CAPITOLUL 06
CREDINTA SI ACCEPTAREA
Pe măsură ce conştiinţa ţi-a fost înviorată prin lucrarea Duhului Sfânt,
începi să înţelegi ceva din răutatea, puterea, vinovăţia şi mizeria păcatului;
aceasta te determină să priveşti la el cu scârbă. Simţi atunci că păcatul este
acela care te-a despărţit de Dumnezeu şi că eşti rob al puterii răului. Cu cât
te zbaţi mai mult ca să scapi, cu atât mai mult îţi dai seama de neputinţa ta.
Aceasta înseamnă că motivele faptelor tale sunt necurate, inima este rea.
Înţelegi că viaţa ţi-a fost plină de egoism şi păcat. Doreşti însă din toată
inima să fii iertat, să fii curăţit, eliberat. Armonia cu Dumnezeu, asemănarea
cu El : ce pot face oare pentru a le obţine?
Ceea ce îţi trebuie însă este pacea : iertarea, pacea şi iubirea cerului în
suflet. Banii nu o pot cumpăra, mintea nu o poate procura, iar înţelepciunea
nu poate ajunge până la ea; prin propriile tale eforturi nu vei putea
niciodată nădăjdui s-o obţii. Dar Dumnezeu ţi-o oferă în dar, "fără bani şi
fără plată" (Isaia 55,1). Depinde numai de tine dacă vei dori să întinzi doar
mâna şi s-o prinzi. Domnul spune: "De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul
se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna" (Isaia
1,18). "Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou" (Ezechiel
36,26).
Ţi-ai mărturisit păcatele şi te-ai hotărât să le îndepărtezi din inima ta. Te-ai
hotărât să te predai cu totul lui Dumnezeu. Mergi acum la El şi roagă-L să te
spele de păcate şi să-ţi dea o inimă nouă. Apoi crede că El face acest lucru,
pentru că a făgăduit. Aceasta este lecţia pe care Domnul Hristos a dat-o când
a fost pe pământ, şi anume că orice dar pe care Dumnezeu ni-l făgăduieşte
trebuie să credem că îl vom primi cu adevărat şi că este al nostru. Domnul
Hristos a vindecat pe oameni de boli atunci când ei au avut credinţă în
puterea Lui. El i-a ajutat în lucrurile pe care ei le puteau vedea, le-a
inspirat astfel încrederea în El cu privire la lucrurile pe care nu le puteau
vedea : conducându-i să creadă în puterea Sa de a ierta păcatele. Acest lucru
este foarte clar exprimat cu ocazia vindecării slăbănogului: "Dar ca să ştiţi
că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, : 'Scoală-te', a zis El
slăbănogului, 'ridică-ţi patul şi du-te acasă'" (Matei 9,6). De asemenea,
apostolul Ioan, vorbind despre minunile Domnului, spune: "Dar lucrurile
acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul
lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţă în numele Lui" (Ioan 20,31).
Din simpla relatare a Bibliei cu privire la felul în care Domnul Isus vindeca
pe bolnavi putem învăţa ceva despre modul în care trebuie să credem în El
pentru iertarea păcatelor, să ne întoarcem la istoria paraliticului de la
Betesda. Sărmanul suferind era fără nici un ajutor; timp de treizeci şi opt de
ani el nu-şi folosise picioarele. Cu toate acestea, Domnul i-a spus: "Scoală-te,
ridică-ţi patul şi umblă" (Ioan 5,8). Bolnavul ar fi putut spune Domnului: "Doamne,
dacă ai să mă faci sănătos atunci am să fac ceea ce-mi spui Tu". Dar nu, el a
crezut în cuvântul Domnului Hristos, a crezut că a fost vindecat şi imediat a
pornit să se ridice; el a voit să meargă şi a mers. El a acţionat la cuvântul
Domnului Hristos, şi Dumnezeu I-a dat puterea necesară. El a fost pe deplin
vindecat.
În mod asemănător, şi tu eşti păcătos. Tu nu poţi face ispăşire pentru
păcatele din trecut. Nu-ţi poţi schimba inima şi nici nu te poţi face singur
sfânt. Dar Dumnezeu făgăduieşte că va face toate acestea pentru tine, prin
Domnul Isus Hristos. Crede această făgăduinţă! Voieşte să-L serveşti!
Îndeplinind întocmai acest lucru, Dumnezeu va împlini faţă de tine Cuvântul
Său. Dacă crezi făgăduinţa : crezi că eşti iertat şi curăţit : Dumnezeu
îndeplineşte aceasta; eşti vindecat, aşa cum Domnul Hristos a dat
paraliticului puterea de a umbla în clipa în care acesta a crezut că a fost
vindecat. Tot aşa se va întâmpla şi cu tine, dacă crezi acest lucru.
Nu aştepta să simţi că ai fost făcut sănătos, ci spune: "Eu cred acest lucru;
şi este aşa nu pentru că simt aceasta, ci pentru că Dumnezeu a făgăduit".
Domnul Isus spune: "Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi
şi primit, şi-l veţi avea" (Marcu 11,24). Există o condiţie pentru împlinirea
acestei făgăduinţe, şi anume ca noi să ne rugăm în conformitate cu voia lui
Dumnezeu. Dar voia lui Dumnezeu este tocmai ca El să ne curăţească de orice
păcat, să ne facă copii ai Săi şi să ne facă în stare să trăim o viaţă sfântă.
Astfel, noi ne putem ruga pentru aceste binecuvântări şi să credem că le-am
primit, mulţumind lui Dumnezeu pentru că le-am primit. Este privilegiul nostru
acela de a merge la Domnul Hristos pentru a fi curăţiţi şi a sta apoi înaintea
legii fără ocară sau remuşcări. "Acum dar nu este nici o osândire pentru cei
ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti ci
după îndemnurile Duhului" (Romani 8,1).
De aici înainte nu mai suntem ai noştri, pentru că am fost cumpăraţi cu un
preţ. "Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost
răscumpăraţi" ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără
prihană" (1 Petru 1,18.19). Prin acest simplu act al credinţei în Dumnezeu,
Duhul Sfânt a dat naştere unei vieţi noi în inima ta. Eşti asemenea unui copil
nou-născut în familia lui Dumnezeu, şi El te iubeşte aşa cum iubeşte pe Fiul
Său.
Acum, pentru că te-ai predat astfel Domnului Hristos, să nu te dai înapoi, să
nu te îndepărtezi de El, ci zi de zi să spui: "Eu sunt al lui Hristos; m-am
consacrat în totul Lui". Roagă-L să-ţi dea Duhul Său Sfânt şi să te păstreze
în harul Său. Consacrându-te în totul lui Dumnezeu şi crezând în El, vei putea
deveni copilul Lui, trăind prin şi în El. Apostolul Pavel spune: "Astfel dar,
după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El" (Coloseni
2,6).
Unii înclină să creadă că trebuie să fie puşi la probă, că trebuie să
dovedească Domnului că s-au schimbat înainte ca să poată cere binecuvântările
Sale. Dar ei să ceară chiar acum binecuvântările lui Dumnezeu. Ei trebuie să
aibă harul Său, Spiritul lui Hristos, care să-i ajute în neputinţa lor; dacă
nu, ei nu vor rezista răului. Domnul doreşte ca noi să venim la El aşa cum
suntem, păcătoşi, neputincioşi, simţind că depindem de El. Să venim la El cu
toată slăbiciunea noastră, cu toată nesocotinţa şi păcătoşenia noastră şi să
cădem în pocăinţă la picioarele Sale. Este meritul slavei Sale acela că ne
curprinde în braţele iubirii Sale, ne leagă rănile şi ne curăţeşte de orice
întinăciune.
Tocmai aceasta este greşeala pe care o fac mii de oameni, ei nu cred că Domnul
Isus îi iartă pe fiecare, în mod individual. Ei nu cred pe Dumnezeu pe cuvânt.
Este privilegiul tuturor acelora care împlinesc condiţiile să ştie că iertarea
se acordă în dar, fără plată, pentru fiecare păcat. Daţi la o parte orice
bănuială că făgăduinţele lui Dumnezeu n-ar fi pentru noi. Ele sunt pentru
fiecare păcătos care se pocăieşte. Puterea şi harul au fost date prin Domnul
Hristos spre a fi duse de îngerii slujitori fiecărui suflet credincios. Nimeni
nu este aşa de păcătos încât să nu găsească putere, curăţie şi neprihănire în
Hristos, care a murit pentru el. El aşteaptă să-l dezbrace de hainele pătate
şi mânjite de păcat şi să-i îmbrace cu hainele neprihănirii. El nu doreşte ca
cei păcătoşi să moară, ci să trăiască.
Dumnezeu nu Se poartă cu noi aşa cum se poartă oamenii muritori unii cu alţii.
Gândurile Sale sunt gânduri de milă, de iubire şi duioasă împreună simţire. El
spune: "Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de
gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul
nostru, care nu oboseşte iertând". "Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi
păcatele ca o ceaţă" (Isaia 55,7; 44,22).
"Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar
la Dumnezeu şi veţi trăi". (Ezechiel 18,32). Satana este gata să răpească
binecuvântatele asigurări ale lui Dumnezeu. El doreşte să ia din suflet orice
licărire de nădejde şi orice rază de lumină; dar nu trebuie să-i îngădui să
facă acest lucru. Nu pleca urechea la ispititor, ci spune: "Domnul Hristos a
murit pentru ca eu să pot trăi. El mă iubeşte şi doreşte să nu pier. Eu am în
cer un Tată iubitor; şi deşi am jignit iubirea Lui, deşi binecuvântările pe
care El mi le-a dat le-am risipit, mă voi scula, mă voi duce la Tatăl meu şi-i
voi zice: 'Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt
vrednic să mă chem fiul tău: fă-mă ca pe unul din argaţii tăi'". Parabola
spune cum avea să fie primit fiul risipitor: "Când era încă departe, tatăl său
l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi
l-a sărutat mult" (Luca 15,18-20).
Dar chiar şi această parabolă, oricât de plăcută şi mişcătoare este ea, totuşi
nu poate exprima mila de necuprins a Tatălui nostru ceresc. Domnul declară
prin profetul Său: "Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez
bunătatea Mea" (Ieremia 31,3). În timp ce păcătosul este încă departe de casa
Tatălui, cheltuindu-şi averea într-o ţară străină, inima Tatălui se topeşte de
dor după el; şi orice dorinţă de întoarcere la Dumnezeu trezită în suflet nu
este decât chemarea plină de căldură a Duhului Său, îmbiind, rugând şi
atrăgând pe fiul rătăcitor spre inima iubitoare a Tatălui.
Având în faţa ta binecuvântatele făgăduinţe ale cuvintelor Sfintei Scripturi,
mai poţi oare să dai loc îndoielii? Poţi oare crede că atunci când sărmanul
păcătos doreşte să se întoarcă, când doreşte să se lepede de păcatele lui,
Domnul l-ar opri cu asprime de a cădea la picioarele Sale în pocăinţă? Departe
de tine asemenea gânduri! Nimic nu poate aduce o mai mare vătămare sufletului
tău decât de a avea asemenea concepţii despre Tatăl nostru ceresc. El urăşte
păcatul, dar iubeşte pe păcătos şi S-a dat pe Sine în persoana Domnului
Hristos, pentru ca toţi cei care vor veni, să fie mântuiţi şi să aibă parte de
binecuvântarea veşnică în împărăţia slavei. Ce limbaj mai puternic sau mai
delicat ar fi putut fi folosit decât acela pe care l-a ales şi prin care îşi
exprimă iubirea faţă de noi? El declară: "Poate o femeie să uite copilul pe
care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar
uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip" (Isaia 49,15).
O, tu care te îndoieşti şi tremuri, priveşte în sus, căci Hristos trăieşte
pururi ca să mijlocească pentru noi! Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru darul
scumpului Său Fiu şi roagă-te ca El să nu fi murit în zadar pentru tine. Duhul
Sfânt te invită astăzi. Vino cu toată inima la Hristos şi vei primi
binecuvântările Sale!
Când citeşti făgăduinţele Lui, adu-ţi aminte că ele sunt expresia iubirii şi
milei Sale nemărginite. Inima mare a Iubirii infinite se îndreaptă spre
păcătos cu toată compasiunea. "În El avem răscumpărare, prin sângele Lui,
iertarea păcatelor" (Efeseni 1,7). Da! Nu trebuie decât să vezi că Dumnezeu
este sprijinul tău. El doreşte să restabilească în om chipul Său moral. Cu cât
te vei apropia mai mult de El, mărturisindu-ţi păcatele şi pocăindu-te, El Se
va apropia de tine cu mila şi iertarea Sa.
EGW
