Caminul Adventist - Cap.18 Indatoriri si privilegii in casatorie

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

Capitolul 18

ÎNDATORIRI SI PRIVILEGII ÎN CÃSNICIE

Domnul Isus nu a impus celibatul. Cei care considerã relatia din cadrul cãsãtoriei o rânduialã sacrã a lui Dumnezeu, apãratã de Legea Sa cea sfântã, vor fi stãpâniti de îndemnurile ratiunii. 1

Domnul Hristos nu a impus celibatul nici unei categorii de oameni. El nu a venit pentru a nimici relatia sacrã a cãsãtoriei, ci pentru a o înãlta si a o readuce la sfintenia ei de la origine. El priveste cu plãcere spre acele familii în care domneste dragostea sfântã si neegoistã. 2

Cãsãtoria este legitimã si sfântã. Nu este nimic pãcãtos în a mânca si a bea sau în a te cãsãtori. Cãsãtoria era legitimã pe vremea lui Noe, asa cum ea este legitimã si astãzi, atâta timp cât ceea ce este legitim este tratat în mod corespunzãtor si nu este dus la excese pãcãtoase. Însã, în vremea lui Noe, oamenii se cãsãtoreau fãrã a-L consulta pe Dumnezeu si fãrã a cãuta sfatul si cãlãuzirea Sa...

Faptul cã toate relatiile pe care le avem în timpul vietii sunt de naturã trecãtoare ar trebui sã aibã o influentã transformatoare în tot ce facem si spunem. În zilele lui Noe, dragostea excesivã a fost cea care a fãcut ca relatia cãsãtoriei sã fie pãcãtoasã înaintea lui Dumnezeu. Sunt multi care îsi pierd sufletele în acest veac al lumii, fiind absorbiti de gândurile cu privire la cãsãtorie si de cãsãtoria în sine. 3

Cãsãtoria este sfântã în acest veac degradat. Însã, sub mantia ei, se ascunde atâta rãutate si atâta ticãlosie, încât nu pot fi descrise. În cadrul cãsãtoriei, se fac multe abuzuri; s-a ajuns pânã la crimã, aceasta fãcând din ea un semn al timpului sfârsitului, asa cum a fost înainte de potop... Când natura si cerintele sfinte ale cãsãtoriei sunt întelese, ea este aprobatã de cer; iar urmarea va fi fericirea pentru ambele pãrti, lui Dumnezeu aducându-I-se slavã. 4

Privilegii în cadrul relatiei de cãsãtorie. Aceia care pretind a fi crestini... ar trebui sã ia aminte cu seriozitate la toate privilegiile ce rezultã în cãsnicie, iar temelia oricãrei activitãti trebuie sã fie principiul sfânt. 5

În multe cazuri, pãrintii... au fãcut abuz de privilegiile lor în cãsãtorie si, prin îngãduintã, au favorizat dezvoltarea pasiunilor animalice. 6

Datoria de a evita excesele. Ceea ce este legitim, în exces, devine un mare pãcat. 7

Multi pãrinti nu au cunostintele pe care ar trebui sã le aibã în cãsnicie. Ei nu sunt protejati astfel ca Satana sã nu profite de ei si sã nu le stãpâneascã mintea si viata. Ei nu vãd cã Dumnezeu le cere sã se pãzeascã de orice fel de exces în viata de cãsãtorie. Însã sunt foarte putini aceia care simt cã au o datorie religioasã, si anume aceea de a-si tine în stãpânire pasiunile. Ei s-au cãsãtorit prin propria lor alegere si de aceea gândesc cã aceasta, cãsãtoria, sfinteste îngãduirea pasiunilor josnice. Chiar bãrbati si femei care pretind a fi evlaviosi pierd frâul pasiunilor pãcãtoase si nu tin seama de faptul cã Dumnezeu îi socoteste rãspunzãtori pentru cheltuirea energiei vitale, care le slãbeste puterea de viatã si întregul organism. 8

Deviza sã fie stãpânirea de sine si cumpãtarea. O, dacã as putea face ca toti sã înteleagã obligatia lor fatã de Dumnezeu de a-si pãstra puterile mintale si fizice în cea mai bunã stare, pentru a putea aduce un serviciu desãvârsit Creatorului lor! Sotia crestinã sã se înfrâneze, în cuvânt si faptã, de a excita pasiunile animalice ale sotului ei. Multe persoane nu au tãrie în aceastã privintã. Din tinerete, si-au slãbit puterile mintale si vlaga trupului prin satisfacerea poftelor senzuale. În cãsnicie, stãpânirea de sine si cumpãtarea trebuie sã fie cuvântul de ordine, lozinca. 9

Avem obligatie fatã de Dumnezeu de a ne mentine spiritul în curãtie si trupul sãnãtos, pentru a putea fi de folos omenirii si pentru a-L sluji în mod desãvârsit pe Dumnezeu. Apostolul rosteste aceste cuvinte de avertizare: "Nu lãsati ca pãcatul sã domneascã în corpul vostru muritor, ca sã slujiti poftelor acestuia". El îndeamnã în continuare ca "orice bãrbat care luptã sã aibã autoritate sã fie cumpãtat în toate lucrurile". El îi îndeamnã pe toti care se pretind crestini sã-si aducã trupurile "ca o jertfã vie, sfântã, acceptabilã lui Dumnezeu". El spune: "Mã lupt aspru cu trupul meu si-l tin în stãpânire ca nu cumva, dupã ce am propovãduit altora, eu însumi sã fiu lepãdat." 10

Nu este dragoste adevãratã aceea care îl determinã pe un bãrbat sã facã din sotia sa un instrument pentru satisfacerea poftelor sale senzuale. Pasiunile animalice sunt cele care pretind îngãduintã si satisfacere în acest caz. Cât de putini la numãr sunt acei bãrbati care îsi dovedesc dragostea în felul mentionat de cãtre apostol: "Cum a iubit Hristos biserica si S-a dat pe Sine pentru ea; ca s-o sfinteascã, dupã ce a curãtit-o prin botezul cu apã prin cuvânt; ca sã o înfãtiseze înaintea Lui... slãvitã, sfântã, fãrã patã...". Aceasta este dragostea pe care o recunoaste Dumnezeu ca fiind sfântã în cadrul relatiei de cãsãtorie. Iubirea este un principiu curat si sfânt, dar pofta senzualã, patima, nu admite sã i se punã restrictii sau sã fie controlatã, stãpânitã de ratiune. Este oarbã fatã de consecinte; nu rationeazã de la cauzã la efect. 11

De ce cautã Satana sã slãbeascã stãpânirea de sine. Satana cautã sã coboare standardul curãtiei si sã slãbeascã puterea de stãpânire de sine a celor ce se unesc prin cãsãtorie, pentru cã el stie cã, atâta vreme cât pasiunile josnice sunt în ascendentã, puterile morale slãbesc tot mai mult, iar el nu are de ce sã se îngrijoreze în privinta cresterii lor spirituale. El stie, de asemenea, cã pe nici o altã cale nu poate pune mai bine amprenta chipului sãu urâcios asupra copiilor acestora si cã astfel le poate modela mai usor caracterele acestora decât ale pãrintilor. Urmãrile exceselor. Bãrbati si femei, va veni ziua când veti învãta ce înseamnã patima si care este rezultatul satisfacerii ei. Pofta senzualã, patima josnicã, poate fi prezentã atât în cadrul relatiei de cãsãtorie, cât si în afara ei. 13

Ce se întâmplã când se dã frâu liber patimilor josnice? Camera intimã, în care ar trebui sã fie prezenti îngerii lui Dumnezeu, este fãcutã nesfântã prin practici nesfinte. Si, pentru cã domneste animalismul rusinos, corpurile sunt viciate; practici dezgustãtoare conduc la boli dezgustãtoare. Ceea ce Dumnezeu a lãsat ca binecuvântare devine blestem. Excesele sexuale vor distruge în mod sigur dragostea pentru practicile devotionale, vor lipsi creierul de puterea necesarã hrãnirii organismului si vor epuiza în modul cel mai eficient vitalitatea generalã. Nici o sotie nu ar trebui sã îsi ajute sotul în aceastã lucrare de auto-distrugere. Ea nu va face astfel dacã este luminatã si îl iubeste cu adevãrat.

Cu cât sunt mai mult îngãduite patimile animalice, cu atât ele devin mai puternice si vor pretinde continuu satisfacerea lor. Fie ca bãrbatii temãtori de Dumnezeu sã se trezeascã în ce priveste datoria lor. Multi din cei care pretind a fi crestini suferã de paralizii ale nervilor si creierului datoritã necumpãtãrii în aceastã privintã. 15

Sotii sã fie cumpãtati. Sotii ar trebui sã fie cu luare aminte, atenti, consecventi, credinciosi si întelegãtori. Ei trebuie sã dovedeascã iubire si milã. Dacã ei sunt împlinitori ai cuvintelor Domnului Hristos, dragostea lor nu va avea un caracter josnic, pãmântesc, senzual, care sã-i ducã la distrugerea propriilor lor corpuri si sã producã sotiilor lor slãbiciune si boalã. Ei nu vor fi îngãduitori în satisfacerea patimilor josnice, tiuind mereu la urechile sotiilor lor cã ele trebuie sã fie supuse sotilor în toate lucrurile. Când sotul dovedeste noblete de caracter, curãtie a inimii, dorinta de a-si lumina mintea, calitãti pe care orice crestin trebuie sã le posede, acest lucru se va da pe fatã în viata de cãsãtorie. Dacã el este cãlãuzit de gândul lui Hristos, el nu va fi un nimicitor al trupului, ci va fi plin de dragoste duioasã, cãutând sã stingã cele mai înalte standarde în Hristos. 16

Când se strecoarã îndoiala. Nici un bãrbat nu-si poate iubi cu adevãrat sotia când aceasta i se supune pasiv, devenind sclava lui, si contribuie la dezlãntuirea pasiunilor lui depravate. Supunându-i-se în mod pasiv, ea pierde valoarea pe care o avea odatã în ochii lui. El o vede cum se lasã trasã în jos de la tot ce este înãltãtor si curând o va suspecta cã se va supune la fel de usor altcuiva, asa cum i se supusese lui înainte. El se va îndoi de curãtia si statornicia ei, se va sãtura de ea si va cãuta noi obiecte care sã-i trezeascã si sã-i intensifice pasiunile diabolice. Legea lui Dumnezeu nu este luatã în seamã. Acesti bãrbati sunt mai rãi decât brutele; ei sunt demoni cu chip omenesc. Ei nu au nimic în comun cu principiile înãltãtoare, înnobilatoare ale iubirii adevãrate, sfinte. Sotia, de asemenea, devine geloasã pe sot si îl suspecteazã cã, dacã s-ar ivi ocazia, el s-ar îndrepta cu usurintã spre alta. Ea îsi dã seama cã el nu e stãpânit de ratiune si cã nu se teme de Dumnezeu; toate aceste îngrãdiri sfinte sunt date la o parte de patimile înjositoare; ceea ce fusese odatã asemenea lui Dumnezeu în bãrbat a devenit acum sclavul poftelor animalice, josnice. 17

Problema pretentiilor irationale. Chestiunea care trebuie clarificatã acum este aceasta: Sotia trebuie sã cedeze orbeste cerintelor sotului ei, când ea vede bine cã el nu e stãpânit decât de patimi josnice si când ratiunea si constiinta îi spun cã face acest lucru spre vãtãmarea corpului ei, când Dumnezeu i-a poruncit sã-si pãstreze trupul în sfintenie si curãtie, ca pe o jertfã vie pentru Dumnezeu? Nu este dragoste curatã si sfântã aceea care o conduce pe sotie sã satisfacã tendintele animalice ale sotului ei, în dauna sãnãtãtii si vietii. Dacã ea posedã adevãrata iubire si întelepciune, va cãuta sã-i distragã mintea de la satisfacerea pasiunilor josnice spre subiecte înãltãtoare, spirituale, insistând asupra unor subiecte spirituale interesante. Poate este necesar sã se umileascã si sã-i explice cu afectiune, chiar cu riscul de a nu-i fi pe plac, cã ea nu-si poate înjosi trupul cedând unor excese sexuale. Ea trebuie sã-i aminteascã, în mod calm, cu bunãtate, cã Dumnezeu are cel dintâi si cel mai mare drept asupra întregii ei fiinte si cã nu poate nesocoti aceastã cerintã, pentru cã i se va cere socotealã în marea zi a lui Dumnezeu. Dacã ea însãsi va cãuta sã-si înnobileze sentimentele si îsi va pãstra în sfintenie si cinste demnitatea ei femininã, femeia va putea face mult prin influenta ei înteleaptã pentru sfintirea sotului ei si astfel sã-si împlineascã înalta ei menire. Astfel, ea îl poate mântui si pe sotul ei si pe ea însãsi, îndeplinind o dublã lucrare. În aceastã problemã, atât de delicatã si dificil de rezolvat, este nevoie de multã întelepciune si rãbdare, ca si de mult curaj si tãrie moralã. Tãria si harul pot fi gãsite în rugãciune. Iubirea sincerã trebuie sã fie principiul cãlãuzitor al inimii. Doar iubirea fatã de Dumnezeu si iubirea fatã de soti pot constitui terenul potrivit de actiune...

Când sotia îsi lasã trupul si mintea în stãpânirea sotului ei, lãsându-se în voia dorintelor lui, în toate lucrurile, sacrificându-si constiinta, demnitatea si chiar propria ei identitate, ea pierde ocazia de a exercita acea puternicã influentã spre bine, pe care ar trebui s-o aibã pentru a-si înnobila sotul. Ea îi poate înmuia firea durã, iar influenta ei sfintitoare poate fi folositã pentru a-l rafina si curãti, conducându-l astfel ca el însusi sã se lupte cu seriozitate pentru a-si stãpâni patimile si a fi mai spiritual, pentru ca amândoi împreunã sã poatã fi pãrtasi de naturã divinã, scãpând de stricãciunea care este în lume prin pofte. Puterea influentei poate fi mare spre a conduce mintea asupra unor subiecte nobile, înãltãtoare, în ciuda îngãduintelor josnice, senzuale, pe care inima nerenãscutã prin har le cautã în mod firesc. Dacã sotia simte cã, pentru a-i fi pe plac sotului ei, trebuie sã coboare la acest nivel - patima animalicã fiind temelia dragostei si actiunilor lui - atunci ea nu i este pe plac lui Dumnezeu ; pentru cã ea greseste prin a nu exercita o influentã sfintitoare asupra sotului ei. Dacã ea simte cã trebuie sã se supunã patimilor lui animalice, fãrã vreun cuvânt de obiectie, înseamnã cã nu îsi întelege datoria fatã de el si fatã de Dumnezeu. 18

Trupurile noastre - o proprietate cumpãratã. Patimile firesti îsi au locul si rostul lor în trup. Cuvintele "fire" sau "firesc", sau "poftele firii pãmântesti", se referã la firea pãmânteascã, stricatã, coruptã; firea prin sine însãsi nu poate lupta împotriva vointei lui Dumnezeu. Ni se porunceste sã rãstignim firea cu poftele si patimile ei. Cum sã facem acest lucru? Producând durere trupului? Nu, ci dând mortii ispita spre pãcat. Gândul stricat trebuie înlãturat. Orice gând trebuie adus în supunere fatã de Domnul Hristos. Orice tendinte animalice trebuie sã fie supuse puterilor mai înalte ale sufletului. Iubirea lui Dumnezeu trebuie sã domneascã mai presus de orice; Domnul Hristos trebuie sã ocupe un tron neîmpãrtit. Trupurile noastre trebuie sã fie considerate ca fiind proprietatea cumpãratã de El. Mãdularele trupului trebuie sã devinã unelte ale neprihãnirii. 19

1. Solemn Appeal, pag. 139.

2. Manuscript 126, 1903.

3. Review and Herald, 25 sep. 1888.

4. Testimonies for the Church, Vol. 2, pag. 252.

5. Id., pag. 380.

6. Id., pag. 391.

7. Testimonies for the Church, Vol. 4, pag. 505.

8. Id., Vol. 2, pag. 472.

9. Id., pag. 477, 478.

10. Id., pag. 381. 11. Id., pag. 473.

12. Christian Temperance and Bible Hygiene, pag. 130.

13. Testimonies for the Church, Vol. 2, pag. 473. 14. Manuscript 1, 1888.