Capitolul 28
PRIMA SCOALĂ A COPILULUI
Planul originar al lui Dumnezeu privind educatia. Sistemul de educatie, stabilit în Eden, avea ca centru familia. Adam era "fiul lui Dumnezeu" (Luca 3,38), copiii Celui Preaînalt, primindu-si educatia de la Însusi Tatăl lor. Scoala lor, în cel mai adevărat sens, era o scoală de familie. În planul divin privind educatia, adoptat stării omului după căderea sa, Domnul Hristos este reprezentantul Tatălui, puntea de legătură dintre Dumnezeu si om; El este marele Învătător al omenirii. El a rânduit ca bărbati si femei să fie reprezentantii Săi. Familia era scoala, iar părintii erau educatorii. Educatia având ca centru familia era predominantă în zilele patriarhilor. Pentru scolile astfel întemeiate, Dumnezeu a oferit conditiile cele mai prielnice pentru dezvoltarea caracterului. Oamenii care erau sub călăuzirea Sa încă urmau planul de vietuire pe care El îl desemnase la început. Cei care s-au depărtat de Dumnezeu si-au construit pentru ei însisi cetăti si, aglomerându-se în ele, glorificau splendoarea, luxul si viciul care fac din orasele de azi mândria lumii si totodată blestemul ei. Însă oamenii care au preluat principiile lui Dumnezeu locuiau în mijlocul câmpiilor si dealurilor. Ei lucrau pământul si cresteau cirezi si turme si, ducând această viată independentă, cu posibilităti de lucru si meditatie, ei învătau despre Dumnezeu si-i învătau pe copiii lor lucrările si căile Lui. Aceasta a fost metoda de educatie pe care a dorit Dumnezeu să o întemeieze în Israel. 1
În viata de zi cu zi, familia era atât scoală, cât si biserică, părintii fiind profesori atât în cele vremelnice, cât si în cele religioase. Cercul familiei, o scoală. În întelepciunea Sa, Dumnezeu a plănuit ca familia să fie cel mai mare mijloc de educatie dintre toate. În cămin trebuie începută educatia copilului. Aici este prima lui scoală. Aici, avându-i pe părintii săi ca profesori, el trebuie să învete lectiile care urmează să-l îndrume pe tot parcursul vietii - lectii cu privire la respect, ascultare, bun simt, stăpânire de sine. Educatia primită în cămin reprezintă o putere decisivă spre bine sau spre rău. În multe privinte, aceasta se dă fără vorbe si în mod treptat, însă, dacă sunt puse în aplicare în directia cea bună, ele devin o putere însemnată de partea adevărului si a neprihănirii. Dacă copilul nu este educat în mod corespunzător aici, Satana îl va educa prin mijloacele alese de el. Cât de importantă este atunci scoala din cămin? 3
Considerati cercul familiei ca o scoală de instruire, în care să vă pregătiti copiii pentru îndeplinirea datoriilor lor în cămin, în societate si în biserică. 4
Educatia din cămin este prima ca importantă. Este o realitate tristă, aproape universal admisă si deplânsă, că educatia si instruirea copiilor în cămin a fost neglijată. 5
Nu există câmp de activitate mai important pentru întemeietorii si păzitorii căminului. Nici o lucrare încredintată fiintelor omenesti nu implică rezultate mai mari si cu efecte îndelungate ca lucrarea desemnată tatilor si mamelor. Viitorul societătii este determinat de ceea ce sunt copiii si tinerii de azi, iar ceea ce vor fi acesti copii si tineri depinde de cămin. În mare parte, bolile, mizeria si crimele, care sunt un blestem asupra omenirii, se datorează lipsei educatiei corespunzătoare din cămin. Dacă viata de cămin ar fi fost curată si trăită în credinciosie, dacă tinerii care au plecat de acolo ar fi fost pregătiti să întâmpine responsabilitătile si primejdiile vietii, ce schimbare s-ar fi văzut în lume! 6
Orice altceva să fie pe plan secundar. Orice copil care este adus pe lume este proprietatea Domnului Hristos si trebuie educat prin cuvânt si exemplu, ca să-L iubească si să-L asculte pe Dumnezeu; însă marea majoritate a părintilor au neglijat această lucrare încredintată lor de Dumnezeu, gresind în educatia dată copiilor lor încă din pruncie. Prin eforturi serioase, părintii trebuie să vegheze asupra dezvoltării judecătii copilului, asupra mintii sale, care este deschisă si receptivă, si orice altceva din viata de cămin să fie secundar acestei datorii importante, încredintate lor de Dumnezeu - de a-si creste copiii în învătătura Domnului. 7
Părintii nu trebuie să îngăduie ca îndatoririle de serviciu, obiceiurile si preceptele lumesti sau moda să aibă o putere dominantă asupra lor si astfel să-si neglijeze copiii în pruncie si să dea gres în a oferi copiilor lor o educatie corespunzătoare, pe măsură ce anii trec. Un motiv important pentru care există atât de mult rău în lumea de azi este acela că părintii nu îsi ocupă mintea cu ceea ce este cel mai important - cum să se pregătească, cu răbdare si bunătate, pentru lucrarea de educare a copiilor lor pe calea Domnului. Dacă ar putea fi dată cortina la o parte, am vedea cât de multi copii, care au pornit în lumea largă, au fost pierduti datorită neglijării educatiei de către părinti. Părinti, vă puteti permite ca aceasta să fie si experienta voastră? Nu trebuie să existe vreo activitate mai importantă, care să vă retină să dedicati copiilor vostri tot timpul care este necesar pentru a-i face să înteleagă ce înseamnă să asculti si să te încrezi în Domnul pe deplin... Si ce veti culege ca răsplată pentru efortul vostru? Copiii vostri vor fi mereu alături de voi, dorind să pună umărul si să coopereze cu voi în lucrurile pe care voi le sugerati. Veti vedea că munca va fi usurată. 9
Mijloacele de învătare ale lui Dumnezeu în scoala din cămin. Părintii ar trebui să se considere, într-un sens cu totul deosebit, uneltele folosite de Dumnezeu pentru educarea copiilor lor, asa cum a făcut Avraam pentru a tine calea Domnului. Ei trebuie să cerceteze Scripturile cu sârguintă, pentru a cunoaste calea Domnului si a-i învăta pe cei din casa lor această cale. Mica spune: "Ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubesti mila si să umbli smerit cu Domnul Dumnezeul tău?" (Mica 6,8). Pentru a-i putea învăta pe altii, părintii trebuie să învete ei însisi, adunând continuu lumină din Cuvântul lui Dumnezeu si, prin Cuvânt si exemplu propriu, să folosească această lumină pretioasă în educarea copiilor lor. 10
Conform cu lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, eu stiu că sotul si sotia trebuie să fie în cămin predicator, medic, soră medicală si profesor, strângându-si copiii lângă ei si lângă Dumnezeu, educându-i să evite orice obicei care ar dăuna în vreun fel lucrării lui Dumnezeu în trupul lor si să-i învete să-si îngrijească fiecare parte a organismului. 11
Lucrarea mamei este proeminentă în această lucrare de educare a copiilor; în timp ce tatăl are îndatoriri solemne si importante în cămin, mama, prin prezenta ei aproape continuă între copii, în special în primii ani, trebuie să fie educatorul lor special si tovarăsa lor. Ea trebuie să aibă mare grijă să-si învete copiii ordinea si curătenia, să-i îndrume în vederea formării unor obiceiuri si gusturi corecte; ea trebuie să-i învete să fie harnici, să se descurce si să-si ajute semenii; să trăiască, să actioneze si să lucreze ca si când ar fi mereu în prezenta Domnului. 12
Surorile mai mari pot exercita o influentă puternică asupra membrilor mai tineri ai familiei. Cel mai mic, luând exemplu de la cel mai mare, va învăta mai repede prin imitatie decât prin continua repetare a unor precepte. Sora mai mare trebuie să simtă că-i revine datoria crestină de a-si ajuta mama în ducerea multelor ei poveri istovitoare. 13
Părintii trebuie să fie mult timp acasă. Prin cuvânt si faptă, ei trebuie să-i învete pe copii iubirea si frica de Domnul; învătati-i să fie inteligenti, sociabili, iubitori; să-si formeze obiceiuri bune în a fi harnici, strângători si stăpâni pe sine. Dăruindu-le copiilor lor iubire, afectiune si încurajându-i în cămin, părintii pot oferi copiilor lor un adăpost sigur si bine venit din fata multelor ispite ale lumii. 14
Pregătirea pentru scoala bisericii. În scoala din cămin, copiii nostri se pregătesc în vederea frecventării scolii bisericii. Părintii trebuie să păstreze continuu în minte acest lucru si, ca educatori în cămin, ei trebuie să-si consacre toată puterea fiintei lor lui Dumnezeu pentru a-si putea aduce la îndeplinire înalta si sfânta lor misiune. Educatia consecventă, credincioasă, din cămin constituie cea mai bună pregătire pe care o pot primi copiii pentru scoala vietii. 15
Porunca lui Dumnezeu să fie supremă. Avem reguli biblice pentru învătătura tuturor, atât a părintilor, cât si a copiilor, un standard înalt si sfânt de la care nu poate exista abatere. Poruncile lui Dumnezeu trebuie să fie supreme. Tatăl si mama să cerceteze Cuvântul lui Dumnezeu si să se întrebe cu sinceritate: "Ce a spus Dumnezeu aici?" 16
Învătatii pe copiii vostri să iubească adevărul, pentru că este adevăr, pentru că ei trebuie să fie sfintiti prin adevăr si pentru că trebuie să stea în fata deciziei - dacă sunt calificati pentru o lucrare mai înaltă si pot deveni membri ai familiei împărătesti, copii ai Tatălui ceresc. 17
Pregătirea pentru lupta care va veni. Satana îsi conduce ostirile; suntem noi în mod individual pregătiti pentru lupta de temut care se află în fata noastră? i pregătim noi pe copiii nostri pentru criza cea mare? Suntem noi si casele noastre pregătiti pentru a întelege atitudinea adversarului si tacticile lui de luptă? S-au obisnuit copiii nostri să fie hotărâti, ca să poată sta drepti si neclintiti în orice chestiune de principiu si datorie? Mă rog ca noi toti să putem întelege semnele timpului, să ne putem pregăti noi si copiii nostri, pentru ca, în timp de restriste, Dumnezeu să fie adăpostul si scutul nostru. 18
1. Educatie, pag. 31, 32.
2. Id., pag. 38.
3. Counsels to Teachers, Parents, and Students, pag. 107.
4. Signs of the Times, 10 sep. 1894.
5. Review and Herald, 30 aug. 1881.
6. Divina vindecare, pag. 254.
7. Manuscript 126, 1896.
8. Signs of the Times, 17 sep. 1894.
9. Manuscript 53, 1912.
10. Christian Temperance and Bible Hygiene, pag. 145.
11. Manuscript 100, 1902.
12. Pacific Health Journal, ian. 1890.
13. Testimonies for the Church, Vol. 3, pag. 337.
14. Fundamentals of Christian Education, pag. 65.
15. Counsels to Teachers, Parents, and Students, pag. 150.
16. Review and Herald, 15 sep. 1891.
17. Signs of the Times, 10 sep. 1894.
18. Review and Herald, 23 apr. 1889.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA