija faţă de cei în vârstă. S-a
insistat mereu asupra chestiunii purtării de grijă faţă de fraţii şi surorile
noastre în vârstă, care nu au cămine. Ce poate fi făcut pentru ei? Lumina pe
care mi-a dat-o Domnul a fost repetată: Nu este cel mai bine a înfiinţa
instituţii pentru îngrijirea celor bătrâni, pentru ca să poată fi împreună cu
alţii. Nu este bine nici să fie trimişi în afara căminului pentru îngrijire. Ci
este bine ca membrii fiecărei familii să poarte de grijă rudelor lor. Când acest
lucru nu este posibil, lucrarea aparţine bisericii şi ea trebuie acceptată atât
ca o datorie, cât şi ca un privilegiu. Toţi cei care sunt stăpâniţi de spiritul
lui Hristos îi vor privi pe cei neputincioşi şi bătrâni cu deosebit respect şi
duioşie.9
Un privilegiu care aduce satisfacţie şi bucurie. Gândul că copiii au
lucrat pentru alinarea părinţilor lor este un gând care aduce mulţumire pe toată
durata vieţii şi le vor aduce bucurie, în special atunci când ei înşişi au
nevoie de împreună simţire şi iubire. Aceia ale căror inimi sunt pline de iubire
vor socoti ca nepreţuit privilegiul de a uşura calea părinţilor în momentele
când aceştia se apropie de mormânt. Ei se vor bucura că şi-au adus contribuţia
în a produce mângâiere şi pace în ultimele zile ale părinţilor lor iubiţi. A
face altfel, a-i lipsi pe cei în vârstă şi neajutoraţi de serviciul plin de
bunătate al fiilor şi fiicelor, va duce la umplerea sufletului cu remuşcări, a
zilelor cu regrete, afară de cazul când inimile noastre nu s-au împietrit în aşa
măsură şi n-au devenit reci ca o piatră.10
1. Manuscript 18, 1891.
2. Review and Herald, 15 noi. 1892.
3. Review and Herald, 15 noi. 1892.
4. Review and Herald, 15 noi. 1892.
5. Review and Herald, 15 noi. 1892.
6. Manuscript 18, 1891.
7. Manuscript 18, 1891.
8. Manuscript 18, 1891.
9. Testimonies for the Church, Vol. 6, p.272.
10. Review and Herald, 15 noi. 1892.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
