CAPITOLUL 12
CE SA FACEM CU INDOIALA
Mulţi, îndeosebi aceia care sunt la începutul vieţii de creştin, sunt adesea
tulburaţi de unele îndoieli. În Sfânta Scriptură se află multe lucruri pe care
ei nu le pot explica sau chiar înţelege, iar Satana se serveşte de aceste
lucruri ca să zdruncine credinţa lor în Scriptură ca descoperire a lui
Dumnezeu. Ei se întreabă: "Cum pot cunoaşte eu care este calea cea dreaptă?
Dacă în adevăr Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, cum pot să mă eliberez de
aceste îndoieli şi nedumeriri?"
Dumnezeu niciodată nu ne cere să credem fără să ne dea suficiente dovezi pe
care să întemeiem credinţa noastră. Existenţa Sa, caracterul Său, adevărul
Cuvântului Său : toate acestea sunt întemeiate pe dovezi care apelează la
raţiunea noastră, iar dovezile acestea sunt din abundenţă. Cu toate acestea,
Dumnezeu n-a exclus posibilitatea îndoielii. Credinţa noastră trebuie să se
întemeieze pe dovezi şi nu pe demonstraţii. Aceia care voiesc să se îndoiască
vor avea prilej, în timp ce aceia care în mod sincer doresc să cunoască
adevărul vor găsi o mulţime de dovezi pe care să-şi întemeieze credinţa.
Este imposibil pentru o minte mărginită să înţeleagă deplin caracterul
lucrărilor Celui Infinit. Pentru inteligenţa cea mai ascuţită, pentru mintea
cea mai cultivată, Cel Prea înalt trebuie să rămână totdeauna învăluit în ceva
tainic. "Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi
ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de
înaltă; ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor; ce poţi şti?" (Iov
11,7.8).
Apostolul Pavel exclamă uimit: "O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei
lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt
căile Lui" (Romani 11,33). Dar, deşi "norii şi negura îi înconjoară, dreptatea
şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie" (Psalmul 97,2). Modul în
care El Se comportă cu noi, cum şi motivele care-L determină la aceasta pot fi
înţelese atât cât este necesar ca să putem discerne mila şi iubirea Sa
nemărginite, unite cu puterea Lui nespus de mare. Din planurile Lui noi putem
înţelege atât cât este spre binele nostru să ştim; dar dincolo de aceasta, noi
trebuie să ne încredem totuşi în braţul Celui Atotputernic şi în inima Lui
care este plină de iubire.
Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea caracterului divinului său Autor, cuprinde
taine care niciodată nu vor putea fi pe deplin înţelese de fiinţele mărginite.
Intrarea păcatului în lume, întruparea Domnului Hristos, naşterea din nou,
învierea şi multe alte subiecte prezentate în Sfânta Scriptură sunt taine prea
adânci ca să poată fi explicate de mintea omului sau să poată fi înţelese pe
deplin. Dar nu avem nici un motiv ca să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu
numai pentru faptul că nu putem înţelege tainele providenţei Sale. În lumea
naturală suntem în permanenţă înconjuraţi de taine, pe care nu le putem
aprofunda. Cele mai simple forme de viaţă prezintă probleme pe care chiar şi
cel mai înţelept gânditor este neputincios să le explice. Pretutindeni
întâlnim minuni care trec peste puterea priceperii noastre. Ne mai mirăm
atunci aflând că în lumea spirituală sunt taine pe care de asemenea nu le
putem cuprinde? Dificultatea stă numai în slăbiciunea şi îngustimea minţii
omeneşti. Dumnezeu ne-a dat în Sfintele Scripturi suficiente dovezi despre
caracterul lor divin şi nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul Său pentru
motivul că nu putem înţelege toate tainele providenţei Sale.
Apostolul Petru spune că în Sfintele Scripturi "sunt lucruri grele de înţeles,
pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc spre pierzarea lor" (2
Petru 3,16). Părţile mai dificile, mai grele ale Sfintelor Scripturi au fost
folosite de sceptici ca un argument împotriva Bibliei; dar tocmai aceste părţi
constituie o puternică dovadă despre inspiraţia divină a Bibliei. Dacă Sfânta
Scriptură nu ne-ar spune nimic despre Dumnezeu, ci numai lucruri pe care să le
putem înţelege cu uşurinţă, dacă măreţia şi maiestatea Sa ar putea fi uşor
înţelese de minţile noastre mărginite, atunci Biblia n-ar mai purta dovada de
netăgăduit a autorităţii ei divine. Chiar măreţia şi tainele subiectelor
prezentate în Biblie trebuie să inspire credinţă în ea ca fiind Cuvântul lui
Dumnezeu.
Biblia desfăşoară adevărul cu o simplitate şi o adaptare perfectă la nevoile
şi aspiraţiile inimii omeneşti încât a uimit şi a umplut de admiraţie cele mai
cultivate minţi, făcând în acelaşi timp în stare chiar şi pe cei mai umili şi
neînvăţaţi să înţeleagă calea mântuirii. Şi totuşi, aceste adevăruri, expuse
aşa de simplu, se ocupă de subiecte atât de înalte şi mult cuprinzătoare şi
atât de cu totul peste posibilităţile noastre de înţelegere încât le acceptăm
numai pentru că Dumnezeu le-a spus. Astfel, Planul de Mântuire este în mod
clar expus înaintea noastră, încât fiecare suflet poate vedea paşii pe care
trebuie să-i facă în lucrarea pocăinţei faţă de Dumnezeu şi a credinţei în
Domnul Isus Hristos, pentru a putea fi mântuit în modul în care a rânduit
Dumnezeu. Totuşi, dincolo de aceste adevăruri atât de uşor de înţeles, se află
tainele care ascund slava Sa : taine care întrec puterea de cercetare a minţii
omeneşti, dar care inspiră cercetătorului respect şi credinţă. Cu cât acesta
cercetează mai mult Sfânta Scriptură, cu atât mai profundă este convingerea
lui că acesta este Cuvântul Viului Dumnezeu, iar raţiunea umană se pleacă în
faţa maiestăţii revelaţiei divine.
A recunoaşte faptul că noi nu putem înţelege pe deplin marile adevăruri ale
Bibliei înseamnă a admite numai că mintea noastră mărginită este neînstare să
priceapă nemărginirea, că omul, cu limita lui cunoaştere, nu poate pătrunde
planurile Celui Atotştiutor.
Pentru că nu pot aprofunda toate tainele Cuvântului lui Dumnezeu, cei sceptici
le leapădă; şi nu toţi cei care mărturisesc a crede în Evanghelie sunt scutiţi
de această primejdie. Apostolul spune: "Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici
unul dintre voi să nu aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă
de Dumnezeul cel viu" (Evrei 3,12). Este numai bine şi drept să studiem cu
atenţie învăţăturile Sfintelor Scripturi şi să cercetăm "lucrurile adânci ale
lui Dumnezeu" (1 Corinteni 2,10), în măsura în care sunt descoperite în
Scripturi. În timp ce "lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru",
"lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie" (Deuteronom
29,29). Dar lucrarea lui Satana este aceea de a perverti puterea de înţelegere
a minţii omeneşti. În procesul de cercetare a Scripturii, o oarecare mândrie
este amestecată cu consideraţia faţă de adevărul biblic, astfel încât oamenii
încearcă un simţământ de nerăbdare şi înfrângere dacă ei nu pot să explice
fiecare pasaj al Sfintelor Scripturi, spre deplina lor satisfacţie. Este prea
umilitor pentru ei să recunoască faptul că nu pot înţelege Cuvântul inspirat.
Ei nu sunt dispuşi să aştepte cu răbdare până când Dumnezeu va găsi de bine să
le descopere adevărul. Ei consideră că înţelepciunea lor proprie este
suficientă să-i facă în stare să înţeleagă Scripturile şi, nereuşind să le
înţeleagă, ei ajung să le tăgăduiască autoritatea. Este adevărat că multe
teorii şi învăţături socotite în popor ca provenind din Biblie nu-şi au
temelia în învăţăturile ei şi sunt, de fapt, contrare Cuvântului inspirat.
Asemenea lucruri au fost motive de îndoială şi nedumerire pentru mulţi. Totuşi,
vina nu trebuie pusă în seama Cuvântului lui Dumnezeu, ci a oamenilor care au
denaturat acest Cuvânt.
Dacă ar fi fost posibil pentru fiinţele create să ajungă la o completă
înţelegere a lui Dumnezeu şi a lucrărilor Lui, atunci odată ajunşi la acest
punct, pentru ei n-ar mai exista posibilitatea unor noi descoperiri ale
adevărului, nici a creşterii cunoştinţei şi nici o mai mare dezvoltare a
minţii şi caracterului. Atunci Dumnezeu n-ar mai fi nicidecum Fiinţa Supremă;
iar omul, ajungând la limitele cunoaşterii şi dezvoltării, ar înceta să mai
progreseze. Să mulţumim lui Dumnezeu că lucrurile nu stau astfel. Dumnezeu
este de necuprins; "în El sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale
ştiinţei" (Coloseni 2,3). Şi în veacurile nesfârşite cei mântuiţi vor cerceta
continuu, vor învăţa întruna; totuşi, niciodată comorile înţelepciunii, ale
bunătăţii şi puterii Sale nu se vor epuiza.
Dorinţa lui Dumnezeu este ca, începând chiar din această viaţă, adevărurile
Cuvântului Său să fie mereu aduse la cunoştinţa poporului Său. Există numai o
singură cale pe care poate fi obţinută această cunoştinţă. Noi putem ajunge la
o înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu numai prin iluminarea Duhului Sfânt,
prin care acest Cuvânt a fost dat, căci "nimeni nu cunoaşte lucrurile lui
Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi
lucrurile adânci ale lui Dumnezeu" (1 Corinteni 2,11,10). Iar făgăduinţa
Mântuitorului făcută urmaşilor Săi a fost: "Când va veni Mângâietorul, Duhul
adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, pentru că va lua din ce
este al Meu, şi vă va descoperi" (Ioan 16,13.14).
Dumnezeu doreşte ca omul să-şi folosească facultăţile minţii, iar studiul
Sfintelor Scripturi va întări şi înălţa mintea celui credincios mai mult decât
orice altceva. Cu toate acestea, noi trebuie să ne ferim de a zeifica raţiunea,
care, de fapt, este supusă slăbiciunii şi neputinţei naturii noastre omeneşti.
Dacă dorim ca Scriptura să nu fie ascunsă înţelegerii noastre, aşa încât chiar
şi cele mai clare adevăruri să rămână neînţelese pentru noi, atunci trebuie să
dăm pe faţă simplitatea şi credinţa unui copilaş care este gata să înveţe şi
care totdeauna doreşte ajutorul Duhului Sfânt. Simţământul puterii şi
înţelepciunii lui Dumnezeu, cum şi al neputinţei noastre de a înţelege măreţia
Lui să ne inspire umilinţă şi, atunci când deschidem Cuvântul Său, să facem
lucrul acesta cu o veneraţie sfântă, ca şi cum am sta în prezenţa Lui. Atunci
când stăm în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, raţiunea noastră trebuie să
recunoască prezenţa unei autorităţi superioare, iar inima şi mintea noastră
trebuie să se plece înaintea marelui EU SUNT.
Sunt multe lucruri care, în aparenţă, sunt dificile sau neclare dar pe care
Dumnezeu le va face simple şi pe înţelesul acelora care caută cu ajutorul Său
să le înţeleagă. Dar fără călăuzirea Duhului Sfânt, noi vom fi mereu
predispuşi fie să sucim Scripturile, fie să le interpretăm greşit. Foarte
mulţi citesc Biblia, dar fără vreun folos şi, în multe cazuri, chiar spre răul
lor. Când Cuvântul lui Dumnezeu este deschis fără cuvenita veneraţie şi fără
rugăciune, când gândurile şi simţămintele noastre nu sunt fixate asupra lui
Dumnezeu, sau nu sunt în armonie cu voinţa Sa, atunci mintea este întunecată
de îndoieli şi chiar studiul Bibliei ajunge să hrănească scepticismul.
Vrăjmaşul sufletelor pune atunci stăpânire pe gânduri şi sugerează
interpretări care nu sunt corecte. Ori de câte ori cei credincioşi nu caută să
fie în cuvânt şi faptă în armonie cu Dumnezeu, atunci, oricât de cultivaţi ar
fi ei, sunt predispuşi să greşească în înţelegerea Scripturilor şi nu este
sigur să ne încredem în explicaţiile pe care ei le dau. Aceia care caută în
Sfânta Scriptură contraziceri şi nepotriviri sunt lipsiţi de discernământ
spiritual. Având o viziune neclară, ei vor găsi multe motive de îndoială şi
necredinţă în acele lucruri care de fapt sunt clare şi simple.
Oricât de deghizată ar fi, în marea majoritate a cazurilor adevărata cauză a
îndoielii şi scepticismului este alipirea de păcat. Învăţăturile şi
restricţiile înfăţişate în Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt plăcute inimii pline
de mândrie şi iubitoare de păcat, iar cei care nu vor să asculte de cerinţele
lui sunt gata să se îndoiască de autoritatea sa. Ca să putem înţelege adevărul,
noi trebuie să avem o dorinţă sinceră de a cunoaşte acest adevăr şi o
predispoziţie binevoitoare a inimii de a-l asculta. Şi toţi aceia care se
apropie în acest spirit de studiul Sfintelor Scripturi vor găsi o mulţime de
dovezi că ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi vor ajunge la o înţelegere a
adevărurilor lui care îi va putea face înţelepţi spre mântuire.
Domnul Hristos a spus: "Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să
cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu" (Ioan 7,17). În loc de a pune la
îndoială şi a critica ceea ce nu înţelegi, ia aminte la lumina care
străluceşte deja asupra ta şi atunci vei primi o mai mare lumină. Prin harul
lui Hristos, îndeplineşte-ţi orice îndatoriri care sunt deja clare înţelegerii
tale şi vei fi atunci în stare să înţelegi şi să îndeplineşti pe cele de care
te îndoieşti acum.
Există o dovadă care este la îndemâna tuturor : atât a celor mai cultivaţi,
cât şi a celor mai neînvăţaţi : şi anume dovada experienţei. Dumnezeu ne
invită să experimentăm pentru noi realitatea Cuvântului Său, adevărul
făgăduinţelor Sale. El ne îndeamnă "să gustăm şi să vedem ce bun este Domnul"
(Psalmul 34,8). În loc de a ne baza pe cuvântul altora, să gustăm şi să vedem
noi înşine. El declară: "Cereţi şi veţi căpăta" (Ioan 16,24). Făgăduinţele
Sale vor fi împlinite. Ele n-au dat greş niciodată, nici nu pot da greş
vreodată. Pe măsură ce ne apropiem de Domnul Hristos şi ne bucurăm de
plinătatea iubirii Sale, îndoiala şi întunericul vor dispărea în lumina
prezenţei Sale.
Apostolul Pavel spune că Dumnezeu "ne-a izbăvit de sub puterea întunericului
şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui" (Coloseni 1,13). Şi
oricine a trecut de la moarte la viaţă este în stare să adeverească faptul că
"Dumnezeu spune adevărul" (Ioan 3,33). Unul ca acesta poate mărturisi în mod
sigur: "Eu am avut nevoie de ajutor şi l-am găsit în Domnul Hristos. Orice
nevoie mi-a fost împlinită şi foamea sufletului meu a fost satisfăcută; acum
Biblia este pentru mine, în adevăr, descoperirea Domnului Hristos. Te întrebi
de ce cred eu în Domnul Hristos? Pentru că El este pentru mine un Mântuitor
divin. De ce cred eu în Sfânta Scriptură? Pentru că în ea am găsit vocea lui
Dumnezeu vorbind sufletului meu". Noi trebuie să avem în noi înşine dovada că
Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu şi că Domnul Hristos este Fiul
lui Dumnezeu. Noi ştim că nu urmărim nişte poveşti născocite de iscusinţa
omenească.
Apostolul Pavel îndemna pe fraţii săi să crească "în harul şi cunoştinţa
Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos" (2 Petru 3,18). Când copiii lui
Dumnezeu vor creşte în har, vor avea o continuă şi clară înţelegere a
Cuvântului Său. Ei vor discerne atunci o nouă lumină şi o nouă frumuseţe a
adevărurilor sfinte. Acest lucru a fost valabil în istoria bisericii de-a
lungul tuturor veacurilor şi va continua să fie astfel până la sfârşit. Căci "cărarea
celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu
crescând până la miezul zilei" (Proverbe 4,18).
Prin credinţă noi putem privi în viitor şi putem lua făgăduinţele lui Dumnezeu
ca o garanţie a creşterii puterii noastre intelectuale, unind facultăţile
noastre omeneşti cu cele divine, aducând întreaga putere a fiinţei noastre în
legătură directă cu izvorul luminii. Să ne bucurăm de faptul că tot ceea ce ne-a
nedumerit în lucrările providenţei lui Dumnezeu va fi clarificat atunci, iar
lucrurile care erau greu de înţeles vor fi atunci explicate; iar acolo unde
mintea şi înţelegerea noastră limitată vedeau numai confuzie şi planuri
zădărnicite vom ajunge să vedem cea mai perfectă şi cea mai frumoasă armonie.
"Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci vom vedea faţă în
faţă. Acum cunosc în parte; dar atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi
eu cunoscut pe deplin"
(1 Corinteni 13,12).
EGW
