CAPITOLUL 10
CUNOASTEREA DE DUMNEZEU
Multe sunt căile prin care Dumnezeu caută să ni Se facă cunoscut şi să ne
aducă astfel în comuniune cu El. Natura vorbeşte fără încetare priceperii,
înţelegerii noastre. Inima care se deschide larg va fi impresionată de
dragostea şi slava lui Dumnezeu, aşa cum sunt ele descoperite în lucrările
mâinilor Sale. Urechea care se pleacă să asculte poate auzi şi înţelege cele
ce Dumnezeu ne transmite prin lucrurile din natură. Câmpiile cele verzi,
arborii cei înalţi, mugurii şi florile, norii cei trecători, picurii de ploaie,
murmurul pâraielor, strălucirea bolţii cereşti : toate acestea vorbesc
inimilor noastre şi ne invită să-L recunoaştem pe Cel care a făcut toate
aceste lucruri.
Mântuitorul nostru lega preţioasele Sale învăţături de lucrurile din natură.
Copacii, păsările, florile din văi, dealurile, lacurile şi cerurile frumoase,
ca şi întâmplările şi împrejurările vieţii de fiecare zi, toate erau puse în
legătură cu cuvântul adevărului pentru ca astfel, învăţăturile Sale să poată
fi mereu vii în minte, chiar în mijlocul grijilor şi preocupărilor vieţii.
Dumnezeu ar dori ca fiii Săi să aprecieze lucrările Sale şi să-şi găsească
plăcerea în frumuseţea simplă şi liniştitoare cu care El a împodobit căminul
nostru pământesc. El este un iubitor al frumosului şi, mai presus de orice
atracţie exterioară, iubeşte frumuseţea caracterului. El ar dori ca noi să
cultivăm curăţia şi simplitatea, acest farmec tăcut al florilor.
Dacă vom voi să ascultăm, atunci lucrurile create de Dumnezeu ne vor învăţa
lecţiile preţioase ale ascultării şi încrederii. De la stele, care în drumul
lor fără urme prin spaţiu îşi urmează de veacuri cursul rânduit lor, până la
cea mai mică particulă, toate lucrurile din natură ascultă de voinţa
Creatorului. Iar Dumnezeu Se îngrijeşte de toate şi susţine tot ceea ce El a
creat. El, care susţine lumile nenumărate în imensitatea spaţiului, Se
îngrijeşte, în acelaşi timp, de nevoile vrăbiuţei care-şi ciripeşte fără teamă
modestul său cântec. Când oamenii pornesc la istovitoarea lor muncă zilnică,
ca şi atunci când se pleacă în rugăciune, când se culcă seara, sau când se
scoală dimineaţa, când cel bogat benchetuieşte în palatul său, sau când cel
sărac îşi strânge copiii în jurul mesei lui sărăcăcioase, şi unii şi alţii
sunt în atenţia veghetoare a Tatălui nostru ceresc. Nu se varsă nici o lacrimă
fără ca Dumnezeu să nu fi luat cunoştinţă de ea. Nu există zâmbet pe care El
să nu-l fi văzut.
Dacă noi am crede acestea pe deplin, atunci toate îngrijorările noastre
neîntemeiate ar dispărea. Viaţa noastră n-ar mai fi plină de dezamăgiri, aşa
cum este acum; căci orice lucru, mare sau mic, ar fi aşezat în mâinile lui
Dumnezeu, care nu este nici pus în încurcătură de mulţimea grijilor şi nici
copleşit de greutatea lor. Ne-am bucura atunci de o pace lăuntrică de care
mulţi au fost străini.
Când fiinţa ta se desfată la privirea frumuseţii pline de atracţie a
pământului, gândeşte-te la Noul Pământ, care niciodată nu va mai cunoaşte
atmosfera înăbuşitoare a păcatului şi morţii şi unde faţa naturii nu va mai
purta deloc umbra blestemului. Lasă ca imaginaţia să-ţi înfăţişeze căminul
celor mântuiţi şi nu uita că el va fi mult mai măreţ decât poate cea mai
strălucită imaginaţie a ta să şi-l închipuie. În diferitele daruri pe care
Dumnezeu le-a aşezat în natură noi nu putem vedea decât cea mai slabă licărire
a slavei Sale. Căci este scris: "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea
nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care
le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (1 Corinteni 2,9).
Poeţii şi naturaliştii au de spus multe lucruri despre natură, dar
creştinismul este acela care se bucură pe deplin de frumuseţea pământului şi o
apreciază la înalta ei valoare, pentru că el recunoaşte în toate lucrarea
mâinilor lui Dumnezeu şi vede iubirea Lui şi în floare şi în copac. Nimeni nu
poate înţelege deplin însemnătatea dealurilor, a văilor, a râului şi a mării
dacă nu le priveşte ca o expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de om.
Dumnezeu ne vorbeşte prin lucrările providenţei Sale şi prin influenţa Duhului
Său asupra inimii. În diferite împrejurări şi situaţii din viaţa noastră, în
schimbările ce se produc zilnic în jurul nostru, noi putem găsi învăţături
preţioase numai dacă inimile noastre vor fi deschise ca să le priceapă.
Psalmistul, înfăţişând lucrările providenţei lui Dumnezeu spune că "bunătatea
Domnului umple pământul" Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri şi
să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului" (Psalmul 33,5; 107,43).
Dumnezeu ne vorbeşte prin Cuvântul Său. Aici noi avem în modul cel mai clar
descoperirea caracterului Său, a modului în care Se ocupă de oameni şi marea
lucrare de mântuire. Aici ne este înfăţişată istoria patriarhilor şi a
profeţilor cum şi a altor bărbaţi sfinţi din vechime. Aceştia erau oameni "supuşi
aceloraşi slăbiciuni ca şi noi" (Iacob 5,17). În Cuvântul Său vedem cum ei se
luptau cu descurajările, asemenea nouă, şi totuşi cum au prins iarăşi curaj şi
au ajuns biruitori prin harul lui Dumnezeu. Văzând toate acestea, suntem
încurajaţi în alergarea noastră după neprihănire. Când citim despre minunatele
experienţe hărăzite lor, despre lumina, dragostea şi binecuvântarea de care
s-au bucurat şi despre lucrarea pe care au făcut-o prin harul care le-a fost
dat, Duhul care i-a inspirat pe ei aprinde şi în noi flacăra unei dorinţe
sfinte de a fi asemenea lor în caracter, de a umbla cu Dumnezeu, asemenea lor.
Domnul Hristos spune despre Scripturile Vechiului Testament : şi cu atât mai
mult este aceasta valabil pentru cele ale Noului Testament : că "ele
mărturisesc despre Mine", Răscumpărătorul, Cel spre care sunt îndreptate toate
speranţele noastre privind viaţa veşnică (Ioan 5,39). Da, întreaga Biblie ne
vorbeşte despre Hristos. De la primul raport cu privire la creaţiune : căci "nimic
din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El" : şi până la făgăduinţa cea mai
de pe urmă : "iată Eu vin curând", noi citim lucrările Sale şi ascultăm vocea
Sa (Ioan 1,3; Apocalips 22,12). Dacă doreşti să cunoşti mai bine pe
Mântuitorul, studiază Sfintele Scripturi.
Umple-ţi inima cu Cuvântul lui Dumnezeu! El este apa vie care stinge setea ta
arzătoare. El este pâinea vie venită din cer. Domnul Hristos declară: "Dacă nu
mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi
înşivă". Şi El se explică spunând: "Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt
duh şi viaţă" (Ioan 6,53.63). Corpurile noastre sunt hrănite prin ceea ce
mâncăm şi bem; şi aşa cum stau lucrurile în domeniul natural, tot aşa este şi
în cel spiritual. Lucrurile la care medităm vor da tonul şi puterea vieţii
noastre spirituale.
Lucrarea mântuirii este tema asupra căreia îngerii doresc să privească, s-o
cunoască; ea va constitui ştiinţa şi cântul celor mântuiţi de-a lungul
veacurilor nesfârşite. Nu este oare vrednic să cugetăm profund la ea şi să o
studiem acum cu multă luare aminte? Iubirea şi mila infinită a Domnului
Hristos, sacrificiul pe care l-a făcut în favoarea noastră cer din partea
noastră cea mai serioasă şi mai solemnă cugetare. Să stăruim mai mult asupra
caracterului scumpului nostru Mântuitor. Să medităm mai mult asupra lucrării
Sale, a Aceluia care a venit să mântuiască pe poporul Lui de păcatele sale.
Când contemplăm în acest fel marile teme ale cerului, credinţa şi iubirea
noastră vor deveni mai puternice, iar rugăciunile noastre vor fi mai mult şi
tot mai mult ascultate de Dumnezeu, pentru faptul că ele vor fi mai mult şi
tot mai mult pline de credinţă şi iubire. Ele vor fi inteligente şi călduroase.
Va fi atunci o mai statornică încredere în Domnul Hristos şi o experienţă
zilnică şi vie a puterii Sale de a mântui în mod desăvârşit pe toţi aceia care
vin la Dumnezeu prin El.
În timp ce cugetăm la desăvârşirea Mântuitorului nostru, vom dori să fim cu
totul transformaţi şi reînnoiţi după chipul Său curat. Sufletul nostru va
înseta şi va flămânzi după asemănarea cu Cel pe care-L adorăm. Cu cât cugetele
noastre se vor ocupa mai mult de Domnul Hristos, cu atât mai mult vom vorbi şi
altora despre El şi-L vom reprezenta în lume prin viaţa noastră.
Biblia n-a fost scrisă numai pentru cei învăţaţi; dimpotrivă, ea a fost
destinată oamenilor de rând. Marile adevăruri necesare pentru mântuirea
noastră ne sunt prezentate tot aşa de clar ca şi lumina zilei; nimeni deci nu
va fi dus în rătăcire şi nu va pierde cărarea, cu excepţia celor care urmează
propria lor judecată în loc să urmeze voinţa lui Dumnezeu, care este aşa de
clar descoperită în Cuvântul Său.
Nu trebuie să primim învăţăturile nici unui om drept învăţături ale Sfintelor
Scripturi, ci personal trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vom
îngădui altora să gândească pentru noi, atunci vom ajunge să avem numai nişte
energii intelectuale slabe, schiloade şi capacităţi cu totul reduse. Puterile
nobile ale minţii pot fi aşa de pipernicite datorită lipsei de preocupare cu
acele subiecte vrednice de atenţia lor încât îşi pierd puterea de a sesiza
însemnătatea profundă a Cuvântului lui Dumnezeu. Puterea intelectuală se va
dezvolta dacă ea este folosită spre a înţelege legătura dintre subiectele
Sfintelor Scripturi, spre a compara text cu text şi lucrurile spirituale cu
lucrurile spirituale.
Nimic nu este mai puternic pentru întărirea intelectului ca studierea
Scripturilor. Pentru dezvoltarea noastră spirituală nici o altă carte nu este
aşa de puternică ca să înalţe gândurile şi să dea putere facultăţilor
intelectuale ca adevărurile vaste şi înnobilatoare ale Sfintelor Scripturi.
Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi studiat aşa cum ar trebui să fie, atunci
oamenii ar avea vederi atât de largi, caractere atât de nobile şi statornice
cum rar se văd în zilele noastre.
Dar citirea în fugă a Sfintelor Scripturi nu aduce decât foarte puţin folos.
Cineva poate să citească întreaga Biblie şi totuşi să nu vadă frumuseţea ei şi
nici să nu înţeleagă profunzimea şi adânca ei însemnătate. Studierea unui
pasaj până când însemnătatea lui este pe deplin lămurită, iar legătura lui cu
Planul de Mântuire devine evidentă, este de o mai mare valoare decât citirea
mai multor capitole fără urmărirea unui anumit scop şi fără a învăţa din
aceasta. Să ai totdeauna Biblia cu tine. Ori de câte ori ai ocazia, citeşte în
ea; caută să-ţi fixezi bine textele ei în minte. Chiar şi atunci când mergi pe
stradă poţi citi un pasaj şi medita asupra lui, fixându-l astfel bine în minte.
Noi nu putem obţine înţelepciunea cerească fără o cercetare serioasă şi fără
un studiu însoţit de rugăciune. Unele părţi ale Sfintelor Scripturi sunt cu
adevărat prea clare pentru a putea fi înţelese greşit, dar sunt şi alte părţi
al căror înţeles nu se află la suprafaţă spre a fi văzut dintr-o singură
privire. Atunci trebuie să comparăm text cu text. Trebuie să cercetăm totul cu
grijă, reflectând asupra lor cu multă rugăciune. Un astfel de studiu va fi
răsplătit din belşug. După cum minerul descoperă filoanele de metal preţios
ascunse în sânul pământului, tot astfel cel care cercetează cu perseverenţă
Cuvântul lui Dumnezeu, ca după o comoară ascunsă, va găsi adevăruri de o mare
valoare, adevăruri ce sunt ascunse de vederea cercetătorului neglijent.
Cuvintele inspiraţiei divine, bine cumpănite în inimă vor fi asemenea unor
pâraie curgând din Izvorul vieţii.
Sfânta Scriptură să nu fie niciodată studiată fără rugăciune. Înainte de a
deschide paginile ei, trebuie să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt şi
ea ne va fi dată. Când Natanael a venit la Domnul Hristos, Mântuitorul a
exclamat: " 'Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug'. 'De unde
mă cunoşti?' a întrebat Natanael. Drept răspuns Isus i-a zis: 'Te-am văzut mai
înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin'" (Ioan 1,47.48). Domnul
Hristos ne va vedea şi pe noi în locurile tainice la rugăciune, dacă îl vom
căuta cerând de la El lumină pentru ca să cunoaştem ce este adevărul. Îngerii
din sferele de lumină vor fi cu aceia care în umilinţă şi cu cercetare de
inimă caută călăuzirea divină.
Duhul Sfânt înalţă şi preamăreşte pe Mântuitorul. Este lucrarea Lui aceea de a
prezenta pe Hristos, curăţia neprihănirii Lui şi mântuirea cea mare pe care o
avem prin El. Hristos spune: "El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este
al Meu şi vă va descoperi" (Ioan 16,14). Duhul adevărului este singurul
învăţător eficient al adevărului divin. Cât de mult trebuie că preţuieşte
Dumnezeu neamul omenesc, că a dat pe unicul Său Fiu să moară pentru noi şi
apoi a împuternicit pe Duhul Său Sfânt să fie Învăţătorul şi Călăuzitorul
permanent al celui credincios!
EGW
