Partea a II-a
O LUMINĂ ÎN LUME
Capitolul 4
INFLUENTA ÎNDEPĂRTATĂ A CĂMINULUI
Căminul crestin este o pildă. Misiunea căminului se extinde dincolo de membrii acestuia. Căminul crestin trebuie să fie o pildă vie, care să ilustreze perfectiunea adevăratelor principii ale vietii. O astfel de ilustrare va fi o putere spre bine în lume... Iar când ti-nerii pleacă dintr-un astfel de cămin, ei împărtăsesc altora lectiile învătate. Principiile nobile ale vietii pătrund si în alte familii, si o influentă înăltătoare îsi face lucrarea în acea comunitate socială. 1
Căminul în care membrii sunt amabili, binevoitori, este un cămin de crestini care exercită o influentă spre bine. Alte familii vor observa rezultatele unui astfel de cămin, si-i vor urma exemplul, păzind, la rândul lor, căminul de influentele satanice. Îngerii lui Dumnezeu vizitează adesea căminul în care voia lui Dumnezeu este în centrul atentiei. Sub influenta harului divin, un astfel de cămin devine un loc odihnitor pentru călătorii obositi, truditi. Prin veghere atentă, eul nu este alimentat. Se formează deprinderi corecte. Există o grijă deosebită pentru drepturile celorlalti. La cârmă este credinta care lucrează prin dragoste si curăteste sufletul - fiind suverană peste toată casa. Sub influenta sfintitoare a unui asemenea cămin, principiul frătiei, prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu, este mai mult recunoscut si I se dă ascultare. 2
Influenta unei familii ordonate. Nu este un lucru de mică însemnătate faptul că familia este un reprezentant pentru Isus, care tine Legea lui Dumnezeu în mijlocul unei lumi necredincioase. Noi trebuie să fim epistole vii, cunoscute si citite de toti oamenii. Aceasta implică responsabilităti înfricosătoare. 3
O familie ordonată, disciplinată, spune mai mult în favoarea crestinismului decât toate predicile ce pot fi predicate. O asemenea familie este o dovadă a faptului că părintii au avut succes în a urma rânduielile lui Dumnezeu si că, la rândul lor, copiii Îl vor sluji în cadrul bisericii. Influenta lor creste; căci, pe măsură ce împărtăsesc altora, ei primesc pentru a împărtăsi din nou. Tatii si mamele au ajutoare în copiii lor si acestia transmit altora ceea ce au învătat în cămin. Cei din jurul lor beneficiază de ajutorul lor si acesta este un ajutor de durată, pentru vesnicie. Întreaga familie este angajată în slujirea Stăpânului; si, prin exemplul lor evlavios, si altii sunt inspirati să-i fie credinciosi lui Dumnezeu, credinciosi ai lui Dumnezeu în turma Sa, minunata Sa turmă. 4
Cea mai mare dovadă a puterii crestinismului, care poate fi prezentată lumii, este o familie ordonată si disciplinată. Aceasta va recomanda adevărul mai mult decât orice, pentru că este o dovadă vie a puterii acestuia asupra inimii. 5
Cel mai bun test pentru crestinismul unui cămin este caracterul format prin influenta Sa. Faptele vorbesc mai bine decât cea mai bună mărturisire de credintă. 6
Lucrarea pe care o avem noi de făcut în această lume... este aceea de a vedea ce virtuti putem cultiva în copiii si familiile noastre, pentru ca ei să poată influenta alte familii si astfel să devină o putere în vederea educatiei, chiar dacă nu păsim niciodată în fata catedrei. O familie ordonată, disciplinată, este mai pretioasă în ochii lui Dumnezeu decât aurul cel scump, chiar decât aurul din Ofir. 7
Posibilităti minunate la îndemâna noastră. Timpul nostru aici este scurt. Putem trece prin această lume numai o dată; dar, trecând, să facem cât putem mai mult în această viată. Lucrarea pe care suntem chemati să o facem nu necesită avutie, pozitie socială sau capacităti deosebite, ci doar un spirit binevoitor, sacrificiu de sine si statornicie în scopul pe care îl avem. O candelă, oricât de mică ar fi, dacă arde în mod constant, poate constitui mijlocul prin care pot fi aprinse multe alte lămpi. Sfera noastră de influentă poate părea îngustă, capacitătile mărunte, ocaziile putine, cunostintele limitate; totusi, posibilităti minunate ne sunt la îndemână prin folosirea cu credinciosie a ocaziilor pe care le avem în căminele noastre. Dacă ne vom deschide inimile si căminele pentru principiile de viată divine, vom deveni canale pentru râurile puterii dătătoare de viată. Din căminele noastre vor curge suvoaie vindecătoare, aducătoare de viată, frumusete si rodnicie acolo unde acum este sărăcie si lipsă. 8
Părintii temători de Dumnezeu vor avea o deosebită influentă asupra altor cămine, influentă ce va lucra precum plămădeala care a fost pusă în cele trei măsuri de aluat. 9
Lucrul făcut cu credinciosie în cămin îi educă pe cei din casă să facă la fel. Spiritul de credinciosie fată de Dumnezeu este ca si plămădeala, si atunci când se manifestă în biserică, va avea efect asupra altora si va constitui o recomandare în favoarea crestinismului pretutindeni. Lucrarea făcută cu tot sufletul de către soldatii lui Hristos este tot atât de bogată în consecinte ca si vesnicia. Atunci oare de ce există o asemenea lipsă de spirit misionar în comunitătile noastre? Acest spirit lipseste, pentru că se neglijează evlavia din cămin. 10
Influenta unei familii dezordonate. Puternic resimtită si dezastruoasă pentru întreaga societate este influenta familiei dezordonate. Aceasta se acumulează într-un torent de rele care afectează familii, comunităti, localităti si regimul de conducere. 11
Nici unul dintre noi nu putem trăi fără a avea o influentă în lume. Nici un membru al familiei nu se poate izola fără ca cei din jur să nu simtă influenta si spiritul lui. Chiar si expresia fetei are o influentă spre bine sau spre rău. Spiritul, cuvintele, actiunile, atitudinea fată de cei din jur, toate acestea vorbesc. Dacă este egoist, el îsi înconjoară sufletul cu o atmosferă răufăcătoare; dar, dacă este plin de dragostea lui Hristos, va da pe fată curtoazie, bunătate, consideratie fată de sentimentele celorlalti si le va comunica semenilor săi, prin faptele sale de iubire, un simtământ de calm, multumire si fericire. Se va vedea că el trăieste pentru Hristos si că ia zilnic lectii, stând la picioarele Sale, primind lumina si pacea Sa. El va putea spune Domnului: "Bunătatea Ta m-a înăltat." 12
1. Divina vindecare, pag. 256.
2. Letter 272, 1903.
3. Testimonies for the Church, Vol. 4, pag. 106.
4. Review and Herald, 6 iun. 1899.
5. Testimonies for the Church, Vol. 4, pag. 304.
6. Patriarhi si profeti, pag. 598, 599.
7. Manuscript 12, 1895.
8. Divina vindecare, pag. 258. 9. Signs of the Times, 17 sep. 1894.
10. Review and Herald, 19 feb. 1895.
11. Patriarhi si profeti, pag. 598.
12. The Youth's Instructor, 22 iun. 1893.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA